Ședința CSAT. S-a stabilit un număr mai mare de militari români, pentru teatrele de operații. Ce alte subiecte importante s-au pus în discuție



Astăzi a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de către Preşedintele României, Klaus Iohannis.

Prima temă de pe ordinea de zi a constituit-o analiza și aprobarea obiectivelor României pentru Summitul NATO de la Bruxelles, care se va desfășura în perioada 11-12 iulie a.c. Reuniunea va reprezenta o oportunitate de exprimare concretă a unităţii și solidarității aliate, respectiv a relației transatlantice şi a determinării aliate în faţa ameninţărilor globale sporite.

Pentru țara noastră, Summitul prezintă o importanţă deosebită din perspectiva avansării proiectelor de consolidare a posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO, dar şi a proiectării stabilităţii în vecinătatea estică, mai cu seamă în regiunea Mării Negre.

În cadrul ședinței CSAT, membrii Consiliului au analizat şi aprobat, totodată, forțele armate ale României care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2019. Comparativ cu anul 2018, acestea sunt mai mari cu 305 militari din Armata României, ceea ce reprezintă o creştere de 11,7%.

Astfel, Armata României va participa cu un efectiv de 2.098 militari și civili la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar Ministerul Afacerilor Interne va participa cu 932 militari și polițiști.  

În încheierea ședinței, ministrul Culturii și Identității Naționale a informat membrii Consiliului cu privire la stadiul includerii „Peisajului cultural minier de la Roşia Montană” în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Subiectul „Roșia Montană”, ca parte a patrimoniului cultural național și a patrimoniului cultural universal, a fost permanent în atenția Președintelui României, atât din punct de vedere cultural, cât și sub aspect social, cu impact major într-o zonă istorică a României.

Tema supusă atenției are o dimensiune patrimonială, iar în baza cadrului legal existent, Guvernul României dispune de instrumentele și de instituțiile abilitate pentru a gestiona întregul proces de includere a „Peisajului cultural minier de la Roşia Montană” în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

În baza prevederilor constituționale și legale, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au luat act de informarea făcută de către ministrul Culturii și Identității Naționale, urmând ca problematica să fie în continuare gestionată de către Guvernul României.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 417

Ședinţă CSAT Sprijin NATO pentru securitatea României. Focus pe Zona Dunării și Mării Negre

21 Feb 2024 600

Ședință CSAT. Pe ordinea de zi, situația de securitate în regiunea Mării Negre

21 Feb 2024 462

Situația de securitate în regiunea Mării Negre, pe ordinea de zi a ședinței CSAT. Ce subiecte vor mai fi analizate

20 Feb 2024 695

CSAT este convocat în ședință. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi

12 Feb 2024 519

Președintele Klaus Iohannis „Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații reprezintă un simbol al triumfului păcii asupra războiului“

11 Nov 2023 702

Președintele Klaus Iohannis „România va continua să contribuie la îmbunătățirea securității regionale și euroatlantice“

23 Oct 2023 631

Consumul de droguri și situația de securitate din Regiunea Mării Negre, pe ordinea de zi a ședinței CSAT. Ce decizii au fost luate

12 Oct 2023 737

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării

04 Oct 2023 719

Klaus Iohannis anunță În viitorul CSAT vom discuta despre consumul de droguri în școli

11 Sep 2023 774

Președintele Klaus Iohannis „Comemorăm 151 de ani de la moartea lui Avram Iancu, unul dintre martirii și eroii emblematici și carismatici ai țării noastre“

10 Sep 2023 901

Imobiliare Constanța Familia Micula, document depus la Mediu pentru viitorul bloc de 10 etaje din Mamaia (DOCUMENT)

27 Aug 2023 1658

Ședinţă CSAT, joi. Se discută obiectivele României pentru Summitul NATO

06 Jul 2023 1125

Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării! Despre ce se va discuta

28 Jun 2023 1150

Decizie CSAT România va achiziționa avioane de ultimă generație F-35

11 Apr 2023 1155