Summitul UE pe buget s-a încheiat. Negocierile au eșuat

Consiliul European de la Bruxelles s-a încheiat, dar statele membre nu au ajuns la un acord pe tema cadrului bugetar în perioada 2012-2020. Mai mulţi lideri europeni printre care Angela Merkel şi Traian Băsescu au avertizat încă de zilele trecute că summitul ar putea eşua şi că o nouă reuniune pe această temă va avea loc la începutul anului viitor.

Ultima propunere pe buget discutată de liderii europeni prevedea o creştere a alocării fondurilor de coeziune şi a celor pentru Politica Agricolă Comună, dar şi sancţionarea României.

Preşedintele Traian Băsescu a insistat, vineri, ca principal obiectiv la negocierea din şedinţa Consiliului European pe bugetul 2014-2020, aflată în derulare, pentru decuplarea alocărilor pe coeziune de rata de absorbţie pe bugetul 2007-2013, au declarat surse europene.

Această corelare apare menţionată în paragraful 45 din propunerea de alocare a bugetului european înaintată de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, fiind considerată discriminatorie de către partea română.

Preşedintele Băsescu a insistat joi, în întrevederea cu Van Rompuy, şi la reuniunea de lucru din cursul nopţii pentru ca plăţile interne pe hectar să crească cu 50% până în 2016 faţă de nivelul actual, aflat la 117 euro la hectar arabil, de exemplu. În 2016 s-ar ajunge astfel la o subvenţie la hectar pentru fermierii români de circa 183 de euro.

Totodată, România a urmărit în negociere şi menţinerea pe exerciţiul 2014-2020 a unei cofinanţări de 85% pe fondurile de coeziune, dar şi o prelungire a excepţiei de 95% aplicată României în prezent. Un alt obiectiv al României era eligibilitatea TVA pentru o parte a proiectelor cu fonduri europene.

Citeste AICI

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Conferința internațională LITTORAL 24 European Coastal Challenge Summit, la Universitatea Ovidius din Constanța

22 Feb 2024 452

Întâlnire a miniștrilor de externe ungar și ucrainean pe tema unui summit Zelenski-Orban

11 Jan 2024 554

Universitatea Ovidius din Constanța a participat la evenimentul internațional „Higher Education European Networking Summit” (FOTO)

13 Dec 2023 807

Intervenție online e premierului Ciolacu la Summit-ul internațional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială

25 Nov 2023 654

Nicolae Ciucă Reziliența unei țări nu stă doar în posibilitatea de a face față amenințărilor de securitate

06 Nov 2023 662

Premierul Marcel Ciolacu „Transformarea economiei României într-una verde și digitală este un proces pe termen lung”

19 Oct 2023 844

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel Summit de urgenţă la nivelul UE pe tema situaţiei din Orientul Mijlociu

15 Oct 2023 677

Președintele Klaus Iohannis în Ungaria! Este prima vizită la nivel de șef de stat la Budapesta în ultimii 14 ani

11 Oct 2023 669

China nu participă la summitul anual G20 de la New Delhi. Ce spun oficialii americani

09 Sep 2023 770

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, întâlnire bilaterală cu președintele Republicii Polone, Andrzej Duda

07 Sep 2023 543

Inițiativa celor Trei Mări Marcel Ciolacu- "Inițiativa celor Trei Mări a devenit un scut pentru apărarea viitorului cetățenilor noștri" (VIDEO)

07 Sep 2023 813

Palatul Parlamentului A început summitul Inițiativei celor Trei Mări! Participă peste 1000 de persoane (FOTO)

07 Sep 2023 747

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu președintele Republici Moldova, maia Sandu

06 Sep 2023 788

Președintele Iohannis, despre bucățile de dronă găsite în România „Am fost informat în timp real de către Ministerul Apărării cu privire la această descoperire“ (VIDEO)

06 Sep 2023 771

Guvernul României Anunț de presă privind întrevederi bilaterale ale premierului Marcel Ciolacu cu reprezentanți ai companiilor, participanți la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări

05 Sep 2023 514