Sindicaliștii din Port acuză că gigacaloria s-a triplat, deși Primăria Constanța a încasat dividende de 12 milioane de lei!

Angajaţi din Portul Constanţa, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare au demarat în această dimineață „protestul împotriva baronilor”.

Pe bannere s-au putut citi mai multe mesaje, precum „Portul Constanţa Independent faţă de Republica Baronilor locali”, „Portul Constanţa - Obiectiv strategic naţional, nu Sambadrom local", „Portul Constanţa rămâne la patria mama”, „Parfumul de trandafiri e la fel de amar ca sucul de portocale”, scrie Adevărul.

Potrivit Adevărul, în cadrul manifestărilor, a fost prezent și un banner care prezintă modul cum s-a triplat gigacaloria în perioada 2008-2014, în care Consiliul Local Constanţa a încasat dividende de la Port în sumă de 12 milioane de lei, fără nicio investiţie care să greveze asupra bugetului local.
Astfel, potrivit bannerului în 2008 gigacaloria era 119 lei, iar în 2014 a ajuns la 358 de lei.

Sindicaliştii au protestat în fața Administrației Porturilor Maritime împotriva lui Mazăre, nefiind de acord cu preluarea pachetului suplimentar de acţiuni ale Portului Constanţa de către Primărie.
Protestele se vor desfășura până miercuri, urmând, dacă va fi cazul, să fie reluate, după ziua alegerilor europarlamentare din 25 mai.
Amintim că protestele sunt susținute și de patronatele din port. Operatorul Portuar Constanța și-a exprimat solidaritatea cu acțiunea revendicativă demarată de angajați.

Sursă foto: adevarul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se ieftinește gigacaloria la Constanța! Proiectul, pe masa consilierilor municipali

29 Jan 2024 740

Ședință CLM Cât vor plăti constănțenii pentru căldură în 2024? (DOCUMENT)

24 Dec 2023 1903

Sondaje de opinie Constănțenii nu par impresionați de ieftinirea gigacaloriei! 76% spun un NU hotărât sistemului centralizat de termoficare

12 Nov 2023 1101

Primăria Constanța Constănțenii ar putea plăti mai puțin pentru căldură, din această iarnă! Ce anunță primăria

07 Nov 2023 1077

Sondaje de opinie Luați în calcul rebranșarea în sistemul centralizat în contextul anunțului scăderii prețului gigacaloriei la Constanța?

05 Nov 2023 4250

Deputatul Bogdan Huţucă, președintele PNL Constanța „Prețul gigacaloriei va scădea și mai mult atunci când se va termina tot procesul de înlocuire a conductelor termice“

31 Oct 2023 874

Scade prețul gigacaloriei la Constanța! Anunțul făcut de primarul Chițac pentru abonații Termoficare SRL

30 Oct 2023 1803

Constanța Începând de astăzi, se pot depune solicitări pentru debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire

01 Jun 2023 2642

Municipalitatea a prelungit subvenția până la sfârșitul anului 2023! „După mai bine de 40 de ani, acum schimbăm instalația termică a orașului“

05 Apr 2023 1424

Constanța, cel mai mare preț la gigacalorie Pentru a-și păstra clienții din sistemul centralizat, Primăria a prelungit subvenția până la sfârșitul anului 2023!

01 Apr 2023 3404

De la 1 aprilie prețul aprobat este de 1.800 de lei Primăria analizează prelungirea subvenției gigacaloriei pentru abonații Termoficare Constanța SRL

15 Mar 2023 1998

De la 1 aprilie nu se mai acordă subvenție la căldură! Abonații Termoficare Constanța SRL vor plăti 1.800 de lei pentru gigacalorie! (DOCUMENT)

03 Mar 2023 8093

LIVE TEXT+VIDEO Consiliul local al municipiului Constanţa, convocat în şedinţă extraordinară. Cât vor plăti constănțenii racordați la sistemul centralizat de termoficare pentru o gigacalorie în sezonul rece 2022-2023(VIDEO+DOCUMENT)

21 Oct 2022 2242

Vergil Chițac - „Mă bazez pe sprijinul Guvernului României pentru plata subvenției la gigacalorie în această iarnă”

31 Aug 2022 1372

Consiliul Local Municipal Constanța votează noul preț al gigacaloriei! (DOCUMENTE)

25 Jul 2022 2101