Studenţii, indiferent de vârstă, vor beneficia de gratuitate pe transportul feroviar intern

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului.

Legea prevede că studenţii, indiferent de vârstă, vor beneficia de gratuitate pe transportul feroviar intern.

Până în prezent, studenţii până la 26 de ani beneficiau de această gratuitate.

"Studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă (licenţă, master, doctorat), în instituţiile de învăţământ superior acreditate, indiferent de vârstă, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern. Instituţiile de învăţământ superior acreditate poartă responsabilitatea legală asupra distribuirii legitimaţiilor de student pentru gratuitate la transport, precum şi asupra eliberării adeverinţelor care să ateste calitatea de student", stipulează legea promulgată.

Prin acest act normativ se mai stabileşte că "fondurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătoreşti executorii, ce au ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învăţământ se asigură prin bugetul de stat de la bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale".

Astfel, în 2018, se va plăti 5% din valoarea titlului executoriu, iar în 2019 - 10%. În 2020 şi 2021 se va plăti câte 25% din valoarea titlului executoriu, urmând ca în ultimul an de plată, 2022, procentul să fie de 35%.

"Pentru instituţiile de învăţământ superior de stat, plata diferenţelor salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti, plata daunelor-interese moratorii şi a sumelor prevăzute de Legea nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011, se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale. (...) Costurile salariale directe din contractele de cercetare ştiinţifică, inclusiv cele derulate prin Academia Română, din contractele finanţate din fonduri europene sunt aceleaşi cu cele din contractele de finanţare încheiate din fonduri bugetare. Plafoanele în baza cărora se calculează costurile salariale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului", se mai arată în actul normativ. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 466

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 185

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 424

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 256

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 515

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 861

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 480

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 469

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11394

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 457

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 443

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 440

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 547

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1303

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 426