Secretarului de stat Nicolae Nasta, prezent la Reuniunea miniştrilor apărării din Europa de Sud-Est

În perioada 10 – 12 octombrie, secretarul de stat şi şef al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Nicolae Nasta, a participat la reuniunea miniştrilor apărării din Europa de Sud-Est (South-eastern Europe Defence Ministerial-SEDM), eveniment găzduit în acest an de Serbia.

La reuniune au participat miniştrii apărării din statele membre SEDM sau împuterniciţi ai acestora şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale şi regionale, precum: Cartierul General al NATO (NATO HQ), Consiliul de Cooperare Regională (RCC), Centrul pentru cooperare în domeniul securităţii (RACVIAC), Programul ONU pentru dezvoltare (UNDP) şi Biroul de control pentru Europa de Sud-Est şi de Est asupra armelor de calibru mic şi a armamentului uşor (SEESAC).

Pe timpul reuniunii au fost discutate evoluţiile înregistrate în cadrul proiectelor derulate sub egida SEDM, fiind aprobate o serie de documente necesare bunei funcţionări a iniţiativei.

În cadrul intervenţiilor sale, secretarul de stat Nasta a subliniat importanţa acestui format pentru promovarea relaţiilor de buna vecinătate şi cooperare în regiune şi a evidenţiat necesitatea adaptării SEDM la noile tipuri de provocări ale mediului de securitate regional şi internaţional.

Sursa foto: Wikipedia.org 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 mai 2020

19 May 2020 1952

Activități prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei României. Unde va lua parte conducerea MApN

24 Oct 2019 1903

Schimbare la vârful Ministerului Apărării Naţionale. De fapt s-a făcut rocada. Cine, şi cui, i-a luat locul

14 Aug 2019 3496

MApN Incidentul de la Cimitirul Eroilor din Valea Uzului, discutat de experții români și unguri

26 Jun 2019 1442

Ceremonie dedicată Zilei Victoriei, la Cimitirul de onoare românesc din Zvolen, Slovacia

08 May 2019 1471

Polonia. Militarii români au participat la activitățile prilejuite de Ziua Drapelului și de Ziua Constituției

03 May 2019 1727

Întâlnire a conducerii M.Ap.N. cu atașații țărilor UE și partenere, cu prilejul începerii mandatului României la Președinția Consiliului UE

22 Jan 2019 1390

Nicolae Nasta, numit şef al Departamentului pentru politica de apărare din cadrul MApN

14 Dec 2018 3668

Gabriel Leș, față în față cu reprezentanții structurilor asociative ale pensionarilor militari

14 Dec 2018 4733

Secretarul de stat Nicolae Nasta participă la Reuniunea miniştrilor apărării din Europa de Sud-Est

10 Oct 2018 1593

Secretarul de stat Nicolae Nasta, prezent la inaugurarea Monumentului eroilor români din Primul Război Mondial din Germania

09 Oct 2018 1468

Discuţii delegaţia LMP-conducerea MApN. Despre contractele pe durată nedeterminată, avansare în carieră, diurne. Cine a participat

27 Sep 2018 5794

Programul festivităților de absolvire ale promoţiilor 2018 „Centenarul Marii Uniri”. Secretarul de stat Nicolae Nasta, prezent la Constanța

26 Jul 2018 1641

LMP întâlnire de grad ZERO la MApN. Probleme stringente în discuție. Cine a reprezentat liga și ce s-a stabilit (galerie foto)

30 Mar 2018 8598

Miniștrii Fifor și Bodog la ceremonia de deschidere a lucrărilor Conferinţei Zilele Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”

11 Oct 2017 1839