Stiri calde

Secretarul de stat George Ciamba, întrevedere cu șeful Biroului Securității Naționale din Polonia, PawelSoloch

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a avut în cursul zilei de azi, 11 octombrie 2018, o întrevedere cu șeful Biroului Securității Naționale din Polonia, PawelSoloch, în contextul vizitei acestuia în România.

Discuțiile au vizat aspecte de securitate și apărare, atât pe linie NATO, cât și UE.

Cu prilejul discuțiilor, cei doi demnitari au evidențiat nivelul ridicat al relației dintre cele două state și au exprimat interesul de menținere și avansare a cooperării în toate domeniile de interes, pentru ca Parteneriatul Strategic dintre România și Polonia să fie consolidat.

A fost subliniată importanța continuării procesului de adaptare a Alianței la mediul dinamic de securitate, prin implementarea deplină a măsurilor decise la Summit-urile de la Varșovia și Bruxelles, în vederea asigurării unui răspuns eficient, prompt și adaptat al NATO la toate amenințările, din est și sud. În context, secretarul de stat George Ciamba a subliniat importanța continuării unei abordări coerente în dezvoltarea dimensiunii de apărare și descurajare pe flancul estic, inclusiv în regiunea Mării Negre.

De asemenea, a fost exprimat sprijinul pentru procesul de consolidare a rolului UE în domeniul securității și apărării, fiind subliniată importanța ca eforturile la nivel european să conducă la un profil solid al UE, de partener puternic, care acționează în deplină complementaritate cu NATO.

Demnitarul român a indicat că România acordă o atenție deosebită evoluțiilor la nivel european și, în perspectiva preluării responsabilităților Președinției Consiliului UE în primul semestru al anului 2019, este interesată de susținerea eforturilor de creștere a eficienței acțiunii externe a UE, în sinergie cu partenerii săi.

În contextul discuțiilor au fost abordate și aspectele de interes în plan regional, fiind evidențiate dezvoltările de interes din regiunea Mării Negre și din Ucraina și fiind subliniată necesitatea continuării sprijinului și asistenței oferite de NATO și UE partenerilor din regiune.

De asemenea, a fost subliniată importanța angajării în formate de cooperare și dialog bilateral și regional. Formatul București (B9) poate juca un rol constructiv în consolidarea parteneriatului transatlantic, îndeosebi în contextul global actual, marcat de transformări profunde și de incertitudine.

În context, a fost evocat rolul major al formatului trilateral România-Polonia-Turcia pentru agenda de securitate regională, fiind exprimat interesul reciproc de continuare a angajării constructive în acest dialog.

A fost subliniată, în același timp, importanța Inițiativei celor Trei Mări (I3M), format de cooperare regională axat pe interconectare şi pe creşterea gradului de convergenţă al regiunii cu UE, fiind salutate rezultatele Summit-ului de la Bucureştişi trecerea iniţiativei la o etapă operaţională, axată pe proiecte concrete şi pe cooperarea la nivelul Camerelor de Comerţ ale statelor participante.


Sursă foto: MAE 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Secretarul de stat George Ciamba, întrevedere cu adjunctul Comandantului Suprem al NATO pentru Transformare, la Bucureşti

02 Oct 2018 434

Secretarul de stat George Ciamba, prezent la Forumul pentru Drepturi Fundamentale

27 Sep 2018 230

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene prezidează reuniunea Comitetului de coordonare a Sistemului național de gestionare a afacerilor europene

23 Sep 2018 253

Secretarul de stat George Ciamba, în vizită de lucru în Serbia. Ce subiecte au fost analizate

18 Sep 2018 215

Întrevedere între secretarul de stat George Ciamba și generalul-locotenent (r) Ben Hodges. Securitatea la Marea Neagră printre temele discutate

18 Apr 2018 601

MAE. Secretarului de stat George Ciamba, întrevedere cu un oficial american. Discuții despre securitatea din regiunea Mării Negre

17 Feb 2018 368

Secretarul de stat George Ciamba a participat la dezbaterea “Security Challenges in the Black Sea Region”

09 Jan 2018 389

Întrevedere româno-israeliană la sediul MAE. Ce subiecte au fost analizate

28 Nov 2017 336

Secretarul de stat George Ciamba, la prima sesiune introductivă Forumului economic româno-american Trade Winds

18 Oct 2017 417

Secretarul de stat George Ciamba a avut o întrevedere cu emisarul special al Guvernului Republicii Federale Germania, Wolfgang Clement

17 Oct 2017 414

Noul ambasador al Portugaliei la Bucureşti a fost primit de către secretarul de stat George Ciamba

04 Oct 2017 734

Secretarul de stat George Ciamba a participat la reuniunea cu miniştrii de externe ai statelor din Parteneriatul Estic

19 Jun 2017 2378

Participarea secretarului de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, la conferința Grupului strategic european Aspen (AESG) la Washington

07 Jun 2017 1560

George Ciamba, discuţii cu secretarul de stat pentru afaceri europene din MAE portughez

26 May 2017 691

George Ciamba, discuţii cu Fiona Hill. Atenţie acordată evoluţiilor din zona Mării Negre

20 May 2017 1010

Întrevederea secretarului de stat George Ciamba cu ministrul de stat german Michael Roth

04 May 2017 649

George Ciamba a evidențiat simbolistica anului 2017 în relația României cu Germania

04 May 2017 778

George Ciamba, la Istanbul, la Summit-ul Atlantic Council of US 2017

28 Apr 2017 2623

George Ciamba, la dezbaterea organizată de Ambasada Republicii Federale Germania la București

12 Apr 2017 742

George Ciamba și Hartmut Koschyk au deschis lucrările comisiei mixte guvernamentale româno-germane

10 Apr 2017 673

Ce au discutat secretarul de stat George Ciamba şi secretarul general adjunct al Consiliului Europei

06 Apr 2017 612

George Ciamba, discuţii cu directorul Centrului de Excelență NATO

06 Apr 2017 799

Summit Economic Eurasiatic Secretarul de stat George Ciamba a evidențiat importanța regiunii Mării Negre

05 Apr 2017 697

Întrevederea secretarului de stat George Ciamba cu ambasadorul Michael Christides, Secretar General al PERMIS OCEMN

04 Apr 2017 1234

Secretarul de stat George Ciamba, întâlnire cu delegaţia Consiliului de Afaceri Americano - Român

30 Mar 2017 702

Întrevederi ale secretarului de stat George Ciamba cu Kate Gilmore, adjunct al Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, și cu Stavros Lambrinidis, Reprezentantul Special pentru Drepturile Omului al Uniunii Europene

01 Mar 2017 1159

Întrevederea secretarului de stat George Ciamba cu ambasadorul Republicii Cipru în România, Dimitris Hatziargyrou

27 Jan 2017 539

Întrevederile secretarului de stat Geroge Ciamba cu Directorul General al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Yukiya Amano, și Secretarul Executiv al Organizației Tratatului pentru Interzicerea Totală a Experiențelor Nucleare

18 Jan 2017 1117

Participarea secretarului de stat George Ciamba la sesiunea plenară a Forumului de Cooperare în domeniul Securității

17 Jan 2017 540

Cioloş a schimbat trei secretari de stat din MAE

18 Feb 2016 1354

Comunicat de presa- Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a unei delegații SUERD din Republica Moldova

17 Feb 2016 630

Comunicat MAE - Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

16 Feb 2016 701

Comunicat de presa- Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

15 Feb 2016 711

Comunicat MAE- Participarea secretarului de stat George Ciamba la Conferinţa pe tema viitorului Cadrul Financiar Multianual, organizată, de Preşedinţia olandeză a Consiliului UE

28 Jan 2016 852

Consultări ale secretarului de stat George Ciamba cu secretarul general al MAE austriac

26 Jan 2016 651

Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

19 Jan 2016 624

Discuţii privind fenomenul migraţiei, la Ministerul Afacerilor Externe

07 Jan 2016 1116

Participarea secretarului de stat George Ciamba la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, la Bruxelles

15 Dec 2015 661

Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

14 Dec 2015 637

Întrevederea secretarului de stat George Ciamba cu Dimitris Mardas, secretarul de stat pentru relații economice internaționale din MAE elen

10 Dec 2015 674

Comunicat MAE - Vizita la Ankara a secretarului de stat George Ciamba

24 Nov 2015 553

Comunicat MAE - Consultări ale secretarului de stat G. Ciamba cu Secretarul General OCEMN M. Christides

23 Nov 2015 741

Comunicat MAE - Participarea secretarului de stat George Ciamba la reuniunea Consiliului Afaceri Externe

15 Nov 2015 904

Primirea de către secretarul de stat George Ciamba a unei delegaţii conduse de preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestag-ului, Gunther Krichbaum

30 Oct 2015 752

Comunicat de presă - MAE Participarea secretarului de stat George Ciamba la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

13 Oct 2015 602

Comunicat de presă MAE Participarea secretarului de stat George Ciamba la Conferinţa la nivel înalt privind rutele migratorii din Mediterana de Est şi Balcanii de Vest

09 Oct 2015 509

Comunicat de presă MAE Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, la deschiderea anului universitar 2015-2016 la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti

06 Oct 2015 528

Am avut sau nu am avut închisori CIA pe teritoriul României?

25 Sep 2015 792

Comunicat de presă - MAE Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri europene George Ciamba a ambasadorului agreat al Republicii Slovenia în Romania, Mihael Zupančič, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare

17 Sep 2015 577

Ambasadorul Ungariei a întors spatele MAE

16 Sep 2015 823