Sfințirea moaștelor Sfântului Andrei Șaguna la Universitatea din Constanța cu același nume

 
Ieri, la Universitatea „Andrei Şaguna”, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți, a sfințit altarul pe care au fost așezate spre închinare Moaștele Sfântului Andrei Șaguna, Patronul Spiritual al Universității.
 
Studenţii, profesorii şi oaspeţii Universităţii se pot închina la raclă până în data de 6 decembrie.
 
În urmă cu patru ani, Moaştele Sfântului Mare Ierarh Andrei Şaguna au fost aduse din Mausoleul de la Răşinari, în Catedrala de la Sibiu, unde a avut loc canonizarea. În semn de recunoaştere a meritelor pe care Fundaţia şi Universitatea „Andrei Şaguna” le-au avut în iniţierea sanctificării şi determinarea factorilor de decizie ca Mitropolitul Andrei Şaguna să fie trecut în rândul Sfinţilor Poporului Român, instituţia a primit în dar de la ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfinte Moaşte ale Patronului Spiritual.
 
De atunci, în fiecare an, întemeind o nouă tradiție spirituală pentru șaguniști şi pentru constănţeni, Sfintele Odoare sunt expuse spre închinare pe un altar, pentru a sărbători cum se cuvine Ziua Universităţii care este Ziua prăznuirii Sfântului Mare Ierarh Andrei Şaguna, precum şi Ziua Sfântului Apostol Andrei, al cărui nume l-a purtat Mitropolitul Şaguna după intrarea în cinul monahal.
 
Credincioşii constănţeni se pot închina la altarul din holul Universităţii, acolo unde, primii care s-au închinat la moaştele ocrotitorului Universităţii lor au fost studenţii și profesorii, aceștia primind binecuvântarea Arhiepiscopului Tomisului.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Moaștele Sfântului Andrei Șaguna vor fi dăruite bisericii Sfântul Ilie din Techirghiol

15 Jul 2014 2046