Sinaxar 26 decembrie 2015 Ce și pe cine prăznuiesc ortodocșii astăzi

 
Şi, este drept să fie aşa, după ce am prăznuit ieri Taină în care Maică Domnului este aceea care uneşte pe veci toată omenirea cu Dumnezeu, născând că mama pe Domnul Hristos, adică pe Dumnezeu cel întrupat şi ascuns într-un prunc de om. E că şi când Maică Domnului, privind la Domnul Iisus, în primul rând, şi apoi la noi toţi, cei credincioşi, "fraţi mai mici" ai Domnului, care-i aducem această cinstire, ar spune astăzi, către Tatăl ceresc, cuvântul acesta de fericită şi adâncă mulţumire, de la Apostolul din ajunul Crăciunului; "Iată, Doamne, eu şi toţi pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvântat în veci! Amin."
 
Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana (+1406)
 
Cuviosul Nicodim s-a născut în satul Prilep şi se trăgea dintr-o familie de aromâni. Isteţ de minte de mic copil, Nicodim a învăţat citirea Sfintelor Scripturi şi s-a umplut de râvnă pentru slujirea lui Hristos. Iar când părinţii sau au început a cugetă să-l aşeze în dregătorii, după avuţia şi rangul ce aveau, Nicodim s-a lepădat de toată averea părintească şi de toată slavă lumii acesteia. Îmbrăcat în haine sărăcăcioase, a fugit într-ascuns din casă părintească şi s-a dus la Sfântul Munte, unde, după trei ani de ucenicie, s-a învrednicit a fi tuns călugăr într-o mănăstire de acolo. Dovedindu-se adânc cunoscător al dumnezeiestilor învăţături, smerit şi evlavios, în puţină vreme a ajuns diacon, apoi egumen şi stareţ al acelei mănăstiri. Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit împăcarea între scaunul patriarhal din Constantinopol şi Biserica sârbească şi, ascultând rugămintea cneazului Lazăr, a părăsit Sfântul Munte şi a venit în ţară să. Repede ducându-se vestea despre evlavia şi smerenia să, preoţii şi credincioşii voiau să-l înalte patriarh al Bisericii sârbeşti, dar Sfântul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.
 

Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana
 
În timpul domniei voievodului român Vlaicu, Sfântul a trecut Dunărea şi, venind în Ţară Românească, a zidit mănăstirea Vodiţa, cea dintâi aşezare mănăstirească temeinică şi cu bună rânduiala din ţară noastră, despre care s-au păstrat dovezi şi hrisoave. După oarecare trecere de vreme, Sfântul a părăsit ctitoria lui de la Vodiţa, unde a lăsat stareţ pe un ucenic al sau, anume Agaton, a mers prin munţi în sus şi, ajungând la locul unde apă Tismanei cade cu zgomot de la înălţime, a ridicat acolo o mănăstire mai mare şi mai trainică. Aici s-a aşezat Cuviosul Nicodim, cu câţiva din ucenicii săi, dar numărul acelor ce veneau să slujească lui Hristos, sub povăţuirea şi îndrumarea vrednicului stareţ, sporea fără încetare. Pe toţi îi învaţă cu blândeţe şi-i călăuzea spre împlinirea voii lui Dumnezeu. Sfântul Nicodim a fost un mare întemeietor şi îndrumător al vieţii monahale la noi, după rânduielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la binecredinciosii domni şi voievozi români, cele dintâi mănăstiri mari în Ţară Românească. Vremea însă, când a venit la noi Sfântul Nicodim, era o vreme de mari frământări în lumea mănăstirilor ortodoxe. Miezul frământărilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfântul Nicodim. Este vorba de marea frământare pentru "rugăciunea minţii." Sfântul venea la noi, între altele, tocmai pentru că a găsit aici un loc de linişte şi singurătate, prielnic lucrării duhovniceşti a rugăciunii.
 
Dar Sfântul Nicodim şi mănăstirile zidite de el, după tipicul din Sfântul Munte, au luat parte şi la nevoile duhovniceşti ale creştinilor din această ţară. Schimbul de scrisori, de curând descoperit, dintre Sfântul Nicodim şi marele Patriarh bulgar Eftimie de la Târnova şi întrebările pe care stareţul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arată pe Sfântul Nicodim dornic să se înarmeze cu acele cunoştinţe trebuitoare în lupta împotriva rătăcirii bogomililor, sectă din Bulgaria, care tocmai trecuse în Ţară Românească şi bântuia ţară. El şi mănăstirea lui erau că o obşte de apostoli ai dreptei credinţe. Prin de dragoste pentru popor, Sfântul s-a nevoit întru învăţarea tuturor şi pentru lucrarea treburilor bisericeşti în preajma mănăstirii sale.
 
A trăit şi a lucrat pe pământul românesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan şi Mircea, fiind cinstit şi preţuit, după cuviinţă, de toţi patru. Scriitorul, din vremea lui, a cărţii Viaţă lui Isaia de la Hilandar, vede în Sfântul Nicodim, pe "bărbatul cinstit şi sfânt, tare în cărţi şi mai tare la judecată, în cuvinte şi răspunsuri, întemeietor de mănăstiri, puternic la rugăciune şi luptător pentru dreapta credinţă". Pe lângă frumoasă mănăstire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfântul Nicodim ne-a rămas şi o Evanghelie, numită Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisă în limba slavonă, chiar de mâna Sfântului.
Sursa: Calendar Ortodox