Șeful Statului Major al Apărării, întrevedere cu șeful Statului Major al Forțelor Navale Elene

Generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Apărării, l-a primit, miercuri, 14 noiembrie, pe viceamiralul Nikolaos Tsounis, șeful Statului Major al Forțelor Navale Elene, aflat în România la invitația viceamiralului Alexandru Mîrșu, șeful Statului Major al Forțelor Navale Române.

Potrivit Statului Major al Forțelor Armate, în cadrul întrevederii au fost trecute în revistă activitățile de cooperare actuale și viitoare în domeniul forțelor navale, pentru întărirea securităţii, atât la nivel regional, cât şi aliat.

În cadrul vizitei sale în România, oficialul militar grec va avea, de asemenea, o întâlnire de lucru cu conducerea Forțelor Navale Române, unde se vor discuta subiecte privitoare la proiectele celor două forțe navale înscrise în planul Cooperării Structurate Permanente (PESCO) al Uniunii Europene în domeniul securității și apărării, precum și cooperarea forțelor navale române și elene în cadrul exercițiilor din perioada următoare și în domeniul învățământului militar de marină.

Joi, 15 noiembrie, viceamiralul Tsounis și viceamiralul Mîrșu se vor deplasa la Constanța, unde se vor întâlni cu comandantul Flotei și cu comandantul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, după care vor vizita fregata „Regina Maria” și Nava-Școală „Mircea”.
         
izita șefului Forțelor Navale ale Greciei în România face parte din Planul cu activitățile internaționale al Statului Major al Forțelor Navale și contribuie la dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre cele două marine militare, atât în domeniul instrucției, cât și în domeniul învățământului militar.   

În ultimul an, atât forțele navale ale României, cât și cele ale Greciei, au participat la o serie de exerciții comune: Sea Shield, Poseidon, Ariadne, Naias, dar și la programe de instruire în cadrul Centrului NATO de instruire operațională în domeniul maritim (NMIOTC) și în alte facilități aparținând forțelor elene și române.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă „România este alături de Israel și poporul israelian și condamnă ferm atacul Iranului asupra acestuia“

14 Apr 2024 378

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 427

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 909

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 687

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1273

PNL Constanța își lansează candidații pentru alegerile locale! Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la eveniment

10 Apr 2024 760

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă „Trebuie să continuăm politicile care promovează egalitatea de șanse și combat violența împotriva femeilor”

08 Mar 2024 362

Nicolae Ciucă „În momentul în care Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE, atunci vom fi cu adevărat uniţi în UE"

02 Mar 2024 588

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 972

UPDATE Preşedinţii Ciolacu şi Ciucă, vor anunţa la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an!

21 Feb 2024 607

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie

19 Feb 2024 1205

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 584

Nicolae Ciucă, despre organizarea alegerilor „Am întrerupt negocierile aseară, urmând a fi reluate vineri”

13 Feb 2024 704

Se va introduce serviciul militar obligatoriu în România? Anunțul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă

13 Feb 2024 779

ARBDD Care sunt zonele alocate pescuitului pentru consumul familial din Delta Dunării

13 Feb 2024 774