Ședință solemnă a consiliilor județene dobrogene, la Tulcea (galerie foto)


Marți, 13 noiembrie, 2018, la Tulcea, în cadrul unei ședințe solemne comune, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu au întărit angajamentele luate în luna octombrie la Constanța, când semnat un Act de promisiune civică, potrivit căruia membrii Consiliului Județean Constanța și ai Consiliului Județean Tulcea vor depune împreună toate eforturile în vederea realizării proiectelor necesare pentru dezvoltarea Regiunii „Dobrogea”.

Evenimentul de la Tulcea a fost și un bun prilej de a sărbători împreună, într-un cadru solemn, momentul istoric unic de la 14 Noiembrie 1878, respectiv revenirea Dobrogei la Patria Mamă. La eveniment au participat, alături de conducerile celor două consilii județene din Tulcea și Constanța, prefecții, primari ai localităților din cele două județe (municipiile fiind reprezentate de viceprimarul de Tulcea, Andalu-zia Luca și primarul Constanței, Decebal Făgădău), parlamentari de Tulcea și Constanța, consilierii județeni din Tulcea și Constanța. Fostul președinte al României, Emil Constantinescu a fost oaspetele de onoare al acestei manifestări.

Cu acest prilej, președintele Horia Teodorescu a dat citire Actului de promisiune civică, semnat la Constanța, pentru a întări angajamentele luate cu acel prilej, respectiv unirea eforturilor pentru realizarea unor obiective de interes pentru Dobrogea: drumul expres Constanța - Tulcea - Brăila, podul de peste Dunăre, Spitalul Regional Constanța, crearea brandului Dobrogea, modernizarea Aeroportului Delta Dunării Tulcea, modernizarea Portului Tulcea.

“Dobrogea este un ținut aparte, o insulă în cadrul României, dacă ne gândim că este înconjurată de apă, care are nevoie de o susținere aparte. Este nevoie de efort ad-ministrativ, parlamentar, pentru că unde-s mulți, puterea crește. Acesta este scopul nostru: să fim mai mulți, să fim uniți, să vorbim în același glas, pentru că interesele care duc la dezvoltarea zonei noastre sunt comune și trebuie să facem toate efor-turile pentru a realiza ceea ce ne-am propus.
Dacă cei care vor veni după noi vor continua această tradiție și aceste demersuri, speranța noastră că județele noastre vor face pași mult mai rapizi în dezvoltare vor fi mult mai mari.
Acestea sunt țintele pe care ni le-am propus la Constanța împreună. Sunt, de fapt, primele proiecte identificate de noi ca fiind majore, pentru care trebuie să facem front comun, adminitrație, parlamentari și chiar fiecare dobrogean, să punem umărul spre realizarea acestor ținte”, a declarat președintele Horia Teodorescu.


“Am venit la Tulcea cu emoția de a participa împreună la o zi cu o semnificație de-osebit: sărbătoarea Dobrogei în Anul Centenar al Marii Uniri. Mi-am dorit să lansăm împreună și la Tulcea proiectul pe care l-am aprobat cu ceva timp în urmă la Constanța. Ne-am angajat fiecare în parte și toți laolaltă să îndeplinim obiectivele necesare și importante pentru noi, dobrogenii. Le-am înscris toate acestea într-un Act de promisiune civică, pe care l-am sigilat simbolic într-o amforă. Cele două consilii județene își vor acorda sprijin reciproc pentru realizarea în viitor a unor proiecte de anvergură, precum lucrări de infrastructură, construirea unui spital regional, modernizarea infrastructurii navale, precum și crearea brandului Dobrogea. Prin acest Act de promisiune civică sigilat, și copiii noștri vor avea dovada promis-iunilor noastre, pe care le-am făcut în fața tuturor. Data de 14 Noiembrie a căpătat pentru toți românii simbolul unui drum ascendent pe care l-a făcut Dobrogea pentru a face parte din România Mare. La mulți ani, Dobrogea, La mulți ani, România!”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța,  Horia Marius Țuțuianu.

În cadrul întâlnirii de la Tulcea, au avut loc și o serie de momente artistice dedicate Centenarului, susținute de Ansamblul Artistic Baladele Deltei și Asociația Culturală „Tomis“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință solemnă a CJ Constanța și CJ Tulcea cu ocazia Zilei Dobrogei (GALERIE FOTO+VIDEO

14 Nov 2023 1125

Şedinţă solemnă comună a consiliilor judeţene Constanţa şi Tulcea

13 Nov 2018 1808

Şedinţă solemnă comună între consiliile judeţene Constanţa şi Tulcea. Mai multe evenimente planificate

08 Nov 2018 1875

„Nu intră în competenţa lor!“ Actul de promisiune civică, asumat de CJ Constanţa şi CJ Tulcea, desfiinţat de un consilier judeţean din opoziţie

31 Oct 2018 2195

LIVE TEXT Şedinţă solemnă comună între Consiliul Judeţean Constanţa şi Tulcea. Parlamentari, primari şi invitaţi speciali, prezenţi (galerie foto)

24 Oct 2018 5006

Peste 200 de oficiali din Constanţa şi Tulcea dau mână cu mână. Se va adopta un act de promisiune civică. Cât va costa şedinţa dedicată Centenarului Marii Uniri? (document)

18 Oct 2018 2718