Sindicatele din învăţământ ameninţă cu proteste

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a depus vineri, la Guvern, memorii individuale şi colective din partea a peste 20.000 de salariaţi din învăţământ, precum şi o scrisoare adresată premierului Victor Ponta, prin care avertizează că nerezolvarea problemelor va duce la proteste după începerea anului şcolar.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) i-a atras atenţia premierului Victor Ponta, în scrisoarea deschisă, asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ şi a propus totodată mai multe soluţii, trasnmite Mediafax.
 
FSLI consideră că subfinanţarea cronică a educaţiei, a cercetării şi a sănătăţii, dar şi salariile umilitoare din aceste sectoare de activitate sunt un atentat la siguranţa naţională.

“În condiţiile în care de aceste domenii fundamentale depide poziţia pe care România o va ocupa în viitor într-o lume tot mai globalizată, aflată într-o permanentă schimbare, Guvernul României trebuie să identifice soluţii pentru salvarea învăţământului românesc, chiar dacă situaţia economiei naţionale nu este dintre cele mai bune.

Domnule Prim–Ministru, în situaţia în care Guvernul nu îşi va manifesta expres intenţia de a soluţiona problemele majore care afectează sistemul de învăţământ preuniversitar şi salariaţii acestuia, nu este exclus, conform semnalelor pe care le primim de la membrii noştri de sindicat, să recurgem la acţiuni de protest, după începerea anului şcolar”, se arată în scrisoarea depusă vineri la Guvern.


Sursa: Ziuaveche.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul Marcel Ciolacu „Vizăm să aducem din nou atractivitatea pentru categoriile ocupaţionale de la MAI, ANP şi MApN“ (VIDEO)

23 Jan 2024 628

SURSE Premierul Marcel Ciolacu se întâlnește cu reprezentanţi ai sindicatelor din poliţie şi din penitenciare,

23 Jan 2024 664

Angajaţii instituţiilor din Ministerul Muncii intră în grevă generală, începând de luni

26 Nov 2023 840

Premierul Marcel Ciolacu a avut consultări cu reprezentanții sindicatelor din educație

23 Oct 2023 590

O nouă rundă de consultări între Guvern și sindicaliștii din Educație. Ce ofertă le-a fost făcută profesorilor pentru a se renunța la grevă

11 Jun 2023 950

Acord Politic al liderilor Coaliției de guvernare pentru asumarea garanțiilor solicitate de sindicate privind majorările salariale

07 Jun 2023 925

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Ordonanţa de urgenţă privind educaţia a fost adoptată de Guvern şi negocierile au luat sfârşit (VIDEO)

01 Jun 2023 1114

Purtătorul de cuvânt al Executivului Guvernul ţine cont de revendicările sindicaliştilor şi se aşteaptă ca procesul educaţional să fie reluat (VIDEO)

28 May 2023 1043

Președintele Klaus Iohannis „S-au găsit soluţii pentru o serie de puncte revendicate de sindicate“

24 May 2023 1094

Atenţionare de călătorie pentru Grecia! Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Mar 2023 937

#citeșteDobrogea Activitatea sindicală în Dobrogea interbelică

28 Dec 2022 2771

Dantes Nicolae Bratu (ITM) „Credem că viaţa şi sănătatea omului sunt mai presus de orice cheltuială materială“

13 Oct 2022 2082

Ce spune directorul CNAPMC, Florin Goidea despre Contractul Colectiv de Muncă semnat de sindicatele portuare

06 Jul 2022 1580

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor din învățământ. Ce soluții au fost găsite la problemele analizate

21 Jan 2022 1504

Se închid școlile în ianuarie? Ce spun reprezentanții federațiilor din învățământ

17 Dec 2021 2098