Semnificaţii istorice pentru 18 decembrie

1846 - A încetat din viaţă Veniamin Costache, cărturar, traducător şi poet, mitropolit al Moldovei (1803-1806; 1812-1842); unul din marii cărturari ai timpului său, a sprijinit şi îndrumat activitatea de traducere şi tipărire de carte bisericească în limba naţională, a înfiinţat şi organizat învăţământul românesc de toate gradele în Moldova; printre instituţiile de învăţământ la a căror înfiinţare a avut un rol hotărâtor, se numără Seminarul de la Socola (1803) şi Academia "Mihăileană" (1834) (n. 20 decembrie 1768)

1863 - S-a născut arhiducele Franz Ferdinand (m. 28 iulie 1914)

1874 - S-a născut epigramistul Radu D. Rosetti (m. 1964)

1915 - S-a născut Vintilă Horia, poet, prozator şi eseist; eliberat de trupele engleze din lagărul nazist "Maria Pfarr" din Austria, a ales calea exilului, obţinând în 1972 cetăţenia spaniolă. În 1960 i se conferă Premiul Goncourt pentru romanul "Dieu est né en exil", tradus în 15 limbi (m. 4 aprilie 1992, Madrid)

1919 - A încetat din viaţă Sir John William Alcock, aviator; împreună cu colegul său Arthur Brown, a realizat primul zbor transatlantic nonstop (n. 6 noiembrie 1892)

1925 - S-a născut Vasile Veselovski, compozitor de muzică uşoară, autor al unor şlagăre îndrăgite precum "Strada Speranţei", "De-ar şti ea marea", "Merit eu" (m. 4 ianuarie 1998)

1989 - La Timişoara a fost instituită starea de necesitate, primarul Petre Moţ anunţând acest lucru în cadrul unei şedinţe cu activul de partid. În oraş a fost interzisă circulaţia grupurilor de peste două persoane, trecătorii fiind legitimaţi iar cei suspecţi reţinuţi. Fără să ţină seama de interdicţii, un grup de aproximativ 30 de tineri s-a adunat în faţa Catedralei unde au desfăşurat un steag tricolor fără stemă şi au aprins lumînări. S-a cântat "Deşteaptă-te romane". Forţele de ordine au deschis focul în plin, cîţiva manifestanţi reuşind să fugă, cei mai mulţi rămînînd, însă, pe loc, răniţi sau morţi. (Din statisticile oficiale rezultă că la Spitalul Judeţean din Timişoara se aflau, la 18 decembrie, 58 de cadrave şi 240 de răniţi.)

1989 - România a închis frontierele cu Iugoslavia, Ungaria, URSS şi Bulgaria.

1991 - Federaţia Rusă a recunoscut independenţa Republicii Moldova, Boris Elţîn declarând că Rusia este gata să stabilească relaţii diplomatice cu această ţară.

1991 - La Strasbourg România a semnat actul de aderare la Convenţia Culturală Europeană.

1992 - Guvernul României a recunoscut Republica Cehă şi Republica Slovacă în calitate de subiecte distincte de drept internaţional, cu efect juridic, începând de la 1 ianuarie 1993.

1996 - România şi Ungaria au semnat, la Bucureşti, Protocolul-adiţional de colaborare între serviciile de topografie şi cartografie, care prevedea protejarea, prin dreptul de autor, a documentelor şi hărţilor transmise reciproc.

1998 - Institutul de Istoria Artei "George Oprescu", de pe lângă Academia Română, şi Arhiva Naţională de Filme au lansat "Producţia cinematografică din România", volumul reprezentând prima filmografie adnotată a peliculelor sonore, de ficţiune, româneşti, din perioada 1930-1948, de la apariţia sonorului şi pînă la preluarea puterii de către comunişti.

2000 - Uniunea Forţelor de Dreapta s-a retras din CDR 2000.

2003 - Fostul ministru al Agriculturii şi Alimentaţiei, Ioan Avram Mureşan, împreună cu alte trei persoane, a fost deferit justiţiei, procurorii PNA acuzându-l pe politician de abuz în serviciu şi deturnare de fonduri, în legătură cu destinaţia unui împrumut extern acordat de autorităţile americane.

2004 - Preşedintele ales al României, Traian Băsescu, a delegat toate atribuţiile legate de conducerea Partidului Democrat preşedintelui executiv al PD, Emil Boc, primar al municipiului Cluj-Napoca.

2008 - Premierul Călin Popescu Tăriceanu a decis înfiinţarea unui Secretariat Permanent pentru Dezvoltare Durabilă, în structura Cancelariei primului-ministru, structură care să promoveze patrimoniul istoric şi cultural al comunităţilor locale, precum şi proiectele de dezvoltare în zona carpatică.

Sursa: http://www.mediafax.ro/


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1780

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2474

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2680

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7122

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3433

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3613

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6220

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2740

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5728

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4287

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9472

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4099

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3286

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2712

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2793