Se redeschid mall-urile! Reprezentanții centrelor comerciale din Constanța, convocați la Prefectură

Zilele trecute, președintele Klaus Iohannis a anunțat noi măsuri de relaxare după 15 iunie.  Printre acestea și  redeschidea mall-urilor.

Practic, de săptămâna viitoare, constănțenii vor putea merge, din nou, în centrele comerciale, care furnizează o mulțime de servicii importante pentru cetățeni.

În lumina acestei măsuri de relaxare luată de Guvernul României, prefectul județului Constanța, George Niculescu i-a chemat la Prefectură pe reprezentanții centrelor comerciale mari din Constanța, pentru a discuta cum ne vom putea întoarce, în siguranță, la cumpărături.

“Mi-au fost date asigurări că vor fi respectate toate normele de distanțare socială, purtarea măștii va fi obligatorie, se vor face dezinfectări cu frecvență ridicată, iar pe jos vor fi marcaje, în special pentru păstrarea distanței între client”, susține reprezentantul Guvernului în teritoriu.

La discuții au fost prezenți și reprezentanții de la ISU „Dobrogea” Constanța, IPJ Constanța și DSP Constanța, pentru că aportul specialiștilor în siguranță, ordine și sănătate este foarte important, mai ales când discutăm de numere mari de oameni care vor intra într-un spațiu închis.




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.