Șoferul implicat în tragicul accident din județul Buzău soldat cu patru morți și mai mulți răniți a avut permisul reținut pentru alcool

Autorul accidentului la trecerea de cale ferată din localitatea Bâlhacu, soldat cu patru moţi şi 12 răniţi, a fost prins de poliţişti, în urmă cu două luni, conducând sub influenţa alcoolului, pe DN 2, în apropiere de Rîmnicu Sărat, conform Agerpres.ro

Evenimentul s-a produs în luna februarie a acestui an, iar permisul şoferului a fost reţinut după ce alcooltestul a arătat 0,10 ‰ mililitri alcool pur în aerul expirat.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, şoferul în vârstă de 50 de ani, fost poliţist ieşit la pensie, a contestat în instanţă reţinerea permisului, astfel că documentul i-a fost înapoiat şi a putut conduce în continuare.

Sursele citate au mai precizat că bărbatul a fost scos la pensie după ce a fost condamnat la 1 an si 4 luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru o perioadă de doi ani pentru tăiere ilegala de arbori de pe raza comunei Dumitreşti, judeţul Vrancea, unde a fost ajutor de şef de post de Poliţie.

În urma coliziunii, luni seara, dintre un microbuz de persoane şi un tren la trecerea de cale ferată din localitatea buzoiană Bâlhacu, trei oameni au murit în urma impactului, o a patra persoană decedând la spital, marţi dimineaţă. Alte 12 persoane au fost internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.

"Marţi, trei dintre răniţi au fost fost externaţi la cerere, iar joi vor fi externate alte două persoane, şoferul microbuzului aflându-se în continuare la reanimare, în starea critică", a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, Adriana Bunilă. 

Agerpres.ro
Sursa foto: ISU Buzău

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 23

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 437

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 482

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 571

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 690

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 265

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 559

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 525

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 905

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 833

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 231

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 814

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 925

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 764

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 939