Se schimbă regulile pentru ocuparea posturilor de manager de spital

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat astăzi, în cadrul unei dezbateri, că o ordonanță de urgență privitoare la profesionalizarea managementului de spital va fi dată cel mai probabil săptămâna viitoare.

Vlad Voiculescu este de părere că actualele reglementări privind participarea la concursurile pentru posturi de manager de spital sunt prea restrictive şi a subliniat că profesionalizarea managementului de spital este o „bătălie" pentru Ministerul Sănătăţii.

„Aici vom avea o ordonanță de urgență probabil săptămâna viitoare în Guvern în care facem câteva schimbări despre care noi credem că sunt binevenite. În acest moment, dacă luăm oricare dintre spitalele clinice din București, fie că vorbim de Bagdasar-Arseni, de Spitalul Universitar, de Floreasca, dacă vrem să aducem un manager de la AKH (Viena, Austria — n.r.) sau managerul de la John Hopkins (Baltimore, SUA - n.r.), acel manager nu ar putea să lucreze în România pentru că nu este cadru universitar. Nu ar putea să participe la concurs. Nu este cadru universitar și nu este medic primar. Acestea sunt condițiile pentru a putea participa la concursul de manager", a explicat demnitarul, potrivit România TV.

În opinia sa, managerul ar trebui să aibă grijă inclusiv ca spitalul să arate decent, iar toaletele să fie curate.

„Cred că trebuie să separăm lucrurile și să spunem: managerul trebuie să fie manager, trebuie să aibă grijă, de exemplu, ca toaletele să fie curate, ca spitalul să arate decent. Trebuie să avem grijă dacă facem investiții în echipamente de milioane de euro, atunci clădirea în care vin acele investiții să fie văruită. (...) Prin management înțelegând inclusiv să existe săpun la toaletă. (...) Lucrăm la contractul de management și în următoarele săptămâni va fi prezentată o nouă formă a contractelor de management", a spus ministrul, conform aceleiaşi surse.

Vlad Voiculescu a atras atenţia că regulile în sistemul sanitar nu au fost respectate multă vreme şi că este momentul ca lucrurile să se schimbe.

„Dacă vii acum și te uiți cum ar trebui să arate lucrurile, chiar aplicând regulile care există, și aș da exemplul igienei în spitale, ar trebui închise majoritatea spitalelor. Faptul că regulile nu au fost respectate și respectarea lor nu a fost controlată pentru ani de zile ne-a adus în această situație, în care practic aproape orice măsură care are un impact pare ca o măsură cumva total scoasă din context", a arătat demnitarul, potrivit România TV.

Potrivit acestuia, infecțiile nosocomiale trebuie raportate „corect" și acest lucru va fi prevăzut în noul contract de management.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Adăscăliței Monica Delia, managerul Spitalului Mavromati din Botoșani, reținută de DNA!

20 Mar 2024 431

Fostul manager al Spitalului Municipal Caracal, trimis în judecată de procurorii DNA

22 Nov 2023 695

Dr. Mohamed Zaher Crisalidele devin fluturi. Întindeți aripile! Deveniți ceea ce este menit să fiți! Azi închei un capitol uluitor al vieții mele, de medic și manager

30 Jun 2023 2674

DNA a pus sub control judiciar conducerea Spitalului Municipal Caracal

16 Jun 2023 853

Doi medici și un fost manager de spital, puși sub acuzare în dosarul dispozitivelor medicale prelevate de la persoane decedate

03 Mar 2023 1031

Demisă după incendiu! Radiografia procesului în care dr. Stela Halichidis, fostul manager al Spitalului de Infecțioase din Constanța, a câștigat în instanță!

18 Feb 2023 3755

Coincidență stranie! O nouă alarmă la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, chiar în ziua în care se aștepta verdictul în proces (VIDEO)

10 Feb 2023 1498

Felicia Ovanesian, city-manager Constanța Proiectarea spitalului de Cardiologie și Oncologie va dura un an!

12 Jan 2023 1320

Procesul dr. Halichidis a fost amânat!

10 Nov 2022 1506

DNA l-a trimis în judecată pe fostul manager al spitalului Socola din Iași

24 Oct 2022 1254

Spitalul Județean și-a dat în judecată un fost manager, pentru aproximativ 9 milioane de lei! S-au admis obiecțiunile la expertiză!

14 Oct 2022 3767

Audieri de martori în procesul deschis de dr. Halichidis, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța!

15 Sep 2022 1525

La un an de la flăcările ce au cuprins Terapia Intensivă Tribunalul Constanța analizează dosarul deschis de fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase, în urma incendiului

15 Sep 2022 1578

ZIUA LIVE. Managerul SCBI Constanța, despre starea spitalului la 9 luni de la incendiu (VIDEO)

28 Jun 2022 1731

Flăcări la ATI Covid Constanța. Procesul fostului manager SCBI se reia când aproape se împlinește un an de la incendiul devastator!

18 Jun 2022 1593