Stiri calde

Ştiripesurse.roCe titrează presa internațională despre victoria lui Klaus Iohannis

Agenţia France Presse, Reuters, Associated Press şi ANSA relatează despre victoria surprinzătoare a lui Klaus Iohannis în alegerile prezidenţiale din România, notând că scrutinul a fost marcat de probleme pentru românii din diaspora.

„Denigrat de adversari din cauza originilor germane, Klaus Iohannis, care a creat surpriză câştigând scrutinul prezidenţial din România, a reuşit să convingă electoratul pledând pentru o Românie «normală», liberă de corupţie“, notează Agenţia France Presse într-un material cu titlul "Klaus Iohannis, parcursul atipic al «germanului de Transilvania» devenit preşedinte".

„Liderul Partidului Naţional Liberal pare absolut atipic pe scena politică a acestui stat fost comunist: este membru al minorităţii germane din Transilvania - fiind supranumit de pe o poziţie de superioritate «germanul» - şi este de confesiune protestantă, într-un stat în care aproape 90% din populaţie este ortodoxă“, adaugă AFP.

„Victor Ponta îşi recunoaşte înfrângerea în cursa prezidenţială", titrează agenţia Reuters: "Premierul Victor Ponta a admis o înfrângere şocantă în scrutinul prezidenţial din România, după ce sondajele la ieşirea de la urne au arătat că adversarul său de centru-dreapta Klaus Iohannis are o revenire surprinzătoare“

„Mii de oameni au ieşit pe străzi la Bucureşti pentru a celebra, după ce premierul Ponta şi-a recunoscut înfrângerea în faţa primarului de etnie germană al Sibiului, într-un scrutin prezidenţial foarte strâns. Premierul Victor Ponta era favorit, dar era urmat îndeaproape de Klaus Iohannis, primarul Sibiului care promite combaterea corupţiei“, scrie Associated Press.

Sursa: stiripesurse.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.