Sorin Constantinescu, un nou mandat în fruntea DNA Constanța

 
Sorin Constantinescu a fost numit, din nou, în funcţia de şef al Serviciului Teritorial Constanţa din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat, în şedinţa de astăzi, nota Direcţiei Resurse umane şi organizare nr. 16346/2015 privind numirea sa.
 
Printre cei care prind încă trei ani în conducerea DNA se află şi procurorul Lucian Gabriel Onea, şeful Serviciului Teritorial Ploieşti. Acesta a ajuns cunoscut odată cu instrumentarea dosarului care a pornit de la cumnatului Ponta şi s-a extins până la Sebastian Ghiţă. Onea a fost chiar ameninţat de Ghiţă cu publicarea unor înregistrări în care şeful DNA Ploieşti ar ameninţa martorii din dosarul său, potrivit stiripesurse.ro.
 
Lucian Onea are o vechime că procuror de peste 15 ani, iar pe parcursul carierei sale şi-a desfăşurat activitatea în această calitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, iar din ianuarie 2010, a fost numit procuror anticorupţie la Serviciul Teritorial Ploieşti. Onea l-a înlocuit în 2012 în funcţie pe procurorul şef Gheorghe Mihai. Soţia lui Gabriel Onea, Simona, este secretar al Primăriei Poiana Câmpina, mai scrie stiripesurse.ro.
 
Pe lângă Sorin Constantinescu, CSM a avizat prelungirea mandatelor pentru alţi trei procurori: Diana Alexandru, pentru funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Galaţi, Anca Gabriela Mărincean, pentru funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Cluj și Ioan Ulici, pentru funcţia de procuror şef al Biroului Teritorial Baia-Mare din cadrul Serviciului Teritorial Cluj.
 
 
Ce avere și interese are Sorin Constantinescu
 
Constantinescu a mai condus acest serviciu în ultimii trei ani. Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, puse la dispoziţie de Consiliul Superior al Magistraturii, documentul fiind completat la data de 22 mai 2013, Sorin Constantinescu nu are terenuri ori case. Familia magistratului are trei automobile (un Renault Megane, fabricat în 2004, un Peugeot 207, fabricat în 2007, şi un VW Tiguan, fabricat în 2013). Constantinescu a mai consemnat în declaraţia de avere cinci depozite bancare, în valoare totală de aproape 350.000 de lei. Tot din declaraţia de avere mai reiese că şeful DNA Constanţa şi-a împrumutat socrul cu suma de 25.000 de lei. Cât priveşte veniturile salariale, Sorin Constantinescu a notat 109.397 de lei de la DNA şi 4.630 de lei (drepturi salariale restante) de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. În declaraţia de interese, document completat pe data de 25 mai 2013, şeful DNA Constanţa a notat că este acţionar la SC SOCEP SA Constanţa (deţinând 250 de acţiuni în valoare de 50 de lei), dar şi la SC Petrom Aviotion SA otopeni, fostă SC Romarc Fuel SA Otopeni (aici având 644 de acţiuni, în valoare de 157 de lei).
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3303

Procurorul Sorin Constantinescu, fost șef al DNA Constanța, părăsește sistemul prin pensionare

28 Feb 2024 616

Situație fără precedent la DNA Constanța! Cinci procurori vor să părăsescă structura teritorială

28 Feb 2024 1240

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1001

Ședință cu „greutate“, azi, la CSM! Mihai Alexandru Stanciu, șeful Parchetului Judecătoriei Constanța, propus să preia comanda DNA Constanța

05 Feb 2024 3375

Dosar DNA Constanța Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, condamnat definitiv! (MINUTĂ+DOCUMENT)

19 Jan 2024 1281

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1361

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 998

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1464

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1301

Horia Constantinescu, parte vătămată! Judecătoria Brașov, adresă către Parchetul Curții de Apel Constanţa în dosarul lui Sorin Susanu, șeful Protecției Consumatorului din Brașov

03 Nov 2023 1413

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1022

Insolvență de răsunet la Constanța! Este vizată Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

19 Oct 2023 2229

DNA Constanța cere, la Înalta Curte, rejudecarea dosarului Combat Press!

17 Oct 2023 1042

Moștenitorii lui Mihail Cârciog solicită falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia!

18 Jul 2023 2043