Stiri calde

Suspecți de trafic de persoane și proxenetism reținuți de procurorii DIICOT. Cum erau seduse victimele de membrii grupării infracționale (video)

La data de 11.09.2018  procurorii DIICOT- B.T.Buzău au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor  STANCIU STELICA, NITA VASILE, zis ”Țuțu, MOLDOVEANU IULIAN GIORGIAN, zis ”Gică, IORDACHE DANIEL IONUT, zis ”Buduluș, DUTA CRISTINEL, MOTOC AUREL şi STEFANESCU FLORINEL, zis ”Van Damme”, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane şi proxenetism în formă continuată.
 
În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2018 s-au constituit și au funcționat două grupuri infracționale organizate specializate în comiterea de infracțiuni de proxenetism și trafic de persoane, prin obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției a mai multor tinere pe teritoriul Spaniei, Elveției, Olandei, Germaniei, Regatului Unit al Marii Britanii și al Suediei.
 
Astfel, s-a stabilit că în perioada 2008-2010,  inculpatul Stanciu Stelica a obținut sume de bani însemnate de pe urma practicării prostituției pe teritoriul Spaniei a mai multor persoane de sex feminin.Tinerele erau seduse de ideea unei relații de dragoste cu inculpatul Stanciu Stelică și perspectiva unui viitor sentimental și material cu acesta, fapt pentru care o mare parte din sumele de bani obținute prin practicarea prostituției îi erau date acestuia fie în mod direct, fie, în cele mai multe dintre cazuri, prin transmiterea banilor prin sistemele de transfer rapid, din Spania în Romania.
 
În perioada 2010-2012, activitatea de prostituție a două persoane vătămate a fost transferată pe teritoriul Olandei, în plus, începând cu anul 2011 fiind înregistrate noi transferuri de sume de bani din Olanda în Romania pe numele inculpatului Stanciu Stelică.
 

”Începând cu luna august 2012, având în vedere experiența acumulată în organizarea, desfășurarea și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de diverse tinere pe teritoriul Olandei, inculpatul Stanciu Stelică inițiază și constituie un grup infracțional de natură interfamilială având același scop de comitere de infracțiuni de proxenetism.Din cadrul acestui grup a făcut parte sora inculpatului Stanciu Stelică, care, în cursul lunii august 2012,  s-a deplasat în Amsterdam împreună cu fiica sa  ce urma să practice prostituția în locuri special amenajate în acest sens-”la vitrine”, precum și cu nepotul inculpatului Stanciu Stelică, care a racolat la rândul său  o persoană de sex feminin ce urma de asemenea să practice prostituția” - au transmis reprezentanții DIICOT.

 
In cadrul grupării infractionale, inculpatul Stanciu Stelica s-a erijat intr-un lider asigurand coordonarea activitatii de deplasare a tinerelor catre Olanda si desfasurare a activitatii propriu-zise de prostitutie în folosul membrilor grupării, in sensul că:
 
- a racolat tinere pe care le determina la practicarea prostitutiei în folosul său
 
-  a asigurat finantarea transportului tinerelor care de regula calatoreau catre Olanda cu avionul ;
 
- a coordonat demersurile necesare in vederea obtinerii de catre tinere a documentelor impuse de autoritatile olandeze pentru desfasurarea activitatii de prostitutiei ”la vitrina”;
 
- a asigurat cazarea tinerelor ce practicau prostitutia in Amsterdam
 
- i-a consiliat pe membrii grupării în privința modului de rezolvare a  problemelor pe care le aveau cu tinerele ce practicau prostituția , astfel incat acestea să desfășoare în continuare această activitate în folosul lor;
 
- a colectat sumele de bani obtinute din practicarea prostitutiei, în perioada 2008-2012, tinerele care au practicat prostituția în folosul său, i-au transmis inculpatului Stanciu Stelică sume de bani în valoare totală de aproximativ 65.500 euro.
 
Activitățile infracționale desfașurate de către inculpatul Stanciu Stelică au făcut obiectul investigațiilor efectuate într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, finalizat partial cu trimiterea în judecata la data de 06.06.2013 a doi inculpaţi pentru comiterea infracțiunii de proxenetism relativă la activitatea de prostituție realizată de către o persoană de sex feminin în orasul Amsterdam, Olanda, ce s-a intersectat ca loc și timp cu activitatea infractionala ce face obiectul prezentei cauze.
 
Actele procesuale și procedurale efectuate în cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău au fost aduse la cunostinta inculpatului Stanciu Stelica, acesta având calitatea de inculpat, motiv pentru care  în vara anului 2013 a intrerupt continuarea activitatii infracționale, încetând astfel funcționarea grupului infracțional.
 
În primavara anului 2014, inculpatul Stanciu Stelică a pus bazele constituirii și funcționării unui alt grup infracțional specializat în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, respectiv proxenetism , de această dată activitatea de prostituție fiind organizată pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, in concret  Irlanda de Nord și  în special, Scoția.
 
Alături de inculpatul Stanciu Stelică,  noul grup infracțional la care ulterior au aderat şi alte persoane, a fost  constituit din inculpatul Iordache Ionut Daniel și suspectul B. C. A., membrii grupului  desfăşurând  activități de racolare de persoane de sex feminin dispuse să practice prostituția şi care  ulterior erau trimise în acest sens în oraşul Glasgow, Scoția. Acestea erau promovate pe diverse site-uri web de profil ca fiind persoane ce oferă servicii sexuale contracost, raporturile și actele sexuale având loc în apartamentele în care locuiau ori în locurile stabilite de către clienti (servicii tip ”out”), activitatea acestora fiind supravegheata la fața locului de cel puțin unul dintre cei trei membrii ai grupului.
 
Cea mai mare parte a sumelor de bani obținute de către tinere din practicarea prostituției erau insușite de către membrii grupului, prin colectare directă ori prin transmiterea sumelor de bani prin sisteme de transfer rapid, pe numele persoanelor destinatare ori pe numele altor persoane interpuse.
 
S-a reţinut că in perioada cuprinsa intre anii 2012-2013, respectiv 2014-prezent, cele două grupuri infracționale organizate au obținut de importante sume de bani (aprox.325.000 lire sterline și 132.000 euro) de pe urma practicarii prostituției a unui număr de 30 de tinere, doua dintre acestea fiind reținute ca fiind victimele traficului de persoane.
 
Având în vedere că activitatea infracționala a fost desfăşurată pe teritoriul mai multor state europene, respectiv Spania, Elveția, Olanda, Germania, Regatului Unit al Marii Britanii și  Suedia, la data de 11.09.2017 s-a constituit o echipă comună de anchetă între  autorităţile judiciare din Romania, Scoția şi  Irlanda de Nord.
 
Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Buzău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
 
Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău.
 
Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
 
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul polițiștilor de combatere a criminalităţii organizate din Ploieşti, Bacău şi Dâmboviţa, al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău și al jandarmilor din Buzău şi Ploieşti.
 

”Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie” - au mai precizat procurorii DIICOT.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții ale procurorilor DIICOT în județul Tulcea. Suspecții acționau și în municipiul Constanța. Ce au stabilit anchetatorii

21 Sep 2018 663

Percheziţii în Olt, într-un dosar privind evaziunea fiscală în domeniul comerțului cu autoturisme second-hand. Prejudiciu uriaş

21 Sep 2018 267

Poliţia Română Percheziții la membrii unei grupări specializate în trafic de minori. Ce au descoperit poliţiştii

20 Sep 2018 247

Jurnalişti implicaţi într-un dosar de trafic de droguri. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă în acest caz

14 Sep 2018 275

Percheziții în județul Constanța. Un suspect de contrabandă a fost reținut. Ce au găsit polițiștii în locuința acestuia

08 Sep 2018 859

Descinderi la suspecți de înșelăciune. Prejudiciul depășește 1.250.000 de lei. Ce au stabilit anchetatorii

06 Sep 2018 280

DIICOT Percheziţii în mai multe judeţe, printre care şi Constanţa. Vizaţi, suspecţi de fraudă informatică

06 Sep 2018 1333

Percheziții ale procurorilor DIICOT în județul Constanța. Vizați, suspecți de fraudă informatică

05 Sep 2018 2234

Percheziții la case de amanet din Medgidia și Constanța. Doi suspecți de furt au fost arestați preventiv

03 Sep 2018 1265

DIICOT. Percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în falsificare de bancnote

31 Aug 2018 435

Percheziții pentru destructurarea grupărilor infracționale, desfășurate de Poliţia Română și DIICOT

26 Aug 2018 341

DIICOT. Tânăr de 20 de ani, arestat preventiv pentru deţinere şi trafic de droguri

21 Aug 2018 424

Percheziţii ale poliţiştilor de la Transporturi. Comerţ şi pescuit ilegal! Bunuri de 100.000 de lei indisponibilizate

19 Aug 2018 286

Percheziţii în Constanţa. Patru tineri furau tot ce le ieşea în cale. Toţi au fost arestaţi

16 Aug 2018 456

DIICOT. Percheziţii într-un dosar de fals în înscrisuri oficiale. Trei persoane, arestate preventiv

15 Aug 2018 1510

Hackerii au atacat site-ul Forţelor Navale Române. Suspecții sunt doi minori. Procurorii au deschis o anchetă

14 Aug 2018 696

Zeci de mii de ţigarete, confiscate de poliţişti. Au fost peste 30 de percheziţii într-o săptămână

12 Aug 2018 356

Percheziții la suspecți de evaziune fiscală. Prejudiciu, de peste 3,7 milioane de lei. Suspecții acționau și în Constanța

08 Aug 2018 529

Bani falşi descoperiţi de poliţişti. Ce au mai găsit oamenii legii

05 Aug 2018 677

Zeci de percheziții la persoane bănuite de infracțiuni economice. Peste o sută de persoane cercetate penal

04 Aug 2018 751

Percheziții în județul Constanța la suspecți de delapidare. Tone de cereale au fost confiscate. Cum acționau suspecții

02 Aug 2018 535

Percheziții la locuințele unor suspecți de contrabandă cu țigări. Zeci de persoane conduse la audieri

02 Aug 2018 615

Fabrică de bani falşi (EURO) S-au făcut zeci de percheziţii. Ce spun cei de la DIICOT

01 Aug 2018 1271

Infracţiuni cercetate de politişti. 74 de percheziţii şi 38 de mandate de aducere

29 Jul 2018 589

Descinderi la suspecți falsificare de monede străine. Ce au descoperit polițiștii în locuințele suspecților

27 Jul 2018 564

Percheziţii masive în judeţul Constanţa. 11 tone de produs petrolier şi mai multe maşini de lux, confiscate

26 Jul 2018 1093

DIICOT. Suspecţi bănuiţi de trafic de persoane şi proxenetism, audiaţi. Operau prin "metoda Loverboy" (document)

25 Jul 2018 747

DIICOT Grup infracțional organizat, format din cetățeni români și ucraineni, destructurat (document)

24 Jul 2018 635

Percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de operațiuni cu droguri de risc. Mai multe persoane au ajuns după gratii

23 Jul 2018 415

Mai multe percheziții au fost efectuate, săptămâna trecută, la Constanța. Firme, cercetate pentru evaziune fiscală

22 Jul 2018 860

Percheziții în județul Constanța, la suspecți de evaziune fiscală. Prejudiciul cauzat este estimat la 7.000.000 de lei

20 Jul 2018 707

Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Suspecți din județul Constanța, conduși la audieri

19 Jul 2018 555

Percheziţiile efectuate de procurorii Parchetului General au loc la Fondul de Garantare a Creditelor. Au legătură cu programul „Prima casă''

19 Jul 2018 399

Percheziții la o instutuție publică într-un dosar de fapte de corupție. Un militar, printre suspecți

19 Jul 2018 1451

Constanța. Percheziții la locuințele unor suspecți, bănuiți de operațiuni cu substanțe interzise pe litoral

18 Jul 2018 1727

Percheziții la persoane bănuite de infracțiuni la regimul armelor și munițiilor și braconaj

16 Jul 2018 481

Trei persoane, reţinute de procurorii DIICOT în dosarul cocainei pentru VIP-uri. Mai multe vedete au fost audiate

13 Jul 2018 1012

Adolescenți suspectați de furt. Ar fi furat console şi jocuri video dintr-un magazin. Polițiștii au făcut percheziții

11 Jul 2018 316

Percheziții la suspecți de trafic de droguri. Mai multe suspecte cercetate. Drogurile erau comandate pe internet („dark net”)

11 Jul 2018 744

DGA. Zeci de percheziţii la sediile unor firme şi la domiciliile unor funcţionari publici

11 Jul 2018 675

Percheziții la suspecți de contrabandă cu țigări. Mai multe persoane au fost reținute. Mii de țigări confiscate

06 Jul 2018 919

Se întâmplă acum! Peste 250 de polițiști, dislocați pentru descinderi în București și în trei județe din țară

05 Jul 2018 2479

DIICOT. Descinderi masive în trei județe din România și 16 percheziții în Germania, pentru anihilarea unui grup infracțional organizat. Peste 50 de familii cu copii mici, grav afectate!

04 Jul 2018 668

Percheziții la suspecți de infracțiuni economice. Zeci de persoane, cercetate de polițiști

01 Jul 2018 587

Percheziții la suspecți de trafic de droguri. Trei persoane, printre care și un minor, au fost reținute

22 Jun 2018 1274

Descinderi la instituţii publice şi societăţi într-un dosar de dare și luare de mită. Vizată şi o firmă de pompe funebre

21 Jun 2018 910

Percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălarea banilor. Prejudiciu de 8 milioane de lei

21 Jun 2018 869

Percheziţii de amploare în Constanţa şi alte judeţe, într-un dosar privind înşelăciuni prin Metoda "Accidentul"

21 Jun 2018 597

Constanţa. Opt suspecţi reţinuţi de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța. Sunt suspectaţi de furt calificat

20 Jun 2018 924

Descinderi de amploare la Medgidia. Combustibil sustras din tancurile petroliere ale navelor ce tranzitau Dunărea şi vândut unui cetăţean bulgar

20 Jun 2018 979