Siguranţa în şcoli, prioritate a Poliţiei Române

 
Mica violenţă reprezintă principala problemă întâlnită în instituţiile de învăţământ preuniversitar, faptele de lovirile şi alte violenţe reprezintă mai mult de jumătate din infracţiunile sesizate în ultimul an şcolar.

Rata medie a infracţiunilor sesizate în şcoli la nivel de judeţ este de 0,59, majoritatea violenţelor apar drept consecinţe ale unor conflicte spontane ce pleacă de la certuri banale între copii.
 
Este în creştere tendinţa copiilor de a răspunde violent, pe fondul creşterii violenţelor la care sunt expuşi în societate, în media, pe internet sau în familie.
 
Prevenirea violenţei în şcoli, a delincvenţei juvenile şi a victimizării copiiloiţ reprezintă priorităţi de acţiune pentru Poliţia Română.

De peste 10 ani, Poliţia Română derulează programe de prevenire care au drept scop scăderea riscului victimal şi infracţional în rândul copiilor, şcolile reprezentând zonele către care se orientează cu precădere eforturile în activitatea de analiză și prevenire.
 
Pentru eficientizarea mesajului preventiv, adaptarea şi reorientarea strategiei către domeniile, zonele şi grupurile cu risc ridicat, Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică, a realizat o analiză privind climatul de siguranţă în şcoli.
 
Astfel, una dintre concluziile studiului este aceea că violenţa din şcoală nu îşi are originile în unităţile de învăţământ, ci este o reflexie a ceea ce se întâmplă în afara acestora.
 
Cu cât adulţii vor fi mai absenţi sau mai lipsiţi de informaţie cu privire la gestionarea copiilor cu probleme de comportament, cu atât riscul ca aceştia să adopte comportamente deviante va fi mai mare.

 
 În rândul copiilor agresivitatea cunoaşte o multitudine de moduri de exprimare, de la agresivitate fizică, la agresivitate verbală sau indirectă - manifestatată prin jigniri, intimidare, discriminare, marginalizare sau hărţuire.
 

Având în vedere datele disponibile, infracţionalitatea sesizată în şcoli nu are o evoluţie constantă în ultimii ani, înregistrându-se uşoare variaţii de la an la an.

Activităţile de prevenire derulate de poliţie sunt apreciate ca fiind de impact în rândul elevilor, acestea având atât rol de informare, cât şi de prevenire. Rata medie a infracţiunilor sesizate în şcoli la nivel de judeţ este de 0,59.
 
Se poate vorbi de câteva modificări în modul de manifestare a infracţionalităţii din şcoli: a crescut probabilitatea ca un conflict banal între colegi să fie tranşat prin acte de violenţă fizică, copiii recurg mai des la loviri şi alte violenţe în detrimentul unor strategii de gestionare nonviolentă a conflictelor.

De asemenea, deşi cele mai multe conflicte care apar sunt spontane, se remarcă o tendinţă de creştere a violenţelor rezultate în urma unor situaţii de tip bullying.
 
Din punct de vedere al mediului în care se produc faptele, rata infracţiunilor comise în şcoală este de aproape două ori mai mare în mediul urban decât în mediul rural.
 
Mica violenţă reprezintă principala problemă întâlnită în instituţiile de învăţământ preuniversitar. Lovirile şi alte violenţe reprezintă 54,9% din infracţiunile sesizate în ultimul an şcolar.
 
Violenţa ridicată nu constituie o problemă din punct de vedere numeric sau al dinamicii din ultimii trei ani, înregistrându-se mai degrabă cazuri izolate ale căror condiţii de manifestare şi factori favorizatori specifici nu trag semnale de alarmă în ceea ce priveşte riscul de a deveni o problematică frecvent întâlnită în şcolile din ţara noastră.
 
Majoritatea violenţelor apar drept consecinţe ale unor conflicte spontane ce pleacă de la certuri banale între copii.

Este în creştere tendinţa copiilor de a răspunde violent, pe fondul creşterii violenţelor la care sunt expuşi în societate, în media, pe internet, dar şi al lipsei educaţiei primite în familie.
 
Infracţiunile contra patrimoniului înregistrate în şcoli se află în scădere în ultimii trei ani. Scăderea este generată în primul rând de reducerea infracţiunilor de furt înregistrate în şcoli.
 
Dacă în cazul violenţelor comise între elevi în incinta unităţii rolul cel mai important în prevenirea şi gestionarea acestora îl au cadrele didactice, în cazul evenimentelor comise de persoane din afara şcolii, rolul pazei specializate care să supravegheze toate căile de acces în unitate şi să restricţioneze accesul neautorizat este esenţial.
 
Efortul de informare şi prevenire a faptelor antisociale în şcoli s-a materializat prin derularea mai multor proiecte care au avut ca scop informarea elevilor cu privire cele mai bune căi de acţiune în situaţii cu potenţial victimal.
 
Astfel, Proiectul "Şcoala siguranţei Tedi” - derulat de Poliţia Română, la nivel naţional, în parteneriat cu Maspex România şi Ministerul Educaţiei Naţionale, are scopul de a informa elevii claselor I cu privire la potenţiale pericole specifice vârstei lor şi de a le furniza soluţii pentru gestionarea acestora.
 
Proiectul se află la a patra ediţie în anul şcolar 2018-2019. Acesta s-a axat pe organizarea unor sesiuni de informare preventivă şi a unor evenimente interactive de interes pentru copii - pe teme privind siguranţa în diverse contexte: pe stradă (inclusiv componenta rutieră), la şcoală, acasă şi în vacanţă.

Activităţile au fost susţinute de către cadrele didactice care au dorit să se implice în program şi poliţiştii din structurile de analiză și prevenire şi cele de educaţie rutieră. Partenerii de proiect au creat o platformă online cu informaţii despre program şi resurse preventive şi au tipărit materialele de susţinere (ghiduri pentru învăţători, cărţi de colorat pentru copii, broşuri pentru părinţi).
 
Proiectul „Vara pe uliţă" s-a derulat în perioada 9 iulie - 17 august 2018 şi a avut drept scop creşterea gradului de informare a copiilor participanţi la tabăra de creaţie de la Muzeul Satului „Dimitrie Guşti” Bucureşti, prin derularea de activităţi interactive, discuţii şi jocuri pe problematica prevenirii victimizării minorilor în timpul vacanţei. Proiectul este la cea de-a X-a ediţie şi va continua în fiecare sezon estival.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect USR pentru siguranța în școli

17 Dec 2023 1244

#alegerilocale2020 Costin Răsăuțeanu, candidat PSD pentru Consiliul Local Constanța - “Consilierii opoziției au votat împotriva alocării resurselor financiare școlilor constănțene”

05 Sep 2020 2193

Campania „Şcoala în siguranţă” Elevii din satul Piatra, vizitaţi de poliţiştii constănţeni (galerie foto)

13 Sep 2017 2085

Soluţie pentru siguranţa în şcoli? Elevii vor purta un semn distinctiv - uniformă, eşarfă sau insignă

05 Jun 2015 1673

Prima reacție a șefului statului în dosarul Microsoft

27 Sep 2014 2302