Stadiul procesului de pregătire privind preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, prezentat în Camera Deputaților


Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat, marți, la ședința Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților, pentru a prezenta stadiul pregătirilor pentru preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2019.

În cadrul reuniunii, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a prezentat și principalele aspecte ale documentului privind tematicile de interes ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, dezbaterea constituind o etapă importantă a dialogului interinstituțional din cadrul procesului de elaborare și adoptare a viitorului program de lucru al mandatului pe care țara noastră îl va exercita în primul semestru al anului viitor.

Schimbul de opinii s-a axat pe cele mai relevante elemente subsumate celor patru piloni tematici, care vizează „Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate“, „Europa siguranței“, „Europa, actor global“ și „Europa valorilor comune“.  De asemenea, au fost abordate, în context, și alte aspecte referitoare la stadiul pregătirilor pentru preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, atât pe dimensiunea guvernamentală, cât și pe cea parlamentară.

„Documentul privind tematicile de interes ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene este rezultatul mai multor runde de consultări cu instituțiile publice, dar și a dezbaterilor cu partenerii asociativi, sindicali, patronali și din mediul academic, iar spiritul de consens care s-a degajat din discuțiile purtate astăzi în Camera Deputaților este un semnal pozitiv de susținere al mandatului pe care țara noastră îl va exercita între 1 ianuarie și 30 iunie 2019“, a declarat Victor Negrescu.

România va asuma, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare șase luni. În timpul exercitării Președinției, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituții europene, în special Comisia Europeană și Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Președintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marcel Ciolacu, la Congresul PES de la Roma. Va fi desemnat candidatul comun pentru preşedinţia Comisiei Europene

29 Feb 2024 377

Moscova este dispusă să discute cu Uniunea Europeană despre livrările de gaze

27 Jan 2024 763

Guvernul ungar amenință valorile, instituțiile și fondurile UE, potrivit Parlamentului European

18 Jan 2024 685

Viktor Orban ar putea deveni președintele Consiliului European într-o perioadă crucială

08 Jan 2024 584

Au intrat în vigoare noi norme UE pentru combaterea fraudei cu TVA

02 Jan 2024 677

Noul guvern polonez doreşte reluarea discuţiilor în cadrul Uniunii Europene asupra importurilor de cereale ucrainene

22 Dec 2023 646

Sancţiuni împotriva Hamas şi a coloniştilor israelieni şi sprijinul pentru Ucraina, pe agenda miniştrilor de externe ai UE

10 Dec 2023 704

Ungaria nu susţine rectificarea bugetului Uniunii Europene şi începerea negocierilor de aderare cu Ucraina

30 Nov 2023 765

Participarea ministrului Afacerilor Externe Luminița Odobescu la Reuniunea Ministerială UE - Balcanii de Vest

13 Nov 2023 640

Participarea ministrului Afacerilor Externe Luminița Odobescu la reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE (FOTO)

13 Nov 2023 721

SGR La finalul lunii are loc lansarea oficială a Sistemului de Garanție-Returnare

12 Nov 2023 820

UE, nou apel către TikTok

06 Nov 2023 1088

Maia Sandu, apel către toate guvernele Uniunii Europene să sprijine deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova

04 Nov 2023 730

MAE Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la Conferința ministerială dedicată extinderii Uniunii Europene (FOTO)

02 Nov 2023 712

Uniunea Europeană a semnat trei acorduri de grant în vederea unei mai bune conectări a Republicii Moldova cu UE

26 Oct 2023 774