Sute de poliţişti constănţeni vor asigura buna desfăşurare a referendumului


Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea Referendumului din 6 și 7 octombrie 2018 au luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică. Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al forțelor implicate.
 
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța, Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța, Garda de Coastă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni, pentru  asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
 
Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa poliţistului, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.
 
În acest context, precizăm că peste 230 de polițiști vor asigura paza și protecția la 119 de secții de votare, dintre cele 556 ce se vor constitui pe raza județului Constanța, iar pentru restul secțiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I..
 
De asemenea, aproximativ 300 de poliţişti, se vor afla în stradă, în perioada 6-7 octombrie,  pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.
 
Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.
 
Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 90 de polițiști vor fi constituiți, zilnic, în rezerve (luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști).
 
Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte  materiale necesare votării la secțiile de votare, aproximativ 60 de polițiști și 100 de jandarmi vor fi în misiuni de protecție, în locurile unde acestea sunt depozitate.

 
Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța va avea în responsabilitate 124 de secții de votare dispuse în 61 de locații, unde vor fi prezenți peste 250 de jandarmi. Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.
 

Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.
 
Aproximativ 450 de pompieri asigură desfășurarea în bune condiții a referendumului.
 
Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.
 
De asemenea, specialiștii ISU desfășoară activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.
 
Totodată, peste 300 de polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă vor asigura paza și supravegherea a 160 de secții de votare dispuse în 102 de locații aflate în zona de competență a județului Constanța.
 
Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta, pe pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea Referendumului, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.
 

"În acest context, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială. Sesizați orice încălcare a legislației la 112 sau celui mai apropiat polițist!", au transmis poliţiştii constănţeni.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Reacția președintelui PSD Constanța, senatorul Felix Stroe

09 Mar 2024 808

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 932

Azi, referendum la Universitatea Ovidius din Constanța pentru modalitatea de alegere a rectorului

06 Mar 2024 588

Pregătiri pentru alegeri la Universitatea Ovidius din Constanța Referendumul pentru modalitatea de alegere a rectorului, pe 6 martie

04 Mar 2024 807

Când se vor pronunța magistrații în dosarul referendumului de demitere a primarului din Agigea ?

27 Feb 2024 824

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că va candida pentru un nou mandat

24 Dec 2023 700

Referendumul de demitere a primarului din Agigea a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța!

23 Jul 2023 1618

Prefectura Constanța ar putea fi obligată să organizeze referendum la Agigea! Decizia nu este definitivă

10 Jun 2023 1309

Judecătorii au admis cererea de intervenţie formulată de primarul comunei Agigea în procesul intentat de USR Constanța prefectului județului, Silviu Coșa

17 Oct 2022 1650

Procesul prin care USR Constanța îi cere prefectului organizarea referendumului pentru demiterea primarului din Agigea, amânat pentru luna octombrie

13 Jul 2022 1082

Referendum de alipire la Rusia a unui oraș ucrainean. Este un port important la Marea Neagră

29 Jun 2022 1107

Județul Tulcea S-a stabilit data la care se va defășura referendumul pentru demiterea primarului comunei IC Brătianu

27 Jun 2022 1209

ZIUA LIVE. Când ar putea fi organizate alegerile parțiale pentru Consiliul Local Agigea? (VIDEO)

25 May 2022 2342

ZIUA LIVE Primarul comunei Agigea. „În prima zi de Consiliu, consilierii locali au încălcat legea“ (VIDEO)

24 May 2022 1878

ZIUA LIVE. O comună importantă din județ funcţionează fără Consiliu Local. Cum a scăpat primarul de organizarea unui referendum de demitere?

23 May 2022 2498