Senatorul Gigi Chiru l-a interpelat pe ministrul Ioan Rus cu privire la legalitatea încredinţării Aeroportului Tuzla unui privat

Senatorul Christian Gigi Chiru a formulat o interpelare la adresa ministrului Transporturilor Ioan Rus cu privire la încredinţarea serviciului de interes economic general către SC Regional Air Services SRL - Aeroport Tuzla.

Iată conţinutul interpelării:

"Stimate domnule ministru,
Partidul Social Democrat foloseşte toate resursele pentru a promova şi a avantaja societatea Regional Air Services, cea are deţine Aeroportul Tuzla. Un aeroport privat spre deosebire de cel Internaţional de la Mihail Kogălniceanu, pe care autorităţile judeţene şi centrale nu îl bagă în seamă, lăsându-l pradă intereselor.
Totul a început în 2013 când, prin ordinul 1133, Ministerul Transporturilor a aprobat certificarea Aeroportului Tuzla ca aeroport deschis traficului aerian internaţional cu menţiunea că ordinul va intra în vigoare la data aprobării deschiderii punctului de trecere a frontierei de stat şi a biroului vamal de frontieră pe Aeroportul Tuzla
Acest aspect nu s-a concretizat până la acest moment, aeroportul deţinut de Regional Air Services neavând infrastructura şi dotările necesare certificării sale ca aeroport deschis traficului aerian internaţional
Aşa că s-au luat măsuri în acest sens pentru a se duce planul la bun sfârşit. Pe 27 noiembrie 2013 Consiliul Judeţean Constanţa adoptă hotărârea nr. 380 privind încredinţarea serviciului de interes economic general către SC Regional Air Services SRL – Aeroport Tuzla.
Hotărârea spune: „Se aprobă încredinţarea serviciului de interes economic general către SC RAS SRL – Aeroportul Tuzla. Reprezintă serviciu de interes economic general creşterea siguranţei transportului aerian, inclusiv offshore, prin crearea unui centru de pregătire deasupra mării, care va asigura îmbunătăţirea pregătirii echipajelor pentru:
Situaţii de urgenţă – inclusiv intervenţiile de tip search and rescue (SAR) şi transport aerian medicalizat; Îmbunătăţirea pregătirii echipajelor pentru misiuni de zbor (inclusiv transport de pasageri deasupra mării) prin antrenarea acestora în toate condiţiile specifice acestui tip de misiuni (toate condiţiile meteo, cazuri speciale); Îmbunătăţirea informaţiilor meteo şi a comunicaţiilor (aer-aer, aer-sol) în zona Mării Negre”.
Solicitantul îşi justifică cererea prin intenţia de a accesa fonduri structurale prin programul Operaţional Sectorial Transport – Axa 3.2 – Creşterea siguranţei traficului pe toate nodurile de transport – prin intermediul Ministerului Transporturilor
Pe 5 decembrie 2013 Consiliul Local Tuzla aprobă hotărârea 130 privind încredinţarea serviciului de interes economic general la Regional Air Services – Aeroportul Tuzla.
Pe 12 martie 2014, Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a adoptat hotărârea nr. 1853 privind încredinţarea serviciului de interes economic general pentru Regional Air Services. În document se precizează că responsabilitatea serviciilor SAR pe mare revine ARSVOM, care nu deţine mijloace aeriene de căutare şi salvare specializate care să corespundă standardelor internaţionale aplicabile.
De asemenea, se precizează că Regional Air Services are dreptul la primirea unei compensaţii. Adică să primească bani publici pentru realizarea acestui „serviciu de interes economic general”, aşa cum este numit în documentele la care fac referire.
Care sunt, de fapt, dedesubturile acestei afaceri?

Regional Air Services şi-a justificat cererea către Consiliul Judeţean Constanţa prin intenţia de a accesa fonduri structurale prin programul Operaţional Sectorial Transport – Axa 3.2 – Creşterea siguranţei traficului pe toate nodurile de transport – prin intermediul Ministerului Transporturilor. Această solicitare, care a stat la baza hotărârii, a fost trimisă Consiliului Judeţean Constanţa pe 26 noiembrie 2013, adică fix cu o zi înaintea şedinţei CJC în care proiectul a fost votat. Rar am văzut aşa operativitate la Consiliul Judeţean Constanţa. Sunt proiecte care aşteaptă şi luni de zile până să fie supuse votului consilierilor. Deodată, însă, cei de la CJC au devenit foarte grăbiţi.
Mai mult decât atât, serviciul a fost acordat de către CJC în mod direct, fără nicio licitaţie, fără vreun studiu de oportunitate sau de fezabilitate. În zonă mai operează şi alte societăţi comerciale cu acelaşi obiect de activitate, însă serviciul a fost oferit pe tavă celor de la regional Air Services. Alţii nici nu au fost băgaţi în seamă. În acest caz putem observa cum Consiliul Judeţean Constanţa  a acordat serviciul în mod discreţionar şi a avantajat vădit societatea privată Regional Air Services. Mai mult decât atât, serviciile de tip SAR sunt în competenţa şi responsabilitatea exclusivă a Autorităţii Navale Române. Încredinţarea unui astfel de serviciu, de interes general, nu s-ar fi putut realiza decât de ANR şi nu de CJC.
Miza este, de fapt, accesarea de fonduri europene. Pentru a putea beneficia de fonduri structurale acordate prin acest program, Regional Air Services trebuie să facă parte în mod obligatoriu dintre autorităţile de stat. Bineînţeles, societatea nu se încadra în această categorie. Şi au crezut că au găsit calea cea mai bună, cu ajutorul CJC. Însă, în cazul în care se vor continua astfel de demersuri, eventualul ajutor de stat sub forma fondurilor structurale de care ar beneficia regional Air Services ar fi acordat în mod ilegal prin încălcarea legislaţiei europene. Bugetul total alocat POS Transport pentru 2007-2013 este de aproximativ 5,7 miliarde euro, ceea ce reprezintă circa 23,8% din bugetul global al Fondurilor Structurale de coeziune. Din această sumă 4,57 miliarde euro reprezintă contribuţia nerambursabilă a UE şi 1,13 miliarde sunt acordate de Guvernul României de la bugetul de stat.

Încredinţarea în mod direct a serviciului public de interes general prin HCJ 380/27.11.2013 este abuzivă, încalcă în mod evident principiile liberei concurenţe şi afectează grav interesul public. Încă din 2011 Regional Air Services a avut încercări nereuşite de a obţine finanţarea pentru proiectul „Modernizarea şi extinderea aeroportului Tuzla”. Beneficiarii eligibili pentru aceste proiecte sunt indicaţi în mod limitativ în POS şi sunt în exclusivitate companii de stat. De ce nu se luptă nimeni pentru ca Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, care are capital integral de stat şi o poziţie geo-strategică bună, să acceseze astfel de fonduri? De ce se bat CJC, CL Tuzla şi ARSVOM pentru un privat?
Este nu numai o situaţie ce are iz de ilegalitate, dar este şi pe lângă Legea concurenţei. Trebuie subliniat faptul că HCJ 308 din 27 noiembrie 2013 nu a fost avizată de Consiliul Concurenţei.

În acest context vă adresez următoarele întrebări:

Este normal ca un agent economic privat să fie avantajat în mod ilegal şi în detrimentul unui aeroport al statului care nu a fost modernizat şi care are o importanţă foarte mare atât pentru judeţul nostru cât şi pentru ţară?

Consideraţi legal modul în care Consiliul Judeţean Constanţa a încredinţat serviciul de interes economic general către SC Regional Air Services SRL – Aeroport Tuzla?

A făcut Ministerul Transporturilor demersuri pentru accesarea de fonduri europene şi pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu?"

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul senator Gigi Chiru, acțiune extraordinară la Curtea Supremă! Instanța a admis în principiu cererea

17 Dec 2023 743

Fostul senator Gigi Christian Chiru, din Constanța, acțiune extraordinară la Înalta Curte!

23 Oct 2023 904

Știri justiție Constanța Fostul senator Gigi Christian Chiru acuzat de ucidere din culpă! Judecătorii au încetat procesul penal. Definitiv

17 Aug 2023 1681

Amânare de pronunțare în cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă!

08 Jul 2023 1164

Final de proces în cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă! Când se va da decizia definitivă

17 Jun 2023 4097

Cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă, amânat pentru iunie

03 May 2023 2222

Un fost senator de Constanța, acuzat de ucidere din culpă! Când se va lua decizia finală!

20 Nov 2022 1518

Ucidere din culpă! Judecătorii motivează de ce a încetat procesul penal în cazul fostului senator Gigi Chiru!

02 Nov 2022 2075

ALDE are o nouă conducere. Mohammad Murad ales copreședinte alături de Varujan Vosganian şi Mircea Minea. Gigi Chiru a preluat organizația de la Constanța

23 Oct 2022 2153

Fostul senator Gigi Christian Chiru acuzat de ucidere din culpă! Judecătorii au dispus încetarea procesului penal

20 Oct 2022 1454

Judecătoria Constanța a amânat, pentru a 15-a oară, pronunțarea în dosarul fostului senator Gigi Christian Chiru, acuzat de ucidere din culpă!

02 Oct 2022 1174

O nouă amânare de pronunțare în dosarul fostului senator Gigi Christian Chiru, acuzat de ucidere din culpă

12 Aug 2022 1577

Fostul senator Gigi Christian Chiru, suspectat de ucidere din culpă! Când se va pronunța instanța

20 Jul 2022 1758

Dosarul unui fost senator din Constanța, repus pe rol, pentru discutarea efectelor deciziei CCR referitoare la prescripție

11 Jun 2022 1471

Judecătoria Constanţa a amânat pentru a zecea oară pronunţarea în dosarul fostului senator Gigi Christian Chiru, acuzat de ucidere din culpă

06 Jun 2022 1729