Sinaxar 23 ianuarie 2016 Epsicop la 20 de ani. Faptele din viața sfântului pomenit azi de ortodocși și greco-catolici

Sfântul Clement de Ancira a vieţuit în Galiţia, în localitatea de la care şi-a luat şi numele - Ancira, în vremea stapaniei împăratului Valerian (253-259).
 
Sfântul s-a născut într-o familie de rând, iar Sofia, mama lui, fiind o creştină cuvioasă, a fost şi cea care l-a învăţat pe copil cele despre credinţă creştină. Tatăl necredincios a murit încă de pe când copilul era foarte mic.
Maica lui Clement murind cu moarte firească şi fiind îngropată cu cinste, el a rămas copil cu totul orfan, având numai pe Dumnezeu tată şi cuvintele mamei lui păzindu-le cu dinadinsul în inima să.
 
La vârstă de numai 12 ani, Sfântul Clement purta deja haina monahală şi nevointele cele de zi cu zi ale călugărilor. După doar opt ani de monahism şi îndelungate nevoinţe, tânărul Clement este ales, prin rânduiala lui Dumnezeu, episcop. Nevointele din chilie s-au continuat cu nevointele cele din lume, viaţă sfântului fiind o neîncetată mucenicie.
El a pătimit mult de la toţi conducătorii lipsiţi de credinţă ai vremii, printre care împăraţii Diocleţian şi Maximian, şi guvernatorii Dometian, Agripin, Cumvrichiu, Dometiu, Saverdot, Maxim, Afrodisiu, Lucius şi Alexandru.
Sub împăratul Diocleţian a pătimit cu moarte minunată sfântul Clement. A pus împăratul în jurul sfântului multe feluri de materii amăgitoare şi înfiorătoare - de o parte argint şi aur mult, scrisori împărăteşti, care dădeau mucenicului mari dregătorii, haine de mult preţ, toată bogăţia şi podoabă -, iar de altă parte unelte de chinuiri - mâini de fier şi unghii, paturi de fier, brice ascuţite, cărbuni aprinşi, căldări, coifuri înfocate, ţepi, roate, lanţuri grele şi mulţime de unelte de chinuire fără de număr.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox Ce sfânt sărbătorim astăzi, 24 noiembrie 2023

24 Nov 2023 1160

Sinaxar 24 noiembrie 2015 Minuni incredibile săvârşite de sfântul prăznuit azi de ortodocşi

24 Nov 2015 1687