Ședință a coaliției de guvernare în biroul lui Liviu Dragnea. Printre subiectele analizate s-a aflat și Nuclearelectrica

Timp de aproximativ treiu ore s-a desfășurat ședinţa coaliţiei de guvernare. Potrivit unor surse politice, citate de Agerpres.ro, au fost discutate probleme energetice, situaţia Complexului Energetic Hunedoara, Complexului Energetic Oltenia şi Nuclearelectrica.
 
La şedinţă a fost prezent şi Darius Vâlcov, consilierul premierului pe probleme economice, ministrul Energiei, Anton Anton, dar şi directorii instituţiilor vizate.
 
De asemenea, sursele citate au menţionat că s-a discutat şi despre situaţia Centralei de la Turnu Măgurele şi despre viitoarea Centrală de la Midia.
 
Şedinţa s-a desfăşurat în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a venit la şedinţă însoţit de Daniel Chiţoiu şi de ministrul Energiei, Anton Anton.
 
Şedinţa a avut loc după ce preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, au discutat pe această temă, în biroul lui Dragnea, timp de aproximativ o jumătate de oră. Totodată, preşedinţii celor două Camere au avut întâlniri cu reprezentanţi ai companiei Exxon, conform unor surse parlamentare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1660

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1339

UPDATE! Liviu Dragnea ar fi avut probleme de sănătate (VIDEO)

25 Sep 2023 1164

Falimentul Fermei Salcia SA amânat pentru luna octombrie

09 Jul 2023 1381

Ferma de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, a intrat în faliment!

07 Feb 2023 3464

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 3685

Veste bună pentru Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD!

04 Dec 2022 2953

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1377

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

17 Oct 2022 1294

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1410

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1602

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1540

Insolvența fermei de porci controlată de Dragnea, amânată pentru la anul!

09 Sep 2022 1461

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2014

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2595