Secretarul de stat George Ciamba a avut o întrevedere cu emisarul special al Guvernului Republicii Federale Germania, Wolfgang Clement

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a avut astăzi, 17 octombrie 2017, o întrevedere cu emisarul special al Guvernului R.F. Germania pentru relocarea Agenției Europene a Medicamentului, fostul ministru federal Wolfgang Clement.

În cadrul întâlnirii, cele două părți au prezentat argumentele pe care se întemeiază candidaturile României și Germaniei pentru relocarea Agenției Europene a Medicamentului de la Londra la București, respectiv Bonn. Partea română a subliniat aspectele strategice pe care le implică procesul relocării agenției după retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Totodată, a fost reiterată colaborarea foarte bună la nivel bilateral dintre cele două state, precum și dorința reciprocă de a consolida cooperarea româno-germană în perspectiva discuțiilor privind viitorul proiectului european.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decrete semnate de preşedintele României. Au fost numiţi doi ambasadori

24 Oct 2019 1882

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a prezidat reuniunea Consiliului Afaceri Generale de la Bruxelles

19 Mar 2019 1368

Victor Negrescu, numit consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă

12 Mar 2019 2250

Oficial. Laura Codruţa Kovesi este candidatul susţinut de PE pentru postul de procuror-şef european.

08 Mar 2019 2087

George Ciamba, prezent la cea de-a patra ediție a Forumului Economic de la Delphi

01 Mar 2019 3305

A doua zi a participării ministrului George Ciamba, la Conferința de Securitate de la München (galerie foto)

17 Feb 2019 1763

George Ciamba, prezent la Conferinţa de Securitate de la Munchen

16 Feb 2019 1824

Întrevedere a ministrului George Ciamba, cu ministrul în exercițiu pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Albania

31 Jan 2019 1194

Convorbirile ministrului delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, cu viceprim-ministrul macedonean pentru afaceri europene, Bujar Osmani. Ce au vizat (galerie foto)

28 Jan 2019 1587

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, întrevedere cu reprezentantul UNICEF în România

21 Jan 2019 1597

Convorbire telefonică între ministrul George Ciamba, și ministrul de stat pentru Europa și America, Sir Alan Duncan Ce se va întâmpla cu drepturile cetățenilor români din Marea Britanie

18 Jan 2019 1512

George Ciamba, în calitate de reprezentant al Consiliului UE, prezent la o serie de momente oficiale în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European (galerie foto)

16 Jan 2019 1446

Miniștrii Meleșcanu și Ciamba “Președinția României la Consiliul UE este un proiect de anvergură europeană”

29 Dec 2018 1698

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, în vizită în Republica Macedonia

18 Dec 2018 1512

România a preluat Președinția Consiliului Uniunii Europene în cadrul Consiliului Afaceri Generale

11 Dec 2018 1754