Sinaxar 2 ianuarie 2016 Cine sunt sfinții pomeniți de ortodocși a doua zi din an. Milioane de bărbați le poartă numele

 
Când a împlinit 17 ani, primind binecuvântarea mamei, a plecat să îmbrăţişeze viaţă monahală la Lavra Pecerska de la Kiev. După un timp, îndrumat de Părintele Dositei din pustia Kitaev, a mers să îşi petreacă restul vieţii în Mănăstirea Sarovului. Pe 20 noiembrie 1778, tânărul Prohor a intrat în Mănăstirea Sarovului.
 
După opt ani petrecuţi că frate, Prohor s-a învrednicit a primi chipul îngeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai târziu a fost făcut ierodiacon. În 1793, la 35 de ani, a fost ierotonit ieromonah.
Curând după această, împlinind 16 ani de mănăstire, cu binecuvântarea bătrânului sau, egumenul Pahomie, Sfântul Serafim s-a retras la pustie, într-o chiliuţă din desişul pădurii, aflată pe malul răului Sarovka, la câţiva kilometri de mănăstire.
 
Obişnuia să plece din chilia sa seară şi, pe o piatră anume, priveghea toată noaptea în rugăciune, iar dimineaţă se întorcea la chilie şi priveghea pe o altă piatră, toată ziua. Această nevoinţă a ţinut-o sfântul vreme de o mie de zile şi o mie de nopţi.
S-a întors în mănăstire în anul 1810, la cererea bătrânilor. Aproape trei ani a fost grav bolnav de hidropizie, o suferinţă în urmă căreia întreg trupul se umflă din cauza reţinerii apei din corp. Sfântul Serafim le-a spus celor din obştea mănăstirii: „M-am predat pe mine însumi adevăratului Doctor al sufletelor şi al trupurilor, Domnului nostru Iisus Hristos, şi Preacuratei Sale Maici. Dăruiţi-mi de dragul Domnului, cunoscutul remediu (Sfânta Euharistie). Împărtăşit în chilia să, Serafim se însănătoşi grabnic în urmă apariţiei Maicii Domnului, înconjurată de Sfântul Petru şi Ioan Evanghelistul, care, arătând spre cel ce zăcea în pat a zis: „El este unul dintre ai noştri“, atingând cu sceptrul său șoldul drept al bolnavului, de unde s-a scurs toată apa afară.
 
Revine în 1825 la chilia să din pădure, unde va primi mii de pelerini din întreagă Rusie. Fiindu-i dat darul înainte-vederii, Sfântul Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, oferea tuturor mângâiere şi povaţa. Sfântul întâmpina pe oricine venea la el cu o închinăciune, un sărut duhovnicesc şi cuvintele urării pascale "Hristos a Înviat!". Îi numea pe toţi "bucuria mea".
În dată de 2 ianuarie 1833, Sfântul Serafim de Sarov a fost aflat adormit întru Domnul în chilia să, la rugăciune, în genunchi, cu mâinile încrucişate pe piept în faţă icoanei Maicii Domnului.
Canonizarea sa a fost săvârşită în anul 1903, la 70 de ani de la trecerea la cele veşnice.
 
Sfântul Silvestru s-a născut în Roma cea veche şi a fost ucenic al preotului Quirinus. A trăit în timpul domniei lui Diocleţian (284-305) şi a împăratului Constantin cel Mare (306-337).
În anul 314, după moartea papei Miltiade, a fost ales episcop al Romei. Potrivit Sinaxarului, Sfântul Silvestru este cel care l-a pregătit şi botezat pe împăratul Constantin cel Mare. Iată ce-i cere Sfântul Silvestru împăratului, înainte că acesta să primească botezul: "Se cuvine mai întâi să posteşti, că astfel cu rugăciunea, cu lacrimile şi cu mărturisirea păcatelor tale să milostiveşti pe Dumnezeu. Să lepezi porfira şi coroana şapte zile şi să te închini în cămările palatului tău în sac şi în cenuşă, să faci pocăință, plângând şi căzând la pământ, apoi să porunceşti să se închidă templele idolesti, iar jertfele lor să înceteze şi pe creştinii care sunt izgoniţi să-i liberezi, iar celor ce șed în legături să le dăruieşti pace; apoi să fii bun celor ce te roagă, toate cererile cele drepte să le împlineşti şi să dai din averile tale săracilor milostenie multă".
 
A luptat pentru mărturisirea adevărului, descoperindu-le hulitorilor că Hristos nu a fost un simplu om, ci Fiul lui Dumnezeu, că El este Dumnezeu adevărat şi om adevărat. A trecut la cele veşnice în anul 335.
Sursa: Calendar Ortodox