Sinaxar-20 aprilie Sfantul Teotim, Episcopul Tomisului

118622_sf-teotim.jpgLa 20 aprilie calendarul ortodox pomeneste pe Sfantul Teotim, episcopul Tomisului, numit si Teotim I, "scitul" sau "filosoful". Acest sfant daco-roman, originar din Dacia Pontica, a trait in a doua jumatate a secolului al IV-lea si la inceputul celui urmator, pastorind cetatea de la Marea Neagra, in jurul anilor 380 - 395.

Detalii despre viata sa ne-au ramas din scrierile unor importanti autori ce au trait in perioada sa. Astfel, Fericitul Ieronim il mentioneaza pe la anul 392 cu titulatura de "Scythiae Tomorum episcopus". Despre Sfantul Teotim I, istoricul bisericesc Sozomen scria ca ducea o viata ascetica, purta plete lungi si se bucura de calificativul de "filosof". Sfantul Teotim poseda si practica intr-adevar acea "monastica philosophia". Dar, el nu a fost numai educat in filosofia monahala, care presupunea a iubi si a practica intelepciunea trairii monahale, adica "asceza", ci si in cultura si filosofia greaca.Un alt scriitor crestin, Socrate, spunea despre Sfantul Teotim ca „era cunoscut de toti - imparati, episcopi, calugari, credinciosi si barbari - pentru evlavia si corectitudinea vietii sale".

Despre episcopul de Tomis auzise chiar imparatul bizantin Arcadie, datorita prieteniei legate cu Sfantul Ioan Gura de Aur. Din scaunul arhieresc al Constantinopolului, marele ierarh ii trimitea lui Teotim calugari misionari "pentru nomazii sciti de la Istru", probabil la cererea acestuia. In anul 400, Sfantul Teotim lua parte la un sinod local din Constantinopol, convocat de Sfantul Ioan Gura de Aur impotriva invataturii eretice a episcopului Antonin al Efesului. Aprecierea de care se bucura ierarhul tomitan in randul celorlalti episcopi reiese si din faptul ca, in lista celor care semnau documentele sinodului, Teotim era mentionat pe primul loc.

Invocarea numelui Sfantului Teotim al Tomisului - la lucrarile Sinodului IV ecumenic (Calcedon, 451) - ca autoritate a dreptei credinte, constituie insa pentru noi, romanii, o mar turie de mare pret privind izvoarele ortodoxiei romanesti in crestinismul daco-roman. "Faptul ca monahii constantinopolitani isi raportau ortodoxia marturisirii lor de credinta la autoritatea Sfantului Teotim ramane fara indoiala o marturie graitoare a ortodoxiei credintei...

Numai un teolog ca Teotim, cu o solida formatie filosofica, putea fi in stare sa ia atitudine fatisa si impotriva celor care intinau memoria lui Origen, adica, "... memoria unui om - declara Sf. Teotim - care a murit de mult timp in credinta", si ca atare, nici nu trebuia sa se faca "lucru nelegiuit, condamnand cartile pe care inaintasii nostri nu le-au condamnat ...".

Peste veacuri, Sfantul Ioan Damaschin avea sa reproduca, in lucrarea "Sfintele paralele", cateva povatuiri morale date de Sfantul Teotim in unele omilii la textele evanghelice: "Cel ce pacatuieste cu gandul, prin insasi iuteala gandului, savarseste pacatul complet, pe cand faptele trupului pot fi intrerupte de multe piedici"; "Lucrul grav nu este sa suferi aspru, ci sa suferi pe drept".

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

- Preacuviosului Teodor Trihina;

- Sfintilor mucenici Victor, Zotic, Zinon, Achindin, Chesarie, Severian, Hristofor, Teona si Antonin;

- Sfantului mucenic Anastasie al Antiohiei.;

- Sfantului apostol Zaheu;

- Preacuviosului Atanasie care a zidit Manastirea Meteora;

- Preacuviosului Iosaf, ce a sihastrit impreuna cu pomenitul cuvios Atanasie din Meteora;

Maine, 21 aprilie, facem pomenireaSfantului Mucenic Ianuarie episcopul si a Sfintei Mucenite Alexandra, imparateasa.

Sursa: CrestinOrtodox.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3103

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1115

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1862

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2105

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12886

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2167

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6177

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2540

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3691

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2208

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5432

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4713

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24144

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5209

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16924