Situația copiilor internaţi la "Marie Curie". Cauza îmbolnăvirii este încă o necunoscută!

 
Șeful secției de Nefrologie, Mihaela Bălgrădean, a organizat astăzi o conferință de presă pentru a prezenta ultimele informații privind starea copiilor cu sindrom hemolitic-uremic care sunt internați la Spitalul "Marie Curie". Potrivit dr. Bălgrădean, șapte copii cu acest sindrom sunt în continuare internați la "Marie Curie", dintre aceștia trei la Terapie Intensivă în stare staționară, alți patru la Nefrologie în stare bună.
 

"La ora actuală, în spitalul nostru mai sunt șapte copii internați cu diagnosticul de sindrom hemolitic-uremic. Dintre aceștia, trei se află pe secția de Terapie Intensivă în stare staționară cu dializă peritoneală, nu mai rău decât erau ieri. Ceilalți patru, care sunt pe secția de Nefrologie, doi au încă acest tratament — dializă peritoneală, iar ceilalți doi sunt fără dializă peritoneală, în stare bună, aș putea să spun din ce în ce mai bună de la o zi la alta", a precizat dr. Bălgrădean.

 
Potrivit acesteia, momentul externării este foarte important și se leagă de mai mulți factori, cum ar fi felul în care părinții au înțeles cum să urmărească în continuare această boală în convalescență acasă sau parametrii biologici ce trebuie să fie în limite fiziologice.
 

"Aceasta este o boală care va fi urmărită multă vreme de acum încolo, pentru unii dintre ei - un an, poate și mai mult -, pentru că ceea ce interesează este evoluția funcției renale", a explicat nefrologul Bălgrădean.

 
Mihaela Bălgrădean a spus că cei doi copii externați marți sunt așteptați la control în cursul zilei de astăzi sau mâine. Ea a spus că toți copiii externați au regimuri alimentare și regimuri personalizate. Potrivit acesteia, la Spitalul "Marie Curie" nu au mai fost internați copii cu sindrom hemolitic-uremic în afară de cei care sunt tratați în prezent în unitatea medicală.
 
Întrebată dacă vor mai fi transferați copii din Argeș la București, Bălgrădean a spus că numai în condițiile în care medicii de acolo se vor confrunta cu anumite complicații. Bălgrădean a cerut presei să nu mai facă legătura între vaccinări și sindromul hemolitic-uremic, întrucât nu este vorba de o etiologie virală.
 
În schimb, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat că bebeluşii de la Marie Curie s-au îmbolnăvit de la o bacterie care se găseşte în materii fecale şi în mizerie. Aceasta este prima explicaţie oficială dată, după două săptămâni de incertitudine. Ministrul a afirmat însă că această cauză nu poate fi însă dovedită prin analizele epidemiologice.
 
"În acest moment tratăm complicaţiile unei boli ale cărei cauze le bănuim, nu le-am putut dovedi prin anchetele epidemiologice. (S-au îmbolnăvit n.r.) Dintr-o bacterie care se găseşte în materii fecale, în mizerie. S-au parcurs toate etapele standard ale unei astfel de anchete, dar nu avem agentul etiologic. Îl bănuim. E vorba de bacteria E-coli. Ştim că produce acest sindrom atât de agresiv", a declarat, la TVR 1, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu.
 
Patriciu Achimaş-Cadariu a dat asigurări că se face tot posibilul pentru bebeluşii care sunt încă internaţi. De asemenea, el a precizat că specialişti ai Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor vor sosi astăzi în România în legătură cu infecţiile bebeluşilor cu sindrom hemolitic-uremic.


sursa foto: ziarelive.ro

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi bebeluși cu sindrom hemolitic uremic au mâncat carne

13 Mar 2016 1939

UPDATE. Alerta medicală continuă! Un bebeluş din Covasna, transferat cu un elicopter la Bucureşti

02 Mar 2016 2202

Părintele unui copil cu sindrom hemolitic-uremic vrea să dea în judecată Spitalul de Pediatrie din Pitești

29 Feb 2016 2232

Unul dintre copiii internați cu sindrom hemolitic uremic ar putea suferi de o afectare neurologică

27 Feb 2016 1379

Unul dintre bebeluşii de la „Marie Curie" va fi externat astăzi

26 Feb 2016 1310

Ministrul Sănătății, despre starea copiilor cu SHU

26 Feb 2016 1591

Sondaj de opinie Credeţi că ministrul Sănătăţii ar trebui să-şi dea demisia pentru ancheta eşuată în cazul decesului celor trei bebeluşi din Argeş?

22 Feb 2016 3477

Un singur bebeluş de la „Marie Curie” mai este la Terapie Intensivă

21 Feb 2016 1355

După ce au murit trei bebeluși și i s-a cerut demisia, ministrul Sănătății s-a dus la ”Marie Curie”

17 Feb 2016 1678

Veşti bune de la „Marie Curie” Doi dintre copiii cu sindrom hemolitic-uremic ar putea fi externați astăzi

16 Feb 2016 1913

Şi totuşi, de ce au murit bebeluşii? Apa plată şi laptele praf, analizate de DSP Argeş, sunt în regulă

15 Feb 2016 2088

Părintele unui bebeluş internat la „Marie Curie” dă statul în judecată

14 Feb 2016 1768

Cinci bebeluşi, internaţi la Spitalul “Marie Curie”, sunt încă în stare gravă

14 Feb 2016 2804