Şefii APIA şi AFIR au fost schimbaţi

Directorii generali ai celor două agenții de plăți aflate în subordinea Ministerului Agriculturii vor fi Florin Marius Faur la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Andrei Szakal, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Ordinele de numire au fost semnate de ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, potrivit romaniatv.net.
 
„Pe Mihai Puținei, care era director general interimar la APIA, îl retrag în direcția financiară din minister de unde a și venit, iar Eugen Popescu, șeful AFIR, revine pe postul lui anterior, respectiv director general adjunct la AFIR. Am semnat deja ordinele de numire pentru Florin Marius Faur la APIA și Andrei Szakal la AFIR", a declarat ministrul Agriculturii Achim Irimescu, conform Agerpres.
 
Florin Marius Faur a mai ocupat funcția de director general al APIA, începând cu februarie 2010, în timpul mandatelor lui Mihail Dumitru și Valeriu Tabără. Este absolvent al Facultății de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului - USAMV Timișoara.
 
Noul șef al AFIR, Andrei Szakal, a ocupat funcția de președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP) din 2009 până în aprilie 2014.
 
Sursa foto: ecopolitic.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 545

APIA autorizează la plată Ajutoarele Naționale Tranzitorii - specia bovine, Campania 2023

06 Apr 2024 442

APIA primește cereri de plată pentru anul 2024

04 Apr 2024 478

Până la data de 24 martie 2024 APIA primește cereri de plată pentru bunăstarea animalelor

28 Feb 2024 555

Peste 396 milioane lei autorizate la plată de către APIA

27 Feb 2024 464

Licitație organizată de APIA Constanța, contestată la CNSC. Ce decizii s-au luat?

26 Feb 2024 600

APIA A fost deblocată autorizarea la plată a ANT-urilor aferente sectorului vegetal pentru anul de cerere 2023

22 Feb 2024 605

Directorul general al APIA, demis din funcție de ministrul Agriculturii

20 Feb 2024 800

APIA Se pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor agricoli din sectorul vegetal

25 Jan 2024 690

Ciucă, despre recoltarea de stuf din Delta Dunării- „Nu se execută plăţi, dacă nu sunt îndeplinite regulile“

22 Jan 2024 744

Recoltatul stufului asigură echilibrul ecologic al Deltei. Anunțul guvernatorului Bogdan Bulete

19 Jan 2024 690

Banii fermierilor români APIA a efectuat plăți semnificative în această săptămână

19 Jan 2024 704

Dosar DNA Constanța Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, condamnat definitiv! (MINUTĂ+DOCUMENT)

19 Jan 2024 1448

Ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări venite din partea fermierilor (VIDEO)

15 Jan 2024 840

APIA, în decembrie S-au efectuat efectuat plăţi de peste 487 milioane de euro pentru 91% dintre fermierii eligibili

29 Dec 2023 646