Sergiu Nicolaescu intenționa să facă un film despre nava Independența după cartea jurnalistului Constantin Cumpănă

111sergiu-nicolaescu-publim.jpgÎn anul 2008, marele regizor Sergiu Nicolaescu a avut intenția de a realiza un film artistic după cartea „Tragedia navei Independenţa - cea mai mare catastrofă din istoria navigaţiei maritime româneşti", scrisă de jurnalistul constănţean Constantin Cumpănă. Lucrarea are o valoare documentară cu totul deosebită, însumând nu mai puţin de 16 ani de cercetări minuţioase, menite să aducă la cunoştinţa opiniei publice adevărul despre cea mai mare tragedie din istoria navigaţiei maritime româneşti. „Acum câţiva ani, în 2008, am fost la vila de la 2 Mai a maestrului și am stat de vorbă mai mult de o oră. Era foarte încântat de subiect și mi-a zis că vrea să facă un film. Deja vedea și actorii cărora le va propune rolurile. Mi-a zis «Stai să vină PSD la putere, ca să avem un ministru de-al nostru, care ne va facilita accesul pe o navă pentru filmări». La un an după acea discuție, iar mi-a confirmat intenția. Era un subiect pe măsura lui și el era pe măsura subiectului", ne-a povestit, astăzi, Constantin Cumpănă. i1.jpg

Reamintim că în luna noiembrie a anului 1979, în apele Mării Marmara, la intrarea în strâmtoarea Bosfor, a avut loc cea mai mare catastrofă din istoria navigaţiei maritime româneşti, petrolierul de 150.000 tdw Independenţa, construit la Şantierul Naval Constanţa, fiind izbit de nava grecească Evriali. În urma impactului, şi-au pierdut viaţa 42 de marinari români, iar nava a ars 29 de zile şi de nopţi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surprize pentru cei mici pregătite de Teatrul „Căluţul de mare” Constanța, în perioada următoare

12 Apr 2024 461

Firme Constanța Societatea Vidovival SRL anunță schimbări semnificative în structura de conducere

30 Mar 2024 398

Constanța Programul Teatrului „Căluțul de Mare” în perioada 01.04 - 07.04.2024

29 Mar 2024 516

Cumpărări directe Constanța Euromis HR SRL întocmește studiile de fezabilitate pentru pasajele rutiere peste sensul giratoriu de pe DN39. Contracte cu Primăria Eforie (DOCUMENT)

08 Mar 2024 742

Firme Constanța Asociat nou, cooptat în Haifit SRL

05 Mar 2024 485

Imobil de 5 etaje în zona Lacului Siutghiol din Constanța Firmele Atât s-a Putut - AA SRL și ARV Construcții &Dezvoltare SRL, tot mai aproape de realizarea investiției

16 Feb 2024 810

Restaurant nou-înființat în cartierul Tomis 3 din Constanța

12 Feb 2024 1113

Elefant Online SA cere să intre în insolvență! Firma deține celebrul magazin online elefant.ro

02 Feb 2024 1192

Emanuel Sergiu Popescu, de la PJ Reșița, delegat șef al Parchetului Judecătoriei Măcin încă trei luni!

01 Feb 2024 646

Președintele Iohannis „Aducem astăzi un pios omagiu memoriei tuturor celor care au pierit și au suferit în timpul Holocaustului“

29 Jan 2024 586

Emanuel Sergiu Codruț Popescu, propus șef în continuare la Parchetul Judecătoriei Măcin

26 Jan 2024 574

Societatea Exclusive Building SRL și-a mutat sediul social la Năvodari

21 Jan 2024 685

Premiera „Nuntă, caut mire și mireasă” are loc săptămâna viitoare la Teatrul „Căluțul de Mare” Constanța. Ce spectacol este programat în weekend

21 Jan 2024 678

Spectacol de comedie la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”. Când are loc premiera „Nuntă, caut mire și mireasă” (GALERIE FOTO)

18 Jan 2024 746

Ziua Culturii Klaus Iohannis- „Opera eminesciană reprezintă o moştenire nepreţuită lăsată nouă“

15 Jan 2024 568