Sinaxar 12 februarie 2016 Sfântul pomenit azi este considerat ocrotitorul celor fără auz

Astăzi, creștinii ortodoci îl pomensc pe Sfântul Meletie, contemporan al Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan.
 
Sfantul Meletie a rămas în conştiinţa Bisericii că apărător al dreptei credinţe în faţă ereziei ariene, care nega divinitatea celei de-a două Persoane a Sfintei Treimi.
 
Originar din Armenia, Sfântul Meletie învăţase de mic dogmele credinţei creştine, devenind renumit pentru viaţă să virtuoasă. Este numit mai întâi episcop al cetăţii Sevastia din Armenia, apoi ales Arhiepiscop în scaunul Antiohiei, în vremea împăratului Constantin al ÎI-lea (337-340).
 
De trei ori a fost izgonit şi exilat Sfântul Meletie, din scaunul sau, de către ereticii arieni, în Armenia.
 

Sfântul Meletie a participat la cel de-al Doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, în timpul căruia împăratul Teodosie i-a arătat o cinste aparte. La acest Sfânt Sinod, Dumnezeu a lucrat minuni prin Sfântul Meletie. Pe când acesta explică dogmă Sfintei Treimi, slujindu-se de mâna să, arătând mai întâi unimea printr-un singur deget, iar treimea, prin trei, înaintea tuturor, a ieşit deoadata o văpaie luminoasă din mâna ierarhului. Acesta minune a ruşinat pe eretici, iar pe cei dreptslavitori i-a întărit în dreapta credinţă.

 
La acest Sinod, Sfântul Meletie l-a confirmat pe Sfântul Grigorie Teologul că patriarh al Constantinopolului. Tot el, mai înainte de această, l-a hirotonit diacon pe Sfântul Vasile cel Mare şi l-a botezat pe Sfântul Ioan Gură de Aur.
Meletie se îmbolnăveşte în timpul Sinodului şi trece la cele veşnice. Sfintele lui moaşte au fost mutate după aceea la Antiohia.
Sfântul Meletie este considerat ocrotitorul persoanelor cu deficienţe de auz, deoarece, acesta a fost nevoit să vorbească prin semne despre Sfânta Treime, mărturisind credinţă de la Niceea, în biserica din Antiohia, pentru că un arhidiacon, adept al arianismului, îi astupase gură cu mâna. El nu s-a lăsat intimidat de gestul arhidiaconului şi a făcut semne şi anume: a arătat trei degete pentru fiecare dintre cele trei Persoane, închipuind cele trei Persoane şi apoi, impreunandu-le, a arătat un deget închipuind o singură Fiinţă. Prin acelaşi gest fac referire astăzi la Sfânta Treime, persoanele cu deficienţe de auz, în limbajul mimico-gestual.
Sursa: Calendar Ortodox
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox, 12 februarie 2024. Ce sfânt sărbătorim astăzi

12 Feb 2024 862

Calendar Ortodox 12 februarie 2023. Ce sărbătoare este duminică?

12 Feb 2023 1174

Calendar ortodox 12 februarie - pomenirea Sfântului Meletie

12 Feb 2022 1290

Sfântul Ierarh Meletie, sărbătorit pe 12 februarie

12 Feb 2017 2501

Prăznuim pe Sfântul Ioan Gură de Aur. A suprimat, la vremea sa, luxul reședinței episcopale. Un aspru critic al corupției

13 Nov 2016 2650

Sfântul Sinod a hotărât canonizarea a patru sfinți noi. Iată motivele și datele de prăznuire

26 Feb 2016 3415

Sinaxar 13 noiembrie 2015 Pomenim unul dintre marii sfinţi ai Ortodoxiei. A criticat corupţia şi dezmăţul. Cui urăm La mulţi ani

13 Nov 2015 2445

Ce sfânt prăznuim azi

12 Feb 2015 2054

Slujba de hram a bisericii „Sfântul Haralambie” din Constanţa

09 Feb 2015 2054

Ce sfânt sărbătoresc creştinii ortodocşi, astăzi. A fost unul din marii luptători împotriva corupţiei

13 Nov 2014 2468