Stiri calde

Secţia pentru procurori a CSM a respins una dintre acţiunile exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, una dintre acţiunile exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, respectiv cea referitoare la desemnarea ca membru al unei echipe de control a unui magistrat aflat într-o stare vădită de incompatibilitate, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CSM.
 
Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 
Pe 11 aprilie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiunea disciplinară faţă Kovesi, după ce aceasta ar fi desemnat, ca membru al unei echipei de control, un magistrat aflat într-o stare vădită de incompatibilitate.
 

"Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 litera g) din Legea nr. 303/2004, respectiv 'nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior date în scris şi în conformitate cu legea', constând în aceea că a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile articolului 7 alineatul (3) din Ordinul nr. 5/12.01.2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se referă la competenţa de a dispune şi a efectua controlul tematic: 'controlul pentru situaţii deosebite şi controlul tematic se dispun de către conducătorii unităţilor de parchet şi se realizează de către aceştia în mod direct sau prin procurori anume desemnaţi', prin desemnarea consilierului procurorului şef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate pentru efectuarea controlului tematic la două servicii teritoriale", preciza IJ într-un comunicat transmis AGERPRES.

 
De asemenea, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiune disciplinară şi pentru săvârşirea abaterilor prevăzute de articolul 99 litera m) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, şi anume "nerespectarea în mod nejustificat (...) a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente", constând în aceea că, pentru efectuarea aceluiaşi control tematic, a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile articolului 65 alineatul (3) din Legea nr. 304/2004, republicată şi modificată, transpuse în dispoziţiile articolului 7 litera s) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care se referă la atribuţiile procurorului-şef al DNA şi prevede că acesta: "exercită controlul asupra activităţii procurorilor şi a întregului personal din subordine, direct sau prin procurori anume desemnaţi", prin desemnarea consilierului procurorului-şef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate.
 

"Prin încălcarea regulamentului şi desemnarea, în calitate de membru al echipei de control, a unui magistrat aflat într-o stare obiectivă şi vădită de incompatibilitate, s-a adus atingere principiilor legalităţii, imparţialităţii şi regulilor fundamentale (prevăzute de articolele 1 alineatul 5, 16 alineatul 1 şi 2, 20, 21 alineatul 3, 132 alineatul 1 din Constituţia României, articolul 5 din Legea nr. 303/2004 raportat la articolul 58 alineatul (3) din Legea nr. 303/2004 şi articolul 65 alineatul (3) din Legea nr. 304/2004), precum şi prestigiului şi credibilităţii actului de justiţie în înfăptuirea căruia a fost implicată Direcţia Naţională Anticorupţie", menţionează sursa citată.

 
IJ a exercitat alte două acţiuni disciplinare împotriva Laurei Codruţa Kovesi, ambele aflându-se pe rolul Secţiei pentru procurori a CSM.

Sursa: AGERPRES,

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inspecţia Judiciară, control la DNA. Sunt vizate dosarele unor magistraţi

30 Jul 2018 444

CSM solicită Inspecţiei Judiciare să verifice afirmaţiile făcute de preşedintele PSD, Liviu Dragnea după mitingul de sâmbătă

11 Jun 2018 362

Control tematic al Inspecției Judiciare la toate parchetele din țară. Este vizat protocolul dintre Parchetul General și SRI

30 May 2018 557

Inspecţia Judiciară verifică parchetele din ţară. Vizate, dosarele cu autori cunoscuţi mai vechi de 5 ani

17 May 2018 346

Instanța a decis. Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi va fi cercetată de Inspecția Judiciară. Magistrații au admis cererea lui Sorin Strutinsky

13 May 2018 1518

Inspecția Judiciară a exercitat o nouă acțiune disciplinară față de Laura Codruța Kovesi. De ce a fost luată această decizie

18 Apr 2018 664

Laura Codruţa Kovesi, cercetată disciplinar de Inspecţia Judiciară

11 Apr 2018 704

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader acuzat că ar fi comis o ilegalitate prin publicarea raportului Inspecţiei Judiciare. Reacţia ministrului

24 Feb 2018 572

Dosarul Tel Drum. Procurorul care anchetează dosarul, anchetat de Inspecția Judiciară

23 Feb 2018 474

Declarație de ultimă oră a Ministrului Justiției. Ce a declarat despre sesizarea Inspecției Judiciare după înregistrările apărute în presă

12 Feb 2018 399

Laura Codruța Kovesi nu ia în calcul o demisie „Lucrez în procuratură de peste 22 de ani şi nu am avut niciodată o cercetare disciplinară”

29 Jan 2018 623

Reacția lui Călin Popescu Tăriceanu după declaraţiile preşedintelui ÎCCJ, Cristina Tarcea ”Voi sesiza Inspecția Judiciară”

06 Nov 2017 914

Fost inspector la Inspecţia Judiciară Nicoleta Rhfir, din Constanţa, numită procuror în Parchetul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti

21 Oct 2017 823

Procuror al Parchetului Tribunalului Constanţa Nicoleta Rhfir, de la Inspecţia Judiciară, solicită continuarea activităţii în Bucureşti

25 Sep 2017 822

Camelia Bogdan, la judecată cu Inspecţia Judiciară. Ce au decis magistraţii din Constanţa

08 Jun 2017 1857

Îl judeca pe Valentin Preda, fost consilier al primarului Constanţei Daniela Panioglu, de la Curtea de Apel Bucureşti, suspendată trei luni

07 Apr 2017 1513

A fost sesizată Inspecția judiciară privind conduita lui Ciprian Coadă, judecător la Curtea de Apel Constanța

27 Mar 2017 1728

CSM „Afirmaţiile făcute de Daniel Savu au adus atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei“

15 Nov 2016 608

Exclusiv Inspecţia Judiciară face public raportul întocmit în cazul judecătorului constănţean Alexandru Arhip

09 Nov 2016 6133

UPDATE. Scandalul „Grădinița Groazei“ Judecătorul Arhip, cercetat de Inspecția Judiciară

29 Sep 2016 2695

Ecourile au ajuns la Mircea Aron, şeful CSM Procesul „Grădiniţa groazei“ ori „Micul Regat“ încinge Justiţia din Constanţa!

13 Jul 2016 3757

Nicuşor Constantinescu, săgeţi către judecătorii care l-au arestat, Andreea Ianca şi Dan Iulian Năstase (rechizitorii)

23 May 2016 3665

IJ verifică afirmațiile judecătoarei care a făcut plângere penală împotriva lui Valeriu Zgonea și Hans Klemm

19 May 2016 930

Procurorii DNA au pârât-o pe Udrea la Inspecția Judiciară

11 May 2016 949

Șefului CSM nu i-au plăcut afirmațiile lui Tăriceanu. El a sesizat Inspecția Judiciară!

26 Apr 2016 691

Inspecția Judiciară, ”cea mai performantă spălătorie de rufe murdare din țară”

23 Apr 2016 1000

CSM a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la declaraţiile lui Sebastian Ghiţă

31 Mar 2016 687

Raportul Inspecției Judiciare Reduceri de pedepse pentru publicarea unor… articole

22 Jan 2016 767

Inspecţia judiciară a stabilit obiectivele pentru 2016. Avocaţii şi dosarele vechi, luaţi la control

10 Jan 2016 827

Laura Grădină, procuror la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, acuzată ca a lezat onoarea profesiei (documente)

17 Nov 2015 2919

Vrei să lucrezi la Inspecţia Judiciară? Concurs pentru ocuparea unui post de consilier juridic definitiv

17 Nov 2015 2117

Inspecția Judiciară face verificări în dosarul privind decesul polițistului Bogdan Gigină

29 Oct 2015 759

Raportul Inspecției Judiciare arată că Victor Ponta a afectat reputația procurorului Jean-Nicolae Uncheșelu

29 Sep 2015 899

Judecătorii Eugenia Marinescu și Aurelian Tomuș, în vizorul CSM

18 Aug 2015 1008

Politicienii au fost pârâţi de CSM la Inspecţia Judiciară

13 Aug 2015 880

Primele măsuri Magistraţii care i-au eliberat pe cei şapte violatori din Vaslui, cercetaţi disciplinar de Inspecţia Judiciară

24 Jul 2015 930

A fost sesizată Inspecţia Judiciară Ce paşi au făcut judecătorii din Vaslui în dosarul celor şapte tinerii acuzaţi de viol

23 Jul 2015 939

Inspecţia Judiciară, sesizată de CSM privind declaraţiile lui Sebastian Ghiţă

24 Jun 2015 985

CSM sesisează Inspecţia judiciară în legătură cu afirmaţiile lui Călin Popescu Tăriceanu

27 May 2015 988

CSM a sesizat Inspecția Judiciară și CNA ca urmare a declarațiilor făcute de Traian Băsescu

30 Apr 2015 807

Inspecţia Judiciară Afirmaţiile lui Traian Băsescu şi ale Elenei Udrea au afectat independenţa justiţiei

27 Apr 2015 785

Oficial CSM a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile lui Traian Băsescu

07 Apr 2015 892

CSM a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile lui Nicuşor Constantinescu legate de DNA

19 Mar 2015 983

Posibila atingere adusă independenţei justiţiei Preşedintele CSM a sesizat Inspecţia Judiciară în dosarul lui Nicuşor Constantinescu

17 Mar 2015 848

CSM a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la afirmaţiile lui Traian Băsescu în dosarul „Nana”

09 Mar 2015 757

CSM sesizează Inspecţia Judiciară în cazul afirmaţiilor Elenei Udrea despre DNA

02 Feb 2015 764

Averile şi interesele constănţenilor din Ministerul Justiţiei, CSM şi Inspecţia Judiciară (documente)

02 Feb 2015 2203

Inspecţia Judiciară, sesizată de CSM, pentru declaraţiile Mariei Grapini în PE privind dosarul ICA

28 Nov 2014 962

Conduita procurorului-şef al DIICOT verificată de Inspecţia Judiciară, în cazul întâlnirii cu Elena Udrea la Paris

05 Nov 2014 845

CSM a sesizat Inspecţia Judiciară pentru apărarea procurorului Alina Bica surprins cu Elena Udrea la Paris

31 Oct 2014 1279