Ședință a Guvernului României. A doua în doar câteva zile. Ce proiecte ar putea fi incluse pe ordinea de zi

Guvernul României se reunește astăzi în ședință iar pe agendă ar putea fi introduse următoarele proiecte de acte normative:  
 
I.          PROIECTE DE LEGI
1.         PROIECT DE LEGE pentru stabilirea cadrului legal, instituţional şi procedural necesar aplicării Deciziei nr. 406/2009/CE privind partajarea efortului statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, astfel încât să respecte angajamentele Comunităţii prin limitarea creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020
 
II.        PROIECTE DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
1.         PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor
2.         PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru aprobarea Programului de investiţii în domeniul culturii, precum şi pentru modificarea unor acte normative
 
III.       PROIECTE DE HOTĂRÂRI
1.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Lucrări pentru punerea în funcţiune a capacităţii finale de producţie de 8.500 mii tone/an lignit la cariera Jilţ Sud"
2.         PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Construire centru de instruire sintetică P+3. Clădire simulatoare de zbor şi spaţii conexe echipată cu un simulator de zbor FFS Boeing 737 NG”
3.         PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Cluj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Cluj
4.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea datelor de identificare şi actualizarea valorii de inventar a unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Consiliului Superior al Magistraturii
5.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiului de fundamentare pentru autostrada Ploieşti – Braşov (PRIMĂ LECTURĂ)
 

IV.       MEMORANDUMURI
1.         MEMORANDUM cu tema: Progresul înregistrat în privinţa punerii în aplicare a Memorandumului nr. 4284/14.03.2018 cu tema: Stabilirea unui mecanism de creştere a competitivităţii companiilor deţinute majoritar sau integral de stat prin intermediul procedurilor de achiziţie publică
 

V.        NOTE
1.         NOTĂ privind Planul Anual de Lucru al Guvernului, iulie-decembrie 2018
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință de Guvern, astăzi. Unul dintre proiecte vizează Muzeului Ororilor Comunismului în România

21 Mar 2024 634

Ședință de Guvern, joi. Dintre proiecte, unul vizează lucrări de intervenţie la infrastructură din cazarma 2645 Babadag, Tulcea

21 Feb 2024 927

Sedință de Guvern 14 localităţi sau părţi din localităţi din mai multe județe, printre care și Tulcea ar urma să fie atestate ca staţiuni turistice (DOCUMENT)

16 Feb 2024 696

Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico - economici aferenţi obiectivului de investiţii ,,Alternativa Techirghiol" din judeţul Constanţa

08 Feb 2024 1043

Ședință de Guvern Ministerul Finanțelor, împuternicit să contracteze o firmă de avocatură pentru a reprezenta România în procesul cu Pfizer

31 Jan 2024 706

A fost ședință de Guvern. Una dintre hotărâri vizează biletele de tratament balnear, pentru anul 2024

25 Jan 2024 836

Decizie aprobată în ședința Guvernului! Ce salarii vor avea directorii din învățământul preuniversitar

18 Jan 2024 939

Marcel Ciolacu „Modificăm modul de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierelor“ (VIDEO)

18 Jan 2024 615

Şedinţă de Guvern, joi. Se discută despre măsuri ca răspuns la revendicările formulate de transportatori şi fermieri

18 Jan 2024 641

Primarul Mariana Gâju, la eveniment Guvernul României a găzduit “Întâlnirea Grupului de Lucru privind Desfășurarea activității de ecoturism în România” (FOTO)

16 Jan 2024 791

Ședință de Guvern, joi Prefecți și subprefecți. Proiecte pentru numiri și eliberări

10 Jan 2024 835

Ședință a Guvernului României! Mai multe proiecte de legi și de hotărâri de guvern, pe ordinea de zi

03 Jan 2024 940

Vești bune pentru sportivii români calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris!

29 Dec 2023 728

Guvernul a aprobat prelungirea plafonării preţului poliţelor RCA pentru încă trei luni

29 Dec 2023 811

Ministerul Educației A fost aprobată OUG privind salarizarea personalului din învățământ

28 Dec 2023 942