Sute de polițiști execută misiuni la Summit-ul de la Sibiu. SNPPC monitorizează modul în care sunt tratați aceștia

În aceste zile, un număr de 804 polițiști execută misiuni cu prilejul Reuniunii informale a șefilor de stat sau de guvern, care va avea loc mâine, 9 mai, la Sibiu. Dintre aceștia, 180 sunt cazați la Centrul Chinologic al IGPR și ceilalți 624 – în pensiuni/locații turistice din zonă, unde cazarea costă circa 200 lei/zi - inclusiv 3 mese -, încadrându-se în limita diurnei legale (în ambele situații, sunt cazați câte doi în cameră), informează SNPPC

Summit-ul va fi găzduit de președintele României, țara care deține, în prezent, președinția Consiliului UE. La reuniune vor fi prezenți președintele Consiliului European, președintele Comisiei Europene, președintele Parlamentului European ș.a. Se vor discuta următoarea agendă strategică a UE, pentru perioada 2019-2024, dar și provocările/prioritățile UE, în perspectivă. Acestea se axează pe cinci domenii prioritare: locuri de muncă; creștere economică și competitivitate; autonomizarea și protejarea cetățenilor; politicile privind energia și clima; libertate, securitate și justiție; UE  - ca actor mondial puternic.

SNPPC monitorizează modul în care sunt tratați polițiștii care execută misiuni la summit-ul de la Sibiu. 

De asemenea, președintele Dumitru Coarnă a intervenit la MAI și IGPR pentru reglementarea portului uniformei conform anotimpului și stării generale a vremii, dat fiind faptul că, în regiune, sunt condiții meteo care nu permit trecerea la ținuta de vară.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 270

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 936

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 445

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 583

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 620

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 599

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 585

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 782

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 472

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 452

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 581

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 699

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 395

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 598

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 464