Stiri calde

Sinaxar 15 ianuarie 2016 Milioane de bărbați îi poartă numele. Cui spunem La mulți ani

 
Sfântul Pavel Tebeul a trăit în secolul al III lea. Este considerat în istoria monahismului, drept primul ascet care s-a retras în "cele mai dinăuntru ale pustiei", primul eremit sau pustnic.
 
Informaţiile despre viaţă Sfântului Pavel Tebeul, le avem datorită întâlnirii sale cu Sfântul Antonie. Dumnezeu îi descoperă lui Antonie, după cinci ani de petrecere în rugăciune, că se află în pustie o persoană mai desăvârşită decât el. Este demn de reţinut modul în care se adresează unul către altul în momentul în care se întâlnesc - Părintele Antonie a zis: "Bucură-te Pavele, vasul alegerii şi stâlpul cel de foc, locuitorule al pustiei", iar Pavel i-a răspuns: "Bine ai venit soare, care luminezi toată lumea, povatuitorule al celor ce se mântuiesc, gură lui Dumnezeu, care din pustie ai făcut cetăţi şi pe diavolul l-ai gonit dintr-însă". Nu se tratează unul pe altul că de la superior la inferior. Din dialogul cu Pavel aflăm că ajunge în pustie pentru a scapă de mania cumnatului sau. Acesta dorea să-l denunţe împăratului Deciu că este creştin, pentru a moşteni toată averea familiei sale. Era perioada persecuţiilor împotriva creştinilor.

De 70 de ani Sfântul Pavel Tebeul primea o jumătate de pâine, adusă de un corb. În ziua întâlnirii sale cu Antonie, corbul îi va aduce o pâine întreagă. Din Sinxar reiese că luând sfinţii acea pâine, se invitau unul pe altul că s-o binecuvânteze şi s-o frângă, unul pe altul mai mare făcându-se cu cinstea. Fericitul Pavel a apucat pâinea de o parte, iar pe cealaltă parte a pus-o în mâinile părintelui Antonie şi îndată pâinea singură s-a frânt prin mijloc şi fiecare şi-a luat partea să.

După trecerea la cele veşnice a Sfântului Pavel Tebeul, Sfântul Antonie s-a întors la mănăstirea să, luând cu sine haina Sfântului Pavel cea împletită cu frunze de finic. Atât de mult cinstea acea haina, încât numai de două ori pe an se îmbracă cu ea: la praznicul Sfintelor Paşti şi în ziua Cincizecimii.

Sursa: CrestinOrtodox.ro 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eveniment istoric, organizat de Arhiepiscopia Tomisului O sută de volume cu documente despre istoria şi spiritualitatea din Dobrogea, adunate din peste 70 de arhive, lansate de Florii (galerie foto)

22 Apr 2019 650

LIVE TEXT Arhiepiscopia Tomisului lansează colecţia de 100 de volume, documente din mari arhive ale lumii (galerie foto+video)

21 Apr 2019 1002

Imagini de la eveniment Constanţa. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, oficiază slujba de Florii în aer liber, la Catedrala „Sfinţii Petru şi Pavel“ (galerie foto)

21 Apr 2019 476

Eveniment istoric organizat de Arhiepiscopia Tomisului Se lansează o colecţie de 100 de volume intitulate „Sfinții Părinți Ortodocși. Martirii Străromâni. Cuvioșii cei vechi”

16 Apr 2019 584

Românii au talent. Un băiat de opt ani-moment extraordinar. A primit Golden Buzz. Vezi de la cine şi pentru ce

13 Apr 2019 1408

S-a schimbat acţionarul majoritar al Irish Pub Constanţa SRL. Acesta va fi şi administrator

11 Apr 2019 4281

A fost ales un nou administrator al societății Eco Power Wind SRL

06 Apr 2019 455

Concert Prepascal de pricesne, organizat de Arhiepiscopia Tomisului

02 Apr 2019 427

PSD a stabilit lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Cine se află pe lista prezentată de Liviu Dragnea

25 Mar 2019 741

Transelectrica repară paratrăsnetele de la Cernavodă. Ce firmă se va ocupa de lucrare (document)

25 Mar 2019 515

Nava fluvială River Adagio deschide sezonul croazierelor în Portul Constanța. Câte nave de croazieră vor ajunge anul acesta la Constanța

22 Mar 2019 809

Programul de slujire al ierarhilor din Mitropolia Munteniei şi a Dobrogei

10 Mar 2019 1281

Trei fete au murit în aprilie 2014 Decizie de ultim moment în dosarul Beirut. Iată ce au decis magistraţii

04 Mar 2019 850

Acţiune de donare de sânge la Limanu, judeţul Constanţa. Unde poţi dona

26 Feb 2019 626

Tenismenul român Marius Copil a încheiat colaborarea cu antrenorul Andrei Pavel

16 Feb 2019 645