Senatorul Christian Gigi Chiru, mesaj de Ziua Dobrogei

Cu ocazia zilei de 14 noiembrie, Ziua Dobrogei, senatorul Christian Gigi Chiru le urează tuturor dobrogenilor zile bune, dorinţe împlinite şi multă sănătate.
 
„Le doresc dobrogenilor să aibă grijă de casa lor, de Dobrogea, să aibă grijă de ţara noastră, de România. Orice alegere facem se reflectă în viaţa noastră. Să avem grijă de moştenirea copiilor noştri, de alegerile pe care le facem pentru ei. Ziua Dobrogei are o însemnătate aparte pentru mine. Am iniţiat Legea Dobrogei, un proiect drag mie, pentru a nu nu lăsa uitării una dintre cele mai importante zile din istoria României. Cu acest prilej, îi rog pe parlamentarii constănţeni, indiferent de culoare politică, semnatari ai acestei iniţiative legislative, să ajute la adoptarea ei. În acest moment, Legea Dobrogei este blocată la Camera Deputaţilor şi trebuie să facem tot ce putem pentru a fi votată. Ziua de 14 noiembrie 1878 are o importanţă deosebită în istoria României şi, în special, a Dobrogei. O victorie pe care ţara noastră a obţinut-o având la cârma sa un om dârz, un conducător bun, pe Regele Carol I. A fost un pas către Marea Unire. Să nu ne uităm trecutul, dar să nu neglijăm viitorul!”, a declarat parlamentarul constănţean.
 
La finele secolului al XIX-lea, Dobrogea a revenit la statul român după terminarea războiului ruso-otoman din perioada 1877-1878, consemnat în istoria României drept Războiul de Independență. Regele Carol I spunea, în cuvântarea ţinută pe 14 noiembrie 1878 că «anexarea Dobrogei va deschide ţării un nou izvor de bunăstare”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Mustatea Rodica !

14 Nov, 2014 16:21

Frumos ! Felicitari pentru initiativa !Dobrogea, merita asta !

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.