Stolojan Noi conditii pentru acordarea alocatiei scolare

Acordarea alocaţiilor de stat pentru copii ar trebui condiţionată de participarea la cursuri , precum şi de cea de a face vaccinuri şi controale medicale anuale, a propus azi, europarlamentarul PDL Theodor Stolojan. În opinia primvicepreşedintelui democrat-liberal, concepţia actuală în domeniu este total depăşită, alocaţia pentru copii fiind acordată total nejustzificat.

"Va veni curând legea de restructurare a tuturor formelor de asistenţă socială. Ceea ce facem noi la ora actuală e total depăşit din punct de vedere conceptual. În lume, tendinţa e ca nici un ajutor social să nu mai fie acordat necondiţionat, de exemplu cum dăm noi alocaţia de stat pentru copii. Curtea Constituţională a spus că nu e constituţional să legi alocaţia de stat, de exemplu, de participarea copilului la şcoală, care înseamnă investiţie pe termen lung în capitalul uman al României. Or, această concepţie este depăşită, pentru că banii din alocaţia de stat pentru copii nu îi gestionează copilul, ci părinţii, deci condiţionalitatea e perfect justificat", a declarat Theodor Stolojan, la RFI România.

Europarlamentarul crede că acordarea alocaţiei de stat ar trebui să vină în sprijinul sistemului educaţional prin condiţionarea sa de participarea la procesul şcolar a copiilor de vârstă şcolară.

Sursa: hotnews.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

30 noiembrie 2008 – S-au desfășurat primele alegeri parlamentare uninominale din România

30 Nov 2020 3287

Începe Jihadul în deconcentrate. Alina Gorghiu intervenţie în Parlament la instalarea Guvernului Cioloş

19 Nov 2015 2120

Adrian Năstase – „Desemnarea lui Dacian Ciolos, probabila instalare a unui guvern de dreapta”

11 Nov 2015 1839

Cum a evoluat populaţia Constanţei în ultimii 100 de ani

12 Mar 2015 5882

Grave acuzații la adresa Alinei Bica

11 Mar 2015 1532

Cinci persoane reţinute, în urma percheziţiilor desfăşurate ieri în Bucureşti, Călăraşi şi Ilfov

21 Jan 2015 1585

UPDATE. Percheziţii de amploare la persoane periculoase Vizaţi, suspecţi în cazul furtului din casa de vacanţă a lui Teodor Stolojan

20 Jan 2015 1909

Klaus Iohannis, candidatul ACL la prezidenţiale „Nu mă lupt cu Ponta, ci cu sistemul din spatele lui“ (galerie foto)

13 Oct 2014 2697

Klaus Iohannis "Mai puțin spectacol steril și mai multe soluții pentru români"

11 Oct 2014 3148

Lucrătorii portuari nu exclud încetarea activităţii „Jaf şi trădare naţională”. PDL ameninţă cu o moţiune de cenzură în cazul în care Portul ajunge la Primăria Constanţa (galerie foto)

16 May 2014 3086

Sute de suținători, prezenți ieri la întâlnirea cu europarlamentarii PDL Vasile Blaga - „După București, Constanța ar trebui să fie a doua forță a României!“ (galerie foto)

16 May 2014 1944

Discuţii între liderii PDL şi lucrătorii portuari pe tema Portului Constanţa

15 May 2014 2668

Gigi Chiru vrea să le arate Portul lui Blaga şi Stolojan de la statuia lui Anghel Saligny

14 May 2014 2430

Vasile Blaga, liderul PDL, şi candidaţii partidului la europarlamentare vor fi prezenţi la Constanţa pe 14 şi 15 mai

12 May 2014 1892

Lista neagră a alegerilor europarlamentare 13 candidaţi analizaţi prin lupa anticorupţiei

05 May 2014 2278