Sinaxar 17 martie 2016 Povestea vieții sfântului căruia mii de români și românce îi poartă numele

Sfântul Alexie a fost singurul copil al dregătorului Eufimian. Cu cât înainta în viaţă, cu atât creştea în sufletul lui şi dorinţa nemurii şi a vieţii veşnice. Toate bunătăţile pământeşti i se păreau lucruri de nimic.
 
Eufimian l-a cununat pe Alexie cu o fecioară încuviinţată, dar împotriva voinţei tânărului. De aceea, chiar din seară nunţii, Alexie a părăsit în taină nu doar legătura pe care nu a dorit-o, ci şi casa părinţilor săi. A fugit la biserica din Edesa, unde a stat 18 ani, îmbrăcat sărăcăcios şi hrănindu-se din milă celor care veneau la biserica. Când s-a făcut cunoscut celorlalţi că este un om al lui Dumnezeu, el s-a înspăimântat de laudă oamenilor că de o primejdie de moarte, şi în taină a plecat spre Tarsul Ciliciei. Însă, corabia cu care călătorea a naufragiat, a fost luată de vânturi şi purtată pe ape până la Roma, locul naşterii sale. Sfântul Alexie a văzut în această întâmplare mâna lui Dumnezeu, şi astfel a hotărât să meargă la casă tatălui sau şi acolo, sub chip de străin, să-şi petreacă în continuare cu pocăinţă cealaltă vreme a vieţii sale. Ajuns în casă părinţilor, nemaifiind cunoscut de nimeni, a fost luat în derâdere şi batjocorit de servitori.
 
Când i s-a apropiat sfârşitul, el a alcătuit o scrisoare, a strâns-o în mâna, şi întinzându-se, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu în ziua de 17 martie. După o descoperire dumnezeiască în Biserica celor Doisprezece Apostoli, împăratul şi patriarhul au primit porunca de a-l caută pe "omul lui Dumnezeu”. La scurt timp, s-a descoperit că acest "om al lui Dumnezeu" era fiul lui Eufimian, care trăise că un cersator în curtea acestuia, timp de şaptesprezece ani.
Împăratul a citit scrisoarea cu voce tare şi toţi au fost cuprinşi de spaima. La atingerea de sfintele sale moaşte bolnavii se vindecau, căci din trupul lui izvora un mir bine-mirositor.
Sursă: CrestinOrtodox.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Artă Populară Constanța Alexiile – „Ziua Șarpelui” și „Ziua Peștelui”, sărbătoare tradițională în lumea satului

17 Mar 2024 526

Calendar Ortodox 17 martie - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

17 Mar 2024 588

Calendar-Ortodox 30 ianuarie 2024. Sfinții Trei Ierarhi, Vasile, Grigore și Ioan

30 Jan 2024 2526

Calendar-Ortodox Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi, 17 martie

17 Mar 2023 1147

Calendar-Ortodox30 ianuarie - Sfinții Trei Ierarhi, Vasile, Grigore și Ioan

30 Jan 2023 1232

Calendar-Ortodox 17 martie - pomenirea preacuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu

17 Mar 2022 935

Calendar-Ortodox 30 ianuarie - Sfinţii trei Ierarhi. Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur

30 Jan 2022 1735

Ce s-a decis la ședința Adunării Generale a Acționarilor de la Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia

05 Dec 2020 1835

Arhiepiscopia Tomisului Moaștele Sfântei Matrona din Moscova ajung la Constanța

27 Jan 2020 2376

Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

18 Mar 2019 2867

La ceas aniversar Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împlinește, azi, 67 de ani

22 Jul 2018 2498

Patriarhul Daniel aniversează astăzi 66 de ani

22 Jul 2017 3580

Vine căldura! Azi sunt Alexiile, ziua în care şarpele iese din hibernare

17 Mar 2017 7909

Comunicat de presă, 28 ianuarie 2016 Programul IPS Teodosie în perioada 30 ianuarie – 2 februarie

28 Jan 2016 2121

Mihai Meşu nu îşi pierde speranţa. O metodă revoluţionară ar putea să îi schimbe viaţa

12 Apr 2015 2029