Sinaxar 22 ianuarie 2016 Ortodocșii pomenesc pe unul din ucenicii Sfântului Apostol Pavel

Sfântul Apostol Timotei s-a născut din tată păgân elin şi din mama de neam evreu. Originar din cetatea Listra, Sfântul Timotei a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. Din Faptele Apostolilor, aflăm că Sfântul Apostol Pavel ajunge împreună cu Barnaba în Listra, unde va tămădui un şchiop din pântecele maicii sale. În urmă acestei minuni, mama lui Timotei îl găzduieşte în casă să, şi-l dăruieşte pe fiul ei lui Pavel, că dar pentru binecuvântarea adusă în cetatea ei.

Mai târziu, după ce Sfântul Evanghelist Ioan va fi alungat de împăratul Domitian în insula Patmos, Sfântul Apostol Pavel îl va hirotoni episcop în locul acestuia. Pătimirea să este legată de o sărbătoare în cinstea zeilor. Există obiceiul în timpul anului, că închinătorii la idoli să poarte măşti şi să omoare persoanele pe care le întâlneau pe străzi. Socoteau că aşa aduc jertfă zeilor. În timpul acestui obicei, Timotei iese cu îndrăzneala în faţă acestora şi Îl mărturiseşte pe Hristos. Aceştia, neprimind cuvintele Sfântului Timotei, l-au bătut până când şi-a dat duhul. Trupul sau a fost îngropat cu cinste în locul ce se numea Pion. Din porunca împăratului Constanţiu (337-361), moaştele sale au fost duse în Constantinopol, de Sfântul Artemie mucenicul şi au fost puse în biserica "Sfinţii Apostoli”, alături de Apostolii Luca şi Andrei.
Sursa: CrestinOrtodox.ro 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox 21 aprilie 2024. Ce sfinți sunt celebrați duminică?

21 Apr 2024 3886

A fost solicitat acord de mediu de la APM Constanța Hotelul ridicat de Emacris Trans SRL în Eforie Nord crește pe verticală

28 Feb 2024 834

Calendar ortodox, 21 februarie 2024. Ce sfinți sunt pomeniți astăzi

21 Feb 2024 1101

Calendar ortodox Ce sfinți pomenesc astăzi, 22 ianuarie, creștinii ortodocși

22 Jan 2024 841

Ciucă - „România nu se poate dezvolta fără specialiști, fără oameni bine instruiți și tineri care știu o meserie“

11 Sep 2023 887

Calendar-Ortodox 3 mai - pomenirea sfinţilor mucenici Timotei şi Mavra, soţia sa

03 May 2023 822

Calendar-Ortodox 21 februarie - pomenirea preacuviosului părinte Timotei, cel din Simboli

21 Feb 2023 916

Calendar-Ortodox 22 ianuarie - Pomenirea sfântului apostol Timotei, ucenicul sfântului apostol Pavel

22 Jan 2023 1003

Au fost acordate premiile Academiei Române pentru anul 2022. Lista completă a câștigătorilor

09 Jan 2023 1872

Un nou pas pentru viitorul hotel din Eforie, unde investitor este Cristian Timotei Voiculescu, cuscru cu Nicu Gheară

08 Oct 2022 2332

Calendar-Ortodox. 3 aprilie - pomenirea sfinţilor mucenici Timotei şi Mavra, soţia sa

03 May 2022 1017

Calendar-Ortodox 21 aprilie - pomenirea sfântului mucenic Ianuarie episcopul şi cei împreună cu dânsul Procul, Soson şi Faust diaconii, Dezidcriu citeţul, Eutihie şi Acution

21 Apr 2022 915

Calendar Ortodox 21 februarie - pomenirea preacuviosului părintelui nostru Timotei, cel din Simboli

21 Feb 2022 1098

Partida Volei Alba Blaj - CS Medgidia, amânată din pricina mai multor cazuri de infectare cu Covid-19

29 Jan 2022 1772

Calendar ortodox 22 ianuarie - Sfântul apostol Timotei, ucenicul Sfântului Pavel.

22 Jan 2022 1186