Stiri calde

Se reuneşte Comisia de Urbanism a Consiliului Local Municipal Constanţa

Comisia nr. 2 de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură se reuneşte miercuri, 18.07.2018, ora 14.00. Pe această cale, cetățenii municipiului Constanța care doresc să sesizeze anumite probleme Consiliului Local sau sunt interesate de această şedinţă, sunt invitate să participe.

Comisia nr. 2 - Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură - are următoarele atribuţii:

a) întocmeşte şi avizează studii şi programe de dezvoltare urbanistică şi ori de câte ori intervin studii şi programe specifice altor domenii solicită şi implicarea comisiei de specialitate în domeniu; 
 
b) participă la dezbateri comune, la solicitarea Comisiilor pe domenii de specialitate nr. 1, 3, 5, cu privire la înfiinţarea de instituţii şi agenţi economici de interes local, concesionari sau închirieri de servicii publice, participări la societăţi comerciale, locaţii de activitate sau servicii ale administraţiei publice, avizându-le după caz; 
 
c) realizează studii şi programe care să asigure buna funcţionare a serviciilor de gospodărie comunală, transport local şi reţele edilitare. Acţiunea este comună Comisiilor 1, 2 şi 3, fiind vorba de activităţi specifice de urbanism şi servicii publice; 

d) iniţiază şi asigură realizarea programelor de organizare şi dezvoltare urbanistică a localităţii, precum şi de amenajare a teritoriului, cu respectarea tradiţiei locale şi a prevederilor legale, de realizare a lucrărilor publice cu participarea, eventual, a comisiilor pe domenii de specialitate implicate; atunci când este vorba de refacerea şi protecţia mediului înconjurător, protecţia şi conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor şi rezervaţiilor naturale, se va solicita participarea Comisiei nr. 4; 

e) comisia exercită şi alte atribuţii stabilite de lege sau Consiliul Local.
 
Componenţa Comisiei de urbanism, lucrări publice, protecţia mediului şi conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură: Secil Cataragiu - PMP - preşedinte Mihaela Andrei - PNL - secretar
Valentin-Gabriel Pîrvulescu - PSD - membru
Costin Răsăuţeanu - PSD - membru
Romeo Rezeanu - PNL - membru.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Şedinţă la Guvernul României. Un proiect are legătură cu un imobil din Constanţa

15 Nov 2018 336

Ședință solemnă a consiliilor județene dobrogene, la Tulcea (galerie foto)

13 Nov 2018 593

Şedinţă solemnă comună a consiliilor judeţene Constanţa şi Tulcea

13 Nov 2018 505

Cine sunt membrii CA-ului CN ACN Constanţa. Ce remuneraţie vor primi

13 Nov 2018 285

Două judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti vor să aplice legea la Constanţa

12 Nov 2018 702

Demisie în Guvernul Dăncilă. Ministrul pentru Afaceri Europene a demisionat din funcție

10 Nov 2018 345

CSM are în atenţie transferul mai multor judecători

10 Nov 2018 298

Decizie radicală PNL Constanța, echipa nouă la Organizația municipală

09 Nov 2018 478

Ședință a Guvernului României. Ce proiecte au fost incluse pe ordinea de zi

09 Nov 2018 535

Consiliul Local al comunei Valu lui Traian județul Constanţa, convocat în ședință ordinară. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi

08 Nov 2018 269

Şedinţă solemnă comună între consiliile judeţene Constanţa şi Tulcea. Mai multe evenimente planificate

08 Nov 2018 622

Deputatul Mircea Dobre, ales trezorier al Pro România. Mircea Banias coordonează departamentul de transporturi

08 Nov 2018 453

Consiliul Local Medgidia, convocat în şedinţă ordinară. Care este ordinea de zi

07 Nov 2018 276

Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu au fost excluși din PSD

05 Nov 2018 279

Directorii unităților de învățământ din Constanța, convocați în ședință. Ce se va discuta

05 Nov 2018 850

Cine sunt noii membri ai Consiliului de Administrație al societății E-Distribuție Dobrogea

05 Nov 2018 397

S-a decis data la care va avea ședința Comitetului Executiv Național al PSD. Ce au decis liderii partidului

03 Nov 2018 411

Ședinţa coaliţiei de guvernare, pe tema rectificării bugetare a început

02 Nov 2018 248

Senatorul (PSD) Ştefan Mihu, despre promisiunea civică adoptată la 24 octombrie 2018 între Consiliile Judeţene Constanţa şi Tulcea

01 Nov 2018 646

A fost aprobat regulamentul de folosire a Complexului stadion „Gheorghe Hagi“ din Constanţa. Reguli de acces şi conduită în arenă (document)

01 Nov 2018 1586

Făgădău - „M-am săturat să tot răspund la mizeriile de genul «primarul distruge spaţiul verde»! Mergeţi, vă rog, la instanţă! Vreau un PUG serios, nu îl putem face peste noapte!“

01 Nov 2018 1017

Gafă în timpul şedinţei de CLM Teodor Patrichi (PSD) nu a ştiut cine este Anaid Tavitian. Făgădău a dres situaţia neplăcută

31 Oct 2018 851

LIVE TEXT. Consiliul Local Municipal Constanţa, în şedinţă ordinară. Zeci de proiecte, aflate pe ordinea de zi (galerie foto)

31 Oct 2018 1433

Ședință a Guvernului României. Ce proiecte au fost incluse pe ordinea de zi

31 Oct 2018 451

Cine este noul reprezentant al Ministerului Finanţelor în Consiliul de Administraţie al RATC?

31 Oct 2018 400

Acţionarii au decis. Ce indemnizaţie au membrii Consiliului de Administraţie al Aeroportului Mihail Kogălniceanu?

31 Oct 2018 424

„Nu intră în competenţa lor!“ Actul de promisiune civică, asumat de CJ Constanţa şi CJ Tulcea, desfiinţat de un consilier judeţean din opoziţie

31 Oct 2018 915

Cine şi de ce a atacat în instanţă regulamentul privind parcajul? Bătălia pe cele aproximativ 20.000 de locuri de parcare din municipiul Constanţa!

30 Oct 2018 2859

„Medaliile obținute de elevi și de profesori sunt și ale orașului“ Mirciștii Gabriel-Darius Mardaru și Robert Gabriel Pășcălău, premiați de Primăria Constanța (document)

29 Oct 2018 815

O familie din Constanţa a depus dosarul acum şapte ani pentru o locuinţă ANL. Proiectul, pe ordinea de zi a şedinţei CLM (document)

29 Oct 2018 470

Consilierii locali ai municipiului Constanţa stabilesc valoarea şi numărul burselor pentru semestrul I al anului şcolar 2018-2019 (documente)

29 Oct 2018 714

Riscurile în domeniul militar în regiunea Mării Negre sunt în creştere. MAE din Rusia analizează acţiunile Statelor Unite şi ale aliaţilor lor din cadrul NATO

28 Oct 2018 331

Şedinţă ordinară la Consiliul Local Municipal Medgidia

26 Oct 2018 367

O firmă din Cipru, cooptată în societatea Callatis Gas SRL din Mangalia

26 Oct 2018 359

Regulamentul de folosire a Complexului stadion „Gheorghe Hagi“ va fi supus votului consilierilor locali

26 Oct 2018 1139

Senatorul constănțean Ștefan Mihu de Ziua Armatei Române „Este o zi a demnității naționale, semnificând recunoștința întregii țări adresată soldaților și ofițerilor Armatei Române“

25 Oct 2018 455

LIVE TEXT Şedinţă solemnă comună între Consiliul Judeţean Constanţa şi Tulcea. Parlamentari, primari şi invitaţi speciali, prezenţi (galerie foto)

24 Oct 2018 1691

Consiliul Judeţen Constanţa, convocat în şedinţă ordinară. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi

24 Oct 2018 392

Şedinţă la Guvernul României. Ce proiecte ar putea fi incluse pe agendă

24 Oct 2018 405

Oameni de afaceri de top, supraimpozitaţi de Primăria Constanţa pentru clădiri şi terenuri neîngrijite deţinute în portofoliu (document)

24 Oct 2018 5078

Teatrologul Anaid Tavitian şi scenograful Eugenia Jianu devin cetăţeni de onoare ai municipiului Constanţa

23 Oct 2018 1336

Senatorul PSD Constanţa Ştefan Mihu, a adresat o interpelare Ministrului Culturii. Tema, situația Teatrului Național de Operă și Balet Constanța

22 Oct 2018 474

CJC a alocat bani pentru 47 de primării din judeţ. Cea mai mare sumă ajunge la Castelu!

20 Oct 2018 226

PSD Constanţa se va întruni în şedinţă de Birou Politic Judeţean. Se vor nominaliza potenţiali miniştri

19 Oct 2018 677

Consiliul Judeţen Constanţa, convocat în şedinţă ordinară. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi

19 Oct 2018 549

Debitorul Petrolexportimport S.A., în faliment prin procedura simplificată

18 Oct 2018 271

Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada“ îşi completează domeniul de activitate. Iată modificările! (document)

18 Oct 2018 538

Peste 200 de oficiali din Constanţa şi Tulcea dau mână cu mână. Se va adopta un act de promisiune civică. Cât va costa şedinţa dedicată Centenarului Marii Uniri? (document)

18 Oct 2018 1173

Liviu Dragnea, despre proiectul parteneriatului civil - "Vom discuta în CEx al PSD dacă susţinem"

17 Oct 2018 246

Consilierii locali vor aproba studiile de fezabilitate pentru lucrările de asfaltare a străzilor din cartierele Compozitorilor și Baba Novac din municipiul Constanța

16 Oct 2018 1040