Suspect de furt prins de polițiști după aproape jumătate de an. Ce au stabilit anchetatorii

În noaptea de 31.08/01.09.2018 poliţişti din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public au reţinut un bărbat, în vârstă de 26 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Potrivit Poliției Capitalei, în fapt, la data de 12 martie 2018, poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 28 de ani, cu privire la faptul că a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie, comisă în aceaşi zi, în jurul orei 06.35. Ulterior, pe 29 mai 2018 victima a indicat ca autor un bărbat.  
 

”La faţa locului s-au deplasat cu operativitate agenţii de poliţie care au identificat persoana vătămată, femeia fiind transportată la o unitate spitalicească pentru îngrijiri medicale.
Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că bărbatul, în timp ce se afla într-o stație de metrou, a abordat-o pe victimă, încercând să poarte un dialog cu aceasta, dar a fost ignorat, moment în care , prin acte de violenţă a deposedat-o de telefonul mobil, după care a fugit” - au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

 
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că bănuitul, ulterior  a părăsit teritoriul ţării.
 

”Astfel,  în noaptea de 31.08/01.09 2018, în jurul orei 00.30, acesta a fost depistat la un punct de frontieră din judeţul Bihor. Bărbatul a fost condus pentru audieri la sediul Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public din Capitală.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 şi poliţiştii Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, iar faţă de bărbat instanţa a dispus măsura arestului preventiv” - au mai transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tânăr cu comportament suspect, depistat în Gara CFR Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra bărbatului

21 Apr 2024 449

Crimă într-un hotel din Mangalia! Loredana, tânăra suspectată că și-ar fi ucis prietena este nemulțumită de prima condamnare

18 Apr 2024 471

Mangalia Bărbat reținut pentru că nu a respectat ordinul de protecție! Nu avea voie să se apropie de mama sa

17 Apr 2024 506

UPDATE CSM judecă azi propunerea Inspecției Judiciare de suspendare din funcție a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța, de la Mangalia

17 Apr 2024 737

Tragedia de la 2 Mai Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța, de la Judecătoria Mangalia (DOCUMENT)

16 Apr 2024 1010

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1496

Justiție Constanța Crimă la Mangalia! Prima condamnare - 15 ani şi 3 luni

10 Apr 2024 854

Constanța Bărbat suspectat că ar fi agresat o femeie de 75 de ani. Individul a ajuns după gratii

10 Apr 2024 386

Crimă în Mangalia! Tânără ucisă şi băgată într-un geamantan. Azi, pronunțarea la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 676

Bărbat depistat de jandarmi in timp ce aborda eleve pentru videochat în parcarea unui liceu

09 Apr 2024 1020

Transport suspect la Constanța! Ce a descoperit Poliția?

30 Mar 2024 625

Tânăr prins cu droguri la Cernavodă. ”Fumez pentru că mă fac o persoană mai bună”

27 Mar 2024 797

Oficial de la IJJ Constanța despre suspectul de trafic de droguri depistat la Medgidia

26 Mar 2024 744

Județul Constanța Bărbat bănuit de trafic de droguri, cercetat de polițiști și procurori! Ce au găsit oamenii legii asupra suspectului

26 Mar 2024 690

Atenție, detalii cu puternic impact emoțional! Crimă într-un hotel din Mangalia! Prima ședință de judecată cu ușile deschise (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 1245