Tânără jignită în trenul care circula pe ruta Constanţa-Bucureşti. Femeia călătorea împreună cu fetiţa de doi ani

O tânără mămică a povestit pe Facebook o întâmplare petrecută ieri dimineaţă, în timp ce călătorea cu trenul pe ruta Constanţa - Bucureşti. Femeia, care era împreună cu fetiţa de numai doi ani susţine că a fost jignită de un bărbat nemulţumit că aceasta a vrut să-şi schimbe locul pentru ca micuţa să poată desena. 

Redăm întâmplarea postată de tânără pe contul său de Facebook: 

"În această dimineață în trenul Intercity Constanța-București am fost victima unei agresiuni fără precedent. Călătoream la clasa I cu fetița mea de aproape doi ani, trenul arhi plin, se vânduseră bilete în picioare și mulți dintre acești oameni ocupaseră culoarele cu valize, genți... era cald iar noi ne tot mutam cu căruciorul că să nu deranjam și mai mult. La un moment dat m-am gândit să îi diversific activitățile Anei și să ne apucăm de colorat. În spatele meu era un scaun liber care avea în față o măsuță, așa că m-am gândit să schimb locul. 
 
“Va mutați asaaaa…peste tot???", îl aud pe individul din față mea. "Am nevoie de o măsuță că să putem colora", îi răspund. “Adica să cânți un cântecel, să-i spui o poezie, nu poți????" 
 “Imi cer scuze, dar nu am nevoie de sfaturi în momentul acesta”, îi răspund eu, realmente șocată deja de lipsă de politețe, de felul de adresare… dar răul cel mai rău urmă să vina… 
 “Aaaaaa…. deci ești de-aia care crede că face un copil și e al ei???!!!!!! Nuuuu... e al societății, nu al tău!!! Dar ce cauți singură, fără bărbat, în tren???? Nu ai soț??? ?? Îi spun că e nepoliticos, iar el se întoarce către soția lui și îi spune : “e de-aia care trântește bărbaților un copil și apoi pleacă!”.

O întreb dacă e mândră de soțul ei și îmi răspunde că da, că ea prețuiește educatia…!!! (O prietenă care călătorea cu noi în tren îmi spune că îi văzuse interacționând la casă de bilete, unde acest individ urla la sărmana soție cât îl țineau plamanii… deci trag concluzia că este clar victimă unei violențe domestice cumplite).

Monologul a durat infinit, atât cât călătoria, și căpăta diverse forme, de la jigniri repetate despre “felul în care arat” până la sfaturi despre ce trebuie să mănânce copilul, cand… despre cum e lumea în România, despre femeile care îndrăznesc să circule fără barbati… 
 
M-am implicat în multe acțiuni și am inițiat chiar campanii anti violentă, anti violentă domestica, discriminare etc… pentru că am auzit, am citit studii despre aceste fenomene, dar nu pentru că le-am trăit vreodată pe pielea mea. Azi am avut această neșansă. Deci, da, există printre noi astfel de monștri!" - a precizat tânăra pe contul său de Facebook. 
  

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Urcă-te în tren și hai în vacanță pe litoralul românesc!“ CFR Călători dă startul programului estival de transport „Trenurile Soarelui“

11 Jun 2021 422

Modificări temporare în circulația mai multor trenuri de călători. Sunt afectate și rute spre litoral

28 May 2021 450

12 perechi de trenuri InterRegio de la CFR Călători vor circula vara aceasta pe relația București-Constanța

27 May 2021 733

"Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieţi", campanie derulată la Tulcea

24 May 2021 566

Bucureșteanul acuzat că a mușcat un polițist din Constanța a dat în judecată Poliția Română!

22 May 2021 1171

Constanța. Cadrele medicale intervin la intrare în Poarta 6. Un bărbat a rămas fără un picior

19 May 2021 5264

Medicii nu au mai putut face nimic Accident feroviar între Saligny și Cernavodă. O persoană a fost lovită de tren

06 May 2021 1308

Poezia zilei Trenul foamei – Valentina Popescu

17 Apr 2021 842

Constanța Persoană, lovită de tren, în zona Poarta 6! Medicii nu au mai putut face nimic

16 Apr 2021 1093

Vaslui. Accident rutier. Un autocamion a fost acroșat de tren

15 Apr 2021 528

Constanța Tren deraiat, în zona Halta Traian

11 Apr 2021 2417

108 ani de când a fost dată în folosință prima linie ferată electrificată de pe teritoriul actual al României

10 Apr 2021 764

Accident feroviar în județul Timiș. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

29 Mar 2021 762

Polițist constănțean mușcat de un bucureștean infectat cu HIV. Ce s-a stabilit azi în instanță

24 Mar 2021 760

O femeie a murit, lovită de tren. Accesul pe pasarela de sub Podul Cumpenei va fi limitat pentru locuitori

18 Mar 2021 2055