Sinaxar 5 ianuarie 2015 Ce sfinți sunt pomeniți în Ajunul Bobotezei. De ce este post negru

În Ajunul Bobotezei se ţine post negru, nu se mănâncă şi nu se bea nimic. Potrivit canonului 1 al Sfântului Teofil al Alexandriei, în Ajunul Bobotezei se ajunează total. În Tipicul Sfântului Sava se spune că, dacă Ajunul cade duminică sau sâmbătă, nu se ţine post negru.
 
Postul din ziua de 5 ianuarie datează din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune pentru primirea Sfântului Botez a două zi. Astăzi, creştinii postesc în această zi, pentru a putea gustă cu vrednicie din apă sfinţită - Agheasmă Mare.
 
Credincioşii gustă din Agheasmă Mare timp de 8 zile de la Bobotează, până pe 14 ianuarie inclusiv, când se încheie praznicul cu slujbele şi cântările Bobotezei, dar şi în zile de post, la îndemnul duhovnicului.
 
Sfântul Teopempt a fost episcop şi a trăit la sfârşitul secolului al III lea, în vremea împăratului Diocleţian. Pentru că a mărturisit că Hristos este Fiul lui Dumnezeu a fost aruncat într-un cuptor cu foc, i s-a scos un ochi şi i s-a dat otravă. Rămâne în viaţă după toate aceste chinuri şi îl converteşte la creştinism pe vrăjitorul Teona. Pentru că nu au lepădat credinţă în Hristos, lui Teopempt i s-a tăiat capul, iar Teona a fost îngropat de viu.
 
Tot astăzi, facem pomenirea:
- Sfintei Sinclitichia;
- Sfântului Cuvios Grigorie din Acrită;
- Sfântului Cuvios Fostirie;
- Sfântului Mucenic Sais;
- Sfântului Mucenic Teoid;
- Sfintei Cuvioase Domnina;
- Sfintei Cuvioase Tatiana;
- Sfântului Cuvios Mucenic Româno din Carpensia.

 
Mâine, 6 ianuarie, prăznuim Botezul Domnului (Bobotează).
Sursa: CrestinOrtodox.ro 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bobotează 2024 Agheasma Mare, apa sfinţită la slujba de Bobotează. Credinţe populare şi semnificaţii religioase

06 Jan 2024 2538

Tradiții pentru spor și sănătate în Ajunul Bobotezei! De ce își pun fetele busuioc sub pernă

05 Jan 2024 919

Calendar-Ortodox 5 ianuarie - Ce sfinți sunt sărbătoriți în Ajunul Bobotezei

05 Jan 2024 714

Răsărit de soare impresionant la malul mării! Imagini surprinse în Ajunul Bobotezei (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jan 2024 920

LIVE Ce le-a transmis IPS Teodosie creștinilor în Ajunul Bobotezei

05 Jan 2023 1518

Imagini de la fața locului Incident la Arhiepiscopia Tomisului în Ajunul Bototezei! Smurd-ul, la fața locului (FOTO+VIDEO)

05 Jan 2023 8308

Calendar ortodox 5 ianuarie 2023. Ajunul Bobotezei, ziua în care se deschid cerurile şi dorinţele se împlinesc

05 Jan 2023 1419

LIVE. Imagini de la Arhiepiscopia Tomisului Ajunul Bobotezei. Pregătirile sunt în toi la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jan 2023 2563

Iată programul complet al lui IPS Teodosie de Bobotează. Unde va sluji

04 Jan 2023 1616

Anul 2022 în imagini. Cele mai emoționante momente din anul care a trecut (GALERIE FOTO)

01 Jan 2023 1456

Ajunul Bobotezei 2022. Ce tradiții și obiceiuri se respectă pe 5 ianuarie

05 Jan 2022 1943

Îmbulzeală în fața Catedralei arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța după sfințirea apei în Ajunul Bobotezei (VIDEO)

05 Jan 2022 1721

Imaginea zilei Arhiepiscopul Tomisului sfințește cu măiestrie apa, în ajunul Bobotezei

05 Jan 2022 2099

Calendar ortodox Sfinţii zilei. Ajunul Bobotezei. Pomenirea sfinţitului mucenic Teopempt episcopul, care prin sabie s-a săvârşit şi a mucenicului Teona

05 Jan 2022 1352

LIVE ÎPS Teodosie oficiază slujba de Sfințire Mare a apei, în ajunul Bobotezei (GALERIE FOTO)

05 Jan 2022 2814