Sinaxar 24 noiembrie 2015 Minuni incredibile săvârşite de sfântul prăznuit azi de ortodocşi

Sfântul Clement s-a născut la Roma şi a fost contemporan cu Sfinţii Apostoli. Îşi pierde mama şi cei doi fraţi într-un naufragiu. Pe tată îl pierde mai târziu, în timp ce îşi căuta soţia şi fiii.

La vârstă de 24 de ani, Sfântul Clement decide să plece să-şi caute părinţii şi fraţii. Este momentul când îl întâlneşte pe Sfântul Barnaba şi pe fraţii săi deveniţi ucenicii Sfântului Petru. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu îşi va întâlni şi părinţii.
Clement este hirotonit episcop în Roma, după Lin şi Anaclet, înainte că Petru să fie răstignit de către Nero. A convertit la creştinism mulţi necredincioşi. Potrivit Sinaxarului, într-un an, de Paşti, a botezat patru sute douăzeci şi patru de oameni, toţi de neam mare.
Pentru că nu slujeşte zeilor, va fi supus la multe chinuri în vremea împăratului Domitian (81-96) şi ucis în anul 101, în timpul împăratului Traian (98-117). I s-a legat de grumaji o ancora de fier şi a fost aruncat în mare.
Aşa va trece la cele veşnice Sfântul Clement. În fiecare an, la pomenirea sfântului, apă se depărtează de mal până la locul în care el şi-a dat duhul, oferindu-le creştinilor posibilitatea de a ajunge la el pe uscat.
Odată, în ziua cinstirii sale, un copil a fost uitat de părinţi în locul din mare prefăcut în uscat. În anul următor, când marea s-a retras din nou, părinţii au găsit copilul sănătos, lângă mormântul sfântului. Întrebat cum s-a hrănit şi cum a fost păzit nevătămat, au aflat de la el că a fost hrănit de sfântul care zăcea acolo.
Dintre toate operele puse sub numele Sfântului Clement, numai una este autentică, şi anume "Scrisoarea I către Corinteni". Este o opera care se păstrează în limba greacă, latină, siriacă şi coptă. Este recunoscut că autor al acesteia de istoricii Eusebiu şi Ieronim şi de episcopul Dionisie al Corintului (pe la 170), într-o scrisoare adresată episcopului Soter al Romei.
Sursă: Calendar Ortodox

Mai citeşte şi /diverse/stiri-calde/sinaxar-23-noiembrie-2015-impresionantele-povesti-de-viata-ale-sfintilor-praznuiti-azi-de-unul-din-ei-se-spunea-ca-ar-fi-fost-aroman-573324.html
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar-Ortodox! Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi, 23 ianuarie

23 Jan 2024 643

Calendar ortodox Ce sfânt sărbătorim astăzi, 24 noiembrie 2023

24 Nov 2023 1167

Începând cu 18 octombrie Franța a primit 100 de amenințări cu bombă, în aeroporturi

31 Oct 2023 780

Calendar Ortodox, luni, 23 ianuarie 2023. Creștinii sărbătoresc un mare sfânt în această zi!

23 Jan 2023 1217

Calendar ortodox 24 noiembrie 2022 Ce sărbătoare este joi?

24 Nov 2022 1699

Emmanuel Macron Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană va lua „indubitabil 15 sau 20 de ani''

22 May 2022 1409

Foști funcționari din cadrul Primăriei municipiului București, urmăriți penal de procurorii DNA. Ce acuzații li se aduc

21 Apr 2022 1325

Garaj distrus într-un incendiu ! De la ce au pornit flăcările (GALERIE FOTO)

12 Apr 2022 1197

Shakira și sotul ei, Gerard Pique, la ceas aniversar. Ce evenimente au mai avut loc în istorie pe 2 februarie

02 Feb 2022 2252

Calendar ortodox Sfinții zilei. Sfântul Mucenic Clement episcopul Aciriei

23 Jan 2022 1395

Calendar-ortodox 24 noiembrie - Clement, episcopul Romei și pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Petru, episcopul Alexandriei

24 Nov 2021 1370

Istoria Dobrogei - Bibliografie Ferekides (sec. V î H.) - „Genealogii” (galerie foto)

28 Dec 2019 3395

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 august 2019

06 Aug 2019 2912

Şapte procurori, numiţi de CSM la Direcţia Naţională Anticorupţie

21 Feb 2018 3261

Secretarul de stat George Ciamba a avut o întrevedere cu emisarul special al Guvernului Republicii Federale Germania, Wolfgang Clement

17 Oct 2017 1079