Spălatul vaselor, formă de meditație?

 
O echipă de cercetători de la Universitatea de stat Florida s-a întrebat în ce măsură spălatul veselei poate fi apreciat ca "o practică contemplativă informală", susceptibilă să inducă o stare care să asocieze emoția și atenția. Altfel spus, cercetătorii au pus problema dacă activitatea respectivă constituie o formă de meditație.
 
Au fost făcute teste pe tineri, pe adulți, dintre care unii au fost plasați într-o asemenea condiție psihologică încât să abordeze spălatul vaselor într-un spirit pozitiv, iar ceilalți au efectuat aceeași activitate fără o pregătire deosebită. Fiecare a spălat circa 20 de farfurii. Participanții care trecuseră la spălatul vaselor cu zel și convingere au afirmat că resimt o îmbunătățire a impresiilor "bune" (creativitate, inspirație, relaxare), simultan cu o scădere a senzațiilor negative (stres, nervozitate, tensiune). În grupul de persoane care nu a fost supus înainte unei pregătiri aparte, rezultatele au fost mult mai aleatorii, relatează passionsante.be.
 
Cercetătorii arată că "aceste observații sugerează faptul că meditația poate fi practicată prin activități zilnice foarte diverse și cu un real beneficiu, cu condiția ca angajarea să fie cu intenție", adică spălatul vaselor să fie considerat un moment de plăcere și de destindere, parcurs fără grabă și armonizând respirația cu gândurile și gesturile. Aşa că nu vă rămâne decât să testaţi pe dvs. dacă aceste concluzii ale studiului sunt reale sau nu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.