Stiri calde

Şefa Direcţiei IT din cadrul ANAF, trimisă în judecată. Ce spun procurorii DNA

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 942/VIII/3 din 05 octombrie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatei
 
Macovei Ancuța Anda, la data faptei director al Direcției Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, în prezent director suspendat al aceleiași structuri din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În anul 2010, în calitate de director al Direcției Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, inculpata Macovei Ancuța Anda a pretins, pentru sine și pentru o altă persoană din conducerea instituției, de la reprezentanții a două societăți comerciale, un procentaj de 25% din valoarea unor contracte de mentenanță software pentru ca, în schimb, să organizeze procedura de licitație astfel încât să fie câștigată de o asociere din care făceau parte și cele două firme, să asigure buna derulare a contractelor și efectuarea plăților aferente.

Din suma cerută, inculpata Macovei Ancuța Anda a primit, în perioada 2010 - 2014, pentru sine și pentru cealaltă persoană, suma totală de 1.054.721 euro (care include și contravaloarea unei deplasări în SUA și alte bunuri materiale de valoare). În același context, inculpata a mai primit alte 14 bunuri materiale evaluate la 4.300 euro și 22.502 lei.
 
În cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile deținute de inculpata Macovei Ancuța Anda, respectiv, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deschise pe numele aceleiași inculpate, până la concurenţa sumelor de 1.054.721 euro, respectiv 4.300 euro și 22.502 lei ce reprezintă contravaloarea bunurilor materiale primite în contextul de mai sus.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 

"Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.", menţionează procurorii.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doiniţa Radu este noul şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa (document)

20 Apr 2018 5839

Imagini de la eveniment Accident rutier pe strada I.G. Duca din Constanţa. Femeie, lovită pe trecerea de pietoni. Ambulanţa SMURD la faţa locului (galerie foto+video)

20 Apr 2018 2136

Schimbare de conducere. Ce averi au noul şi fostul şef al Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 2 Constanţa din cadrul ANAF (documente)

20 Apr 2018 2256

Șef nou la la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa din cadrul ANAF. Ce alte schimbări a făcut premierul în ANAF

19 Apr 2018 3817

economica.net Persoanele cu venituri din drepturi de autor sunt neasigurate la Sănătate. Ce spune CNAS

18 Apr 2018 355

Șeful ANAF Ionuț Mișa, discuții cu Liviu Dragnea despre declarația unică

17 Apr 2018 697

Anunț important de la ANAF! Care este termenul de depunere a Formularului 230

10 Apr 2018 720

Iepuraşul vine la Mihaela Rădulescu cu o somaţie de plată de la ANAF!

06 Apr 2018 629

Ionuţ Mişa, şeful ANAF - "Obiectivul major este îmbunătăţirea relaţiei ANAF cu contri­buabilii“

05 Apr 2018 686

Schimbări în conducerea ANAF. Cine este noul vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

02 Apr 2018 1034

evz.roAnunţ de ultimă oră de la ANAF. Datele-limită până la care pot fi efectuate plăţile

02 Apr 2018 1117

Avertismentul de la ANAF. Ce trebuie să faci dacă primești așa ceva. Insemne folosite fraudulos. Numai singur te poți ajuta

02 Apr 2018 3705

Eliberări și numiri în funcții la ANAF. Cine pleacă și cine vine pe posturile cheie. Este oficial

31 Mar 2018 1708

Viorica Dăncilă a eliberat din funcție trei vicepreședinți ANAF

30 Mar 2018 657

DNA, prima reacţie oficială după achitarea lui Sorin Blejnar, fostul şef al banilor din România

29 Mar 2018 1165

Numiri și eliberări din funcție, semnate astăzi de premierul Dăncilă. Lista completă

28 Mar 2018 924

Este oficial! Ionuț Mișa, noul șef al ANAF

28 Mar 2018 940

Informație confirmată de ministrul Eugen Teodorovici. Constănțeanul Ionuț Mișa propus de premierul Viorica Dăncilă pentru funcția de șef al ANAF

28 Mar 2018 640

Decizii drastice luate la ANAF. Șefi din cadrul Fiscului demiși din funcție. Fostul ministru al Finanțelor, Ionuț Mișa ar urma să preia conducerea ANAF

28 Mar 2018 959

Surse. Ionuț Mișa, noul șef al ANAF

27 Mar 2018 716

Constanța. Inspectorii ANAF au confiscat jucării în valoare de peste 10.000 euro

27 Mar 2018 547

UPDATE Imagini de la evenimentAccident rutier pe strada I.G. Duca din Constanța, în fața sediului ANAF. Copil de doi ani, preluat de ambulanță (galerie foto+video)

27 Mar 2018 2399

Bănuit de sprijinirea unui grup infracţional organizat De ce a fost achitat Sorin Blejnar, fostul şef al banilor din România. Despăgubiri imense

15 Mar 2018 1495

Sorin Blejnar, fostul şef al banilor din România, achitat la Tribunalul Braşov

13 Mar 2018 994

Licitație de peste 400.000 de lei la ANAF pentru servicii medicale de medicina muncii. Pe listă este și Constanța

11 Mar 2018 531

Revista presei locale

27 Feb 2018 456

Anunț important de la ANAF. Care este termenul declarativ pentru contribuabilii care nu au desfăşurat activitate

15 Feb 2018 384

Ați păstrat bonurile fiscale din luna ianuarie? O nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale va avea loc

15 Feb 2018 254

Ce spune ministrul Teodorovici despre viitorul șef de la ANAF și despre modificările la Legea Salarizării

08 Feb 2018 422

Sorin Giuvelea, numit la conducerea ANAF. Decizia a fost luată de premierul Viorica Dăncilă

08 Feb 2018 1001

Anunț important de la ANAF. Are legătură cu controversatul formular 600. Ce trebuie să știe cei vizați

02 Feb 2018 756

Anunț important de la AJFP Constanța. Are legătură cu registrul de evidenţă fiscală pentru contribuabili persoane fizice

01 Feb 2018 900

Anunț important de la ANAF. 7 februarie 2018 este termenul până la care se depune Formularul 092

31 Jan 2018 1133

Modificare ANAF. Donarea a 2% din impozit se va face personal, la sediul Agenţiei Fiscale

26 Jan 2018 652

Fostul vicepreşedinte al ANAF, Romeo-Florin Nicolae, a fost achitat definitiv de instanță. Pentru ce fapte a fost judecat

25 Jan 2018 559

Bunuri descoperite într-un container sosit din China în Portul Constanța Sud, confiscate

22 Jan 2018 595

Economica.net Surse. Termenul de depunere a declaraţiei 600 se amână pentru 31 martie. Se schimbă plafonul

22 Jan 2018 667

Site-ul ANAF a fost blocat temporar din cauza Formularului 600

22 Jan 2018 598

Debutatul Bogdan Huțucă intervine în conflictul dintre fostul președinte al ANAF și ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa

18 Jan 2018 732

Vechiul şef al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, de care aparţine şi Constanţa, revine pe funcţie

15 Jan 2018 873

Schimbări în conducerea Loteriei Române

11 Jan 2018 786

Anunț important de la ANAF referitor la formularul 600 pentru determinarea contribuției de asigurări sociale

10 Jan 2018 1936

Decizia şoc primită azi de Oil Terminal Constanţa de la ANAF. Ce măsuri au fost stabilite

04 Jan 2018 1974

Imagini de la eveniment Carambol rutier în Constanța. În una dintre cele mai periculoase intersecții. Chiar în fața sediului ANAF. Mașini distruse (galerie foto si video)

03 Jan 2018 3416

Obligaţiile persoanelor fizice pentru declararea şi plata CAS şi CASS în 2018, stabilite de ANAF

03 Jan 2018 2713

Prejudiciu uriaș descoperit de inspectorii antifraudă în domeniul medical. Cum funcționa rețeaua infracțională

20 Dec 2017 1212

Anunț important de la ANAF. Care este termenul final pentru plăţi anticipate privind impozitul pe venit, aferent trimestrului IV 2017

19 Dec 2017 1250

Controale ale inspectorilor ANAF în centrele angro din București. Printre cele verificate este și Dragonul Roșu

11 Dec 2017 829

Consilier ANAF trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzaţii i s aduc

04 Dec 2017 662

Bilanţ ANAF. Zeci de firme au prejudiciat bugetul statului cu aproape 45 de milioane de lei în trei ani

27 Nov 2017 936