Stiri calde

SNPPC. Acţiune în instanţă pentru obţinerea gradului profesional. Vizați, agenţii de poliţie cu studii superioare



Biroul Executiv Central al SNPPC a decis declanşarea unui proces civil, în instanţă, ce vizează agenţii de poliţie cu studii superioare, care au trecut în corpul ofiţerilor, în perioada 2015-2017, potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook a SNPPC.

Obiectul acţiunii îl reprezintă acordarea gradului profesional, corespunzător vechimii în specialitatea avută la momentul susţinerii concursului pentru TCO, tuturor agenţilor care aveau înclus în salariu sporul de studii superioare în luna decembrie 2009.

De asemenea, aceeaşi acţiune judecătorească va viza şi agenţii care au absolvit cursurile Academiei de Poliţie ,,A.I.Cuza” (la frecvenţă redusă) şi au primit gradul profesional de subinspector.

”Membrii noştri de sindicat, care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea acestui drept, vor fi reprezentaţi ,,pro bono” de avocatul SNPPC”, se mai arată în comunicat.

”Pentru detalii, luaţi legătura cu liderii Birourilor noastre teritoriale din unitatea dvs. sau contactaţi conducerea SNPPC (toate datele de contact sunt pe site-ul nostru)”, mai spun reprezentanții SNPPC.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Imagini de la eveniment.Polițist din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Cernavodă, implicat într-un accident rutier. În ce stare este polițistul (galerie foto + video)

16 Sep 2018 10447

Ore lucrate sâmbătă, duminică şi de sărbători legale Constanţa. Bani mai mulţi pentru poliţişti! Când se va lua decizia finală

04 Sep 2018 1823

Veşti bune pentru poliţişti! Proces important, câştigat! IGPR, nemulţumit de decizia judecătorilor din Constanţa

30 Jul 2018 4156

SNPPC - „Am somat ministerul să aplice Legea salarizării“ „Sperăm să obţinem repararea unei nedreptăţi dureroase pentru mii de angajaţi ai MAI“

19 Jul 2018 7827

Sute de poliţişti din Constanţa îşi caută dreptatea în instanţă! Ce i-a supărat pe oamenii legii

29 Jun 2018 3629

Eveniment caritabil 50 de alergători au participat la „Crosul celor mari pentru cei mici“ (galerie foto)

25 Jun 2018 903

SNPPC BT IPJ Constanţa, punct de vedere cu privire la proiectul de modificare a Statutului Poliţistului

18 May 2018 817

Scrisoare transmisă de sindicaliștii din Poliție președintelui României. Ce au solicitat sindicaliștii

03 Apr 2018 493

Protest de amploare în fața sediului MAI. Sute de polițiști au ieșit în stradă. Ce nemulțumiri au manifestanții

24 Mar 2018 974

Se pichetează sediul IPJ Constanța. Cine, când și de ce. Câți polițiști sunt așteptați (foto+document)

10 Mar 2018 1481

Vasile Zelcă, liderul SNPPC, ne-a spus cine este polițistul din județul Constanța a cărui fotografie a impresionat o țară întreagă

03 Mar 2018 59459

Victorie în instanţă pentru mai mulţi membri ai SNPPC Constanţa (document)

26 Feb 2018 2238

Polițiștii pregătesc un protest de amploare în București de Ziua Poliției Române. Ce revendicări au oamenii legii

22 Feb 2018 840

Interviu online cu Vasile Zelcă, preşedintele SNPPC - Biroul Teritorial Constanţa „Angajatorul încearcă să determine poliţiştii să presteze serviciul de permanenţă fără a fi remuneraţi“

17 Feb 2018 5148

Ce spun reprezentanții SNPPC despre incidentul dintr-un mall din București. O femeie a fost încătușată după ce a agresat polițiștii. Copilul minor lăsat în grija unor cunoscuți

29 Jan 2018 655

Declarațiile ministrului de Interne, legate de testările psihologice atacate de sindicaliștii din Poliție. Cine ar putea contesta admiterea în Școlile de Poliție

09 Jan 2018 690

Bogdan Lupşe şi Andrei Benghea, premii individuale Garda de Coastă, pe primul loc la ediţia inaugurală a Cupei SNPPC

27 Nov 2017 1385

Doi lideri din Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, în greva foamei

02 Aug 2017 3170

Deficitul de personal din MAI discutat de reprezentanții SNPPC cu ministrul Consultării Publice și a Dialogului Social

28 Jul 2017 688

Maşină de poliţie într-o ipostază neobişnuită pe bulevardul Mamaia colţ cu Ion Raţiu

31 Mar 2017 8216

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor cheamă oamenii la proteste

01 Feb 2017 4378

Au fost alese conducerile organizațiilor FSNPPC şi SNPPC

19 Nov 2016 1486

Avocatul Poporului, întâlnire cu reprezentanților Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual

03 Nov 2016 1406

Toate sindicatele din poliție îl sprijină pe Oprea

25 Oct 2015 901

Competiţie de Ziua Poliţiei Române Astăzi, se stabilesc grupele Cupei SNPPC

06 Mar 2015 1117

Sute de poliţişti din Constanţa au dat în judecată IPJ şi cer recuperarea zilelor de sărbători legale muncite

29 Oct 2014 1947

800 de poliţişti au dat în judecată... IPJ Constanţa!

18 Oct 2014 2264

Începe astăzi Nouă echipe participă la Cupa „1 Decembrie”

26 Nov 2013 1152

Mâine începe Cupa „1 Decembrie” la fotbal în sală

25 Nov 2013 1038

Polițiștii amenință cu proteste

01 Oct 2013 976

Cine s-a impus la Memorialul „General maior Ion Cârlig” (galerie foto)

22 Jun 2013 3323

Bază sportivă inaugurată cu prilejul „Cupei Primăverii” la fotbal

04 Jun 2013 1048

Cu o condiţiePoliţiştii din IPJ Constanţa la protestul din faţa MAI

24 Apr 2012 1483

Preşedintele SNPPC Constanţa, George Caraivan acuzat de colegi că are comportament de „baron local" (document)

25 Feb 2012 4106

Averea şi interesele şefilor de sindicat din Garda de Coastă (documente)

08 Feb 2012 3832

Liderii SNPPC de la malul măriiAverile şi interesele celor care conduc sindicatul din Poliţia Constanţa (Documente)

07 Feb 2012 3997

„Fără lipsă de modestie" Burlacu spune că la IPJ Constanţa s-au făcut eforturi „supra-omeneşti"

06 Feb 2012 2384

Şi poliţiştii se pregătesc de proteste

20 Jan 2012 1010

Bătaie pe scaunul de şef ocupat de Caraivan

08 Nov 2011 1099

Telegraf„Să nu vă fie milă de copiii celor care vor fi daţi afară“

27 Jun 2011 766

Doar nouă poliţişti s-au autosuspendat din IPJ

16 Jun 2011 1104

Observator de ConstantaPolitistii se pot autosuspenda pana miercuri

13 Jun 2011 654

Chirilă, Iorguş şi Stavrositu Iată care sunt deputaţii constănţeni ce vor disponibilizări în Poliţia Română

31 May 2011 1723

Catană în videoconferinţă cu şeful IGPR Mironescu trebuia să supervizeze restructurările din MAI

26 May 2011 1106

Listele cu poliţiştii din IPJ Constanţa care au fost ieri la protest, ţinute la blat

18 May 2011 1211

Preşedintele SNPPC Constanţa La protestul din Piaţa Constituţiei vom fi 150

17 May 2011 1065

Interviul online cu subinspectorul George Caraivan, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, filiala Constanţa „De ce poartă politiştii constănţeni botniţă?!!!!!”

10 May 2011 4781

Protestul poliţiştilor a fost amânat Vezi aici care a fost motivul

10 May 2011 1057

Poliţiştii ies în stradă cu tot cu familii

08 May 2011 1234

Şedinţe secrete? Vezi aici numărul poliţiştilor din Poliţia Constanţa puşi pe făraş

20 Apr 2011 1957