Startul festivităților dedicate Zilei Marinei Române va fi dat în premieră la Medgidia. Unde vor avea loc spectacolele susținute de Muzica Militară a Forțelor Navale

Statul Major al Forțelor Navale și Primăria municipiului Medgidia organizează marți, 8 august, în intervalul orar 18.00 – 21.30, un eveniment care marchează startul festivităților dedicate sărbătoririi Zilei Marinei Române.

Două nave militare fluviale vor acosta în zona Falezei Canalului Dunăre – Marea Neagră, lângă Parcul 1 Mai din localitate, și își vor deschide porțile, oferind publicului posibilitatea de a le vizita și de a interacționa cu marinarii militari.

Pe faleză, marinarii vor organiza ateliere interactive de lucrări de matelotaj și o expoziție de tehnică și armament, iar Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert de promenadă. Nu vor lipsi tradiționalele jocuri și concursuri marinărești, la care publicul va putea participa.
 
Seria concertelor susținute de Muzica Militară a Forțelor Navale va continua și în alte localități, conform următorului program:
- miercuri, 9 august, orele 19.00 – 21.00, la Mamaia, în Piațeta Perla;
- joi, 10 august, orele 18.00 – 20.00, la Constanța, pe faleza din fața Comandamentului Flotei;
- vineri, 11 august, orele 18.00 – 20.00, la Tulcea, pe faleza Dunării;
- sâmbătă, 12 august, orele 10.00 – 13.00, la Constanța, în Portul Militar, Ziua Porților Deschise;
- sâmbătă, 12 august, orele 10.00 – 13.00, în Portul Militar Constanța;
- sâmbătă, 12 august, orele 17.00 – 19.00, la deschiderea celei de-a IX-a ediţii a Târgului de carte „Gaudeamus”, la sediul Radio Constanţa, în staţiunea Mamaia;
- duminică, 13 august, orele 18.00 – 20.00, la Mangalia, în Piața Republicii;
- luni, 14 august, orele 19.00 – 21.00, la Constanța, pe faleză;
- marți, 15 august, orele 21.00 – 22.00 , la Constanța, pe faleză.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eveniment din istoria Marinei Militare a României 16 aprilie 1944, ziua în care s-a scufundat bricul „Mircea”

16 Apr 2024 338

Știri Constanța 20 de ani de la aderarea României la NATO, celebrați la Muzeul Național al Marinei Române (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 379

#Dobrogea145 Comandor (dr) Marius-Laurențiu Rohart, directorul Muzeului Național al Marinei Române, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2023 1376

151 de ani de la înființarea Școlii Flotilei Lansarea monografiei „Cadeții Marinei Române (1880-1960)“ de Marian Moșneagu

16 Nov 2023 921

Forțele Navale Române 10 noiembrie-Ziua Divizionului 50 Corvete (FOTO)

10 Nov 2023 830

Știri Constanța Muzeul Național al Marinei Române deschide a 27-a ediție a Conferinței Naționale "Dunărea și Marea Neagră în spațiul euroasiatic. Istorie, Relații Politice și Diplomație” (FOTO+VIDEO)

13 Oct 2023 1423

Editorial Venim la mare să murim în valuri!

25 Aug 2023 1119

Zile libere 2023 Care este umătoarea minivacanță a bugetarilor

17 Aug 2023 1559

Editorial Marea și-a luat tributul

16 Aug 2023 2268

IPJ BrăilaAcțiunile au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale de orice natură

16 Aug 2023 628

Bunuri în valoare de peste 3 milioane de lei confiscate de polițiștii de frontieră în minivacanța de Sfânta Maria

16 Aug 2023 827

Știri Constanța Tânăr din Călărași prins cu droguri la Vama Veche

16 Aug 2023 973

Primăria Constanța „Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, spectacolul multimedia cu drone fost reprogramat”

16 Aug 2023 1215

Zeci de permise reținute de polițiștii din Constanța în minivacanța de Ziua Marinei

16 Aug 2023 841

Mamaia El este tânărul care a scos-o pe tânăra de 16 ani din marea învolburată. Trei oameni au murit înecați

16 Aug 2023 18426