Sute de persoane, asistate medical de echipajele SMURD în Ajun şi prima zi de Crăciun

În minivacanţa de Crăciun, peste 5.100 de pompieri se află, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei cetăţenilor.

Potrivit IGSU, în ajunul şi prima zi a Crăciunului (24 şi 25 decembrie), s-au înregistrat 2.266 situaţii de urgenţă. Pompierii au intervenit pentru stingerea a 149 incendii, iar echipajele SMURD au acţionat în 1838 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat şi 13 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. De asemenea, salvatorii au intervenit în 71 situaţii pentru deblocarea persoanelor surprinse în medii ostile, precum şi în alte 195 misiuni de protejare a comunităţilor. 

În cele două zile, 1.856 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 15 persoane au fost salvate din incendii sau alte situaţii deosebite. Numărul intervenţiilor la care au participat efectivele IGSU se menţine relativ constant faţă de perioada Crăciunului din anul 2017, fiind înregistrate mai puţin cu 11 evenimente în acest an.

"Reamintim cetăţenilor ca în această perioadă să manifeste prudenţă maximă la utilizarea sobelor sau mijloacelor de încălzit, să nu suprasolicite instalaţia electrică prin conectarea simultană a aparatelor casnice şi să nu lase copiii nesupravegheaţi în locuinţe.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizaţi, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat" - au transmis reprezentanţii IGSU.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Argeș - Pompierii au intervenit în comuna Valea Mare Pravăț în cazul unui eveniment rutier

24 Apr 2024 171

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 2907

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 776

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

17 Apr 2024 251

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 263

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 234

ISU BihorBilanț

16 Apr 2024 250

Județul Tulcea Accident între o autoutilitară și un autoturism. Duba de marfă s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 685

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 653

IGSUSiguranța voastră este prioritatea noastră! Peste 4.800 de intervenții în acest weekend!

15 Apr 2024 259

Știri Constanța Weekend de foc pentru pompierii ISU Dobrogea

15 Apr 2024 468

Știri Constanța Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case din Conacu!

15 Apr 2024 1062

Incendiu într-o gospodărie din municipiul Tulcea! (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 595

Mașină în flăcări, pe A4, spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 1593

UPDATE Accident rutier în municipiul Constanța. Trei victime sunt implicate

14 Apr 2024 1249