Steaua a fost învinsă cu 2-1 de Villarreal și a ratat calificarea

Echipa de fotbal Steaua București a ratat calificarea în șaisprezecimile de finală ale Europa League după ce a fost învinsă cu scorul de 2-1 (1-0) în meciul din deplasare cu echipa spaniolă Villarreal, disputat joi pe stadionul El Madrigal în Grupa L a competiției, informează Agerpres.

Golurile gazdelor au fost marcate de Nicola Sansone, în minutul 15, și Manu Trigueros (88). Vlad Achim a egalat pentru oaspeți în minutul 55.

Steaua a încheiat grupa pe locul 4, cu 6 puncte, câte a acumulat și FC Zurich. Echipa elvețiană a ocupat însă poziția a treia, grație rezultatelor directe. În șaisprezecimi de finală au mers Osmanlispor, câștigătoarea grupei, cu 10 puncte, și Villarreal, 9 p.

Steaua a rămas în inferioritate numerică în minutul 79, când Tamaș a primit al doilea cartonaș galben. Chiar în zece oameni, Steaua ar fi putut egala, prin Goubovic, în minutul 90+5, iar un rezultat de 2-2 i-ar fi adus calificarea.

În tribune s-au aflat aproape 7.000 de români.

Steaua a început fără niciun atacant veritabil, în startul reprizei secunde fiind introdus Golubovic.

Vicecampioana României a avut o primă repriză slabă, evoluția mai multor jucători ai săi lăsând mult de dorit. Echipa lui Reghecampf a arătat mult mai bine în actul secund, mai ales după ce a restabilit egalitatea.

Steaua s-a apărat destul de sigur mai bine de zece minute, dar a luat gol în minutul 15, în urma unei mingi pierdute la mijlocul terenului. Sansone a șutat după o centrare de pe dreapta a lui Mario Gaspar, Florin Niță nu a izbutit să rețină, iar mingea a revenit la Sansone, care a înscris.

Trei minute mai târziu, Enache a avut o apariție periculoasă în atac. Echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf a avut foarte puține acțiuni notabile în prima jumătate a partidei.

Sansone, din poziție bună, a tras destul de slab, Niță a prins (30), iar după un minut Bakambu a trimis cu capul peste poartă. O mare ocazie pentru gazde a venit în minutul 40 și i-a aparținut foarte activului Mario Gaspar. Altă mare șansă de desprindere a apărut în ultimul minut al primei reprize, când Niță a salvat în fața lui Bakambu.


Steaua a început timid actul secund, dar a egalat în minutul 55, prin lovitura de cap a lui Vlad Achim, introdus de numai un minut. Steliștii au recuperat atunci o minge, iar Tamaș a centrat ideal pentru Achim.

Toșca a greșit grav în minutul 60, însă Bakambu nu a profitat.

Al doilea șut pe poartă al Stelei, destul de bun, a venit în minutul 61, trimis de Popa.

O mare ocazie a Stelei a fost semnată în minutul 69 de de Amorim, care a șutat la colțul lung, dar Asenjo a apărat.

După doar un minut, Bakambu, în poziție bună, a lovit greșit balonul. Sansone, cu călcâiul, a trimis pe lângă poartă (76).

De Amorim nu a putut atinge mingea la o centrare bună (77).

Tamaș a luat al doilea galben în minutul 79, fără ca faulturile sale să fi fost dure.

Un șut deviat al lui Momcilovic a fost destul de periculos în minutul 82.

Villarreal a preferat apoi un joc prudent, așteptând o eventuală greșeală a Stelei. Această tactică a dat roade în minutul 88, când Trigueros a plasat spectaculos mingea sub bară.

Niță și-a salvat apoi echipa în ultimele minute, pentru ca la ultima fază Golubovic să fie la un pas să dea lovitura.

Steaua poate regreta egalul de acasă cu FC zurich, când a primit gol în final (1-1), precum și meciul slab de pe terenul lui Osmanlispor (0-2).

Villarreal, semifinalista ediției precedente a Europa League, a acces fără glorie în șaisprezecimi de finală, după o evoluție oscilantă în partida de joi.

În celălalt meci al grupei, disputat la aceeași oră, Osmanlispor a învins-o acasă pe FC Zurich cu scorul de 2-0, după golurile lui Delarge din minutul 83 și Kilicaslan (89).

Villarreal — Steaua București 2-1 (1-0) 
Au marcat: Nicola Sansone (15), Manu Trigueros (88), respectiv Vlad Achim (55) 
Villarreal, El Madrigal 
Europa League — Grupa L 
În tur: 1-1

Au evoluat echipele:

Villarreal: 1. Sergio Asenjo — 2. Mario Gaspar, 5. Mateo Musacchio (12. Alvaro, 39), 6. Victor Ruiz, 11. Jaume Coste — 8. Jonathan dos Santos, 14. Manu Trigueros , 21. Bruno Soriano (căpitan), 20. Roberto Soriano — 17. Cédric Bakambu (16. Rodrigo Hernandez, 85), 18. Nicola Sansone (24. Rafael Borre, 80). Antrenor: Fran Escriba. 
Rezerve neutilizate: 13. Andres Fernandez — 10. Pato, 22. Antonio Rukavina, 29. Leonardo Suarez.

Steaua: 1. Florin Niță — 4. Gabriel Tamaș, 21. Wilfried Moke, 13. Alin Toșca, 15. Marko Momcilovic — 44. Gabriel Enache (14. Bojan Golubovic, 46), 6. Mihai Pintilii (căpitan; 20. Vlad Achim, 55), 55. Alexandru Bourceanu, 29. William de Amorim — 77. Adrian Popa, 27. Fernando Boldrin (23. Ovidiu Popescu, 76). Antrenor: Laurențiu Reghecampf. 
Rezerve neutilizate: 33. Eduard Stăncioiu — 9. Alexandru Tudorie, 17. Antonio Jakolis, 19. Adnan Aganovic.

Arbitru: Manuel Graefe; arbitri asistenți: Holger Henschel, Mike Pickel; arbitri asistenți adiționali: Robert Hartmann și Marco Fritz; arbitru de rezervă: Christian Gittelmann (toți din Germania)

Delegat UEFA: Marina Tașcian (Armenia), observator UEFA pentru arbitri: Michel Piraux (Belgia)

Cartonașe galbene: Enache (25), Bakambu (26), Tamaș (32, 79), Golubovic (68), Achim (90+1)

Cartonaș roșu: Tamaș (79)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ianis Hagi i-a dedicat golul contra Columbiei surorii sale, Kira, de ziua ei de naștere

27 Mar 2024 519

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. Voința Săcele, scorul etapei

27 Mar 2024 1044

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 904

26 martie 2024, amical România - Columbia. La ce oră începe și ce televiziune îl transmite

26 Mar 2024 952

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie clară cu liderul Superligii. Parcurs perfect în play-off (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2024 821

Liga a 3-a Gloria Băneasa și Axiopolis Cernavodă, înfrângeri în ultima etapă din sezonul regular. Urmează turneul play-out

24 Mar 2024 1424

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1443

Fotbal România a remizat cu Irlanda de Nord în amicalul de la București

23 Mar 2024 811

Fotbalistele de la Farul Constanța, meci acasă contra liderului clasamentului. „Așteptăm fanii să ne susțină în număr cât mai mare“

22 Mar 2024 898

Ce televiziune transmite meciul România - Irlanda de Nord, de vineri, 22 martie 2024

22 Mar 2024 1208

Fotbalistele de la Farul Constanța, înfrângere la debutul în grupele Cupei României

21 Mar 2024 802

Trei fotbaliști de la Farul Constanța în echipa etapei. Gheorghe Hagi, antrenorul rundei

19 Mar 2024 831

Ambasadorul Germaniei la București, vizită la Academia Hagi (VIDEO)

18 Mar 2024 1016

Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal!

18 Mar 2024 632

Echipele de fotbal feminin ale CNMAIC Constanța s-au remarcat la Olimpiada Națională a Sportului Școlar

17 Mar 2024 444